1. [MDA2] leocă sf vz liocă
2. [Scriban] leoácă și leócă, V. leŭcă.
3. [Scriban] léŭcă (est, Olt. Ml.), leocă (sud) și leoácă (vest), pl. lečĭ, leocĭ (eo și eoa o silabă, ca ceŭcă, cĭoacă) f. (ung. löcs [d. germ. leichse] de unde s’a făcut rom. pl. leocĭ, apoĭ sing. leocă; sîrb. lévča, lijevča, rut. levča, lovç. Bg. levka vine d. rom.). O pĭesă de lemn curbă care unește capătu osiiĭ cu lemnu care sprijină carîmbu. Fig. Om pălit (trăsnit) cu leŭca, om cam nebun.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL