[DE] KHAZARI (KAZARI) (< fr.) s. m. pl. Popor de limbă turcică, apărut în Europa Răsăriteană, venind din zona de dincolo de Urali, după invazia hunilor (sec. 4). Duceau o viață nomadă în regiunea de stepă cuprinsă între râul Sulak din N Daghestanului și cursul inferior al Volgăi. De-a lungul vremii au adoptat, rând pe rând, iudaismul, islamismul și apoi creștinismul. Au întemeiat (sec. 7-10) Hanatul K., care a atins în sec. 8 maxima expansiune teritorială (între Nipru, la V, și Volga inferioară și Marea Caspică la E), întreținând relații de schimb cu popoarele din Europa Răsăriteană, Asia Meridională și Transcaucazia. Înfrânți, în 964-965, de marele cneaz al Kievului, Sviatoslav I, k. au fost asimilați de popoarele nomade cu care au venit în contact.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL