1. [DEX '09] LEFEGIU, lefegii, s. m. 1. Nume dat mercenarilor din Țările Române în Evul Mediu. 2. (Pop. și fam.) Salariat; funcționar. – Din tc. ulûfeci.
2. [MDA2] lefegiu sm [At: HERODOT (1645) 25 / V: (înv) ~ciu, ~ficiu, (îvr) li~ / Pl: ~ii, (îvr) ~eci / E: tc ulûfeci] 1 (Înv) Mercenar din Țările Române în perioada Evului Mediu Si: (înv) lefaș (1). 2 (Înv; îs) ~ de țară Oștean plătit care făcea parte dintr-un corp special și permanent de armată. 3 (Pfm) Salariat. 4 (Pfm) Funcționar. 5 (Prt; irn) Persoană care primește plată pentru muncă puțină. 6 (Irn) Birocrat.
3. [DEX '98] LEFEGIU, lefegii, s. m. 1. Nume dat mercenarilor din țările române în evul mediu. 2. (Pop. și fam.) Salariat; funcționar. – Din tc. ulûfeci.
4. [DLRLC] LEFEGIU, lefegii, s. m. 1. (Învechit și arhaizant) Militar angajat cu leafă într-o armată neregulată; mercenar. Iarăși s-a împrăștiat vestea la odăile lefegiilor și la cămările curtenilor... că Ferid va să fie omorît. SADOVEANU, D. P. 89. P-atunci avea țeara dorobanți, roșiori... lefegii și slujitori; patruzeci de mii de oameni armați. GHICA, S.18. Lefegii, în număr de 1000 oameni, alcătuiau un regiment. BĂLCESCU, O. I 13. 2. (Învechit) Salariat, slujbaș, funcționar. Destui lefegii are țara asta. VLAHUȚĂ, O. AL. II 43. – Variantă: leficiu (NEGRUZZI, S. I 124) s. m.
5. [Șăineanu, ed. VI] lefegiu (lefeciu) m. 1. od. soldat străin cu leafă, mercenar care primia leafă și tain (în opozițiune cu slujitor de scuteală): după dânșii veniau lefegiii cu haine galbene OD. aprozii, lefeciii, curtenii și arcașii AL.; 2. pl. ceată de pedes-trime de 1000 de oameni sub comandă căpitanului de lefegii; 3. fam. cel ce trăiește din budgetul Statului, funcționar: lefegiii din ziua de astăzi se hrănesc din leafă AL. [Turc. ÖLEFEDJI].
6. [Scriban] lefegíŭ m. (turc. ólefeği). Vechĭ. Soldat mercenar. (Era un corp de 1000 de oamenĭ pedeștri supt comanda căpitanuluĭ de lefegiĭ în sec. 18). Azĭ. Fam. saŭ iron. Care trăĭește din leafă, adică „funcționar”. – Și -ciŭ (vechĭ).
7. [MDA2] lefeciu sm vz lefegiu
8. [MDA2] leficiu sm vz lefegiu
9. [MDA2] lifigiu sm vz lefegiu
10. [DLRLC] LEFICIU s. m. v. lefegiu.
11. [DOOM 3] lefegiu (înv., pop.) s. m., art. lefegiul; pl. lefegii, art. lefegiii (desp. -gi-ii)
12. [DOOM 2] lefegiu s. m., art. lefegiul; pl. lefegii, art. lefegiii (-gi-ii)
13. [MDO] lefegiu
14. [IVO-III] lefegiu, -giii pl. a.
15. [DGS] lefegiu s.m. (înv.) 1 v. Angajat. Salariat. Slujbaș. 2 (milit.) v. Mercenar.
16. [DLRLV] LEFEGIU s.m. (Mold., ȚR, Ban.) Mercenar. A: Ci gîndi ca să nu se încrează țării și lefeciilor de țară. URECHE; cf. NECULCE. B: Înălțați pe vreun lefegiu să-l puneți spătar. NEAGOE; cf. R. GRECEANU. C: Lefegsiu. Stipendiarius. AC, 350. Variante: lefeciu (URECHE; R. GRECEANU; NECULCE). Etimologie: tc. ulûfeci. Vezi și leafă.
17. [DLRLV] LEFECIU s.m. v. lefegiu.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL