1. [MDA2] legătuire sf [At: BOJINCĂ, A. I, 10/21 / Pl: ~ri / E: legătui] 1 Încheiere. 2 Fixare. 3 Stabilire a păcii. 4 Obligare. 5 îndatorare. 6 Angajare.
2. [MDA2] legădui v vz legătui
3. [MDA2] legătui [At: DIONISIE, C. 223 / V: (înv) ~ădui / Pzi: ~esc / E: legat1 + -ui] 1-2 vrim A se încheia. 3-4 vrim A se fixa. 5-6 vrim A se stabili (pace). 7 vrr A se lega. 8 vrr A cădea de acord. 9 vrr A se uni cu cineva în anumite condiții printr-un contract. 10 vrr (Înv; îf lăgădui) A cădea la învoială asupra unei logodne. 11-12 vtr A (se) lega. 13-14 vtr A (se) obliga. 15-16 vtr A (se) îndatora. 17-18 vtr A (se) angaja.
4. [DLRLV] LEGĂTUI vb. (Trans. SV) A obliga, a angaja. Iată, veni muierea precum să legătuisă. PF, 72r. Etimologie: legat (< lega) + suf. -ui.
5. [DAR] legătui, legătuiesc, vb. IV refl. (pop.) a se înțelege, a se obliga, a se uni.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL