1. [DEX '09] LARINGE, laringe, s. n. (Anat.) Partea superioară a traheii, formată din mai multe cartilaje, în structura căreia intră și coardele vocale; beregată. – Din it. laringe. Cf. fr. larynx.
2. [MDA2] laringe sn [At: CANTEMIR, IST. 160 / V: (înv) laring[1], ~nga, ~ngs, ~nx / Pl: ~ / E: lat larynx, it laringe] (Atm) Organ de forma unui tub, alcătuit din mai multe cartilaje articulate între ele, situat între trahee și baza limbii și care produce vocea cu ajutorul coardelor vocale.
3. [DLRLC] LARINGE s. m. Partea superioară a traheii, formată din cartilaje, la capătul căreia sînt situate coardele vocale; (popular) gîtlej, beregată.
4. [DN] LARINGE s.n. Organ situat în partea superioară a traheii, unde se găsesc coardele vocale. [Pl. invar., var. larinx s.n. / < it. laringe, cf. fr., gr. larynx].
5. [MDN '00] LARINGE s. n. partea superioară a traheii, organ al fonației. (< it. laringe)
6. [Scriban] *larínge n., pl. tot așa, ca meninge și faringe (vgr. larygx, láryggos, m.). Anat. Organu esențial al vociĭ (gîtu, gîtleju), format din maĭ multe pĭese mobile unele peste altele, în partea de sus a traheiĭ artere: cea maĭ mică iritațiune a laringeluĭ provoacă tuse. – Și larinx, pl. urĭ.
7. [MDA2] laring[1] s vz laringe
8. [MDA2] laringa[1] s vz laringe
9. [MDA2] larings sn vz laringe
10. [MDA2] larinx sn vz laringe
11. [DN] LARINX s.n. v. laringe.
12. [Șăineanu, ed. VI] larinx n. organul vocii și al respirațiunii, constituit de partea superioară a traheei-artere.
13. [DOOM 3] laringe s. n., art. laringele; pl. laringe
14. [DOOM 2] laringe s. n., pl. laringe
15. [MDO] laringe
16. [IVO-III] laringe, -ge.
17. [DE] LARÍNGE (< it.) s. n. Organul esențial al fonației, care produce vocea cu ajutorul coardelor vocale. Reprezintă primul segment al căilor respiratorii, fiind un conduct aerian, interpus între faringe și trahee, în partea mediană și anterioară a gâtului, format din mai multe cartilaje articulate între ele și puse în mișcare de un aparat muscular complex. Orificiul superior al l., denumit glotă, este închis în momentul deglutiției de epiglotă. Sin. (pop.) beregată.
18. [DGS] laringe s.n. (anat.) <pop.> beregată, gâtlej, înghițitoare, <reg.> gâtiță, para gâtului (v. pară2), <înv.> răsuflătoare. În laringe se află coardele vocale.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL