1. [DEX '09] LĂCĂTUIRE, lăcătuiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a lăcătui și rezultatul ei. – V. lăcătui.
2. [MDA2] lăcătuire sf [At: DEX / Pl: ~ri / E: lăcătui] (Rar) Încuiere cu lacătul (1).
3. [DEX '09] LĂCĂTUI, lăcătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A încuia cu lacătul. – Lacăt + suf. -ui.
4. [MDA2] lăcătui vt [At: DEX / Pzi: ~esc / E: lacăt[1] + -ui] (Rar) A încuia cu lacătul (1).
5. [DLRLC] LĂCĂTUI, lăcătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A încuia cu lacătul. Notarul și-a lăcătuit prin dulapuri dosarele. GALAN, B. I 174. O magazie lungă... cu porțile mari și grele, lăcătuite. ARDELEANU, D. 102.
6. [Scriban] lăcătuĭésc v. tr. (d. lacat saŭ ung. lokatolni). Vechĭ. Încuĭ cu lacătu.
7. [DOOM 3] lăcătuire (rar) s. f., g.-d. art. lăcătuirii; pl. lăcătuiri
8. [DOOM 2] lăcătuire (rar) s. f., g.-d. art. lăcătuirii; pl. lăcătuiri
9. [DOOM 3] lăcătui (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcătuiesc, 3 sg. lăcătuiește, imperf. 1 lăcătuiam; conj. prez. 1 sg. să lăcătuiesc, 3 să lăcătuiască
10. [DOOM 2] lăcătui (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcătuiesc, imperf. 3 sg. lăcătuia; conj. prez. 3 să lăcătuiască
11. [DAR] lăcătui, lăcătuiesc, vb. IV (reg.) 1. a închide cu lacătul. 2. a-și face locaș.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL