1. [DEX '09] JUDECI, judecesc, vb. IV. Tranz. și refl. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) A (se) elibera din rumânie, a (se) transforma în țăran liber. – Din judec.
2. [MDA2] judeci vtr [At: (a. 1670) IORGA, S. D. XIV, 325 / Pzi: ~cesc[1] / E: jude] 1-2 (Iuz, d. țărani) A (se) elibera din rumânie devenind țărani liberi.
3. [CADE] JUDECI sm. pl. 👉 JUDE.
4. [DEX '98] JUDECI, judecesc, vb. IV. Tranz. și refl. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) A (se) elibera din rumânie, a (se) transforma în țăran liber. – Din judec.
5. [DEX '09] JUDE, juzi, s. m. 1. (În vechea organizare a Țărilor Române) Demnitar cu atribuții judecătorești și administrative; stăpân de rumâni. ♦ Principe, cneaz. 2. (În vechea organizare a Țării Românești) Țăran devenit liber după răscumpărarea din rumânie. 3. Cârmuitor și judecător al mai multor sălașe de țigani. 4. (Înv.) Judecător (1). 5. (Reg.; înv.) Primar. [Var.: (2) judec, pl. judeci, s. m.] – Lat. judex, -icis.
6. [DEX '09] JUDEC s. m. v. jude.
7. [DEX '09] JUDECA, judec, vb. I. 1. Tranz. A-și forma o opinie despre cineva sau ceva, examinând argumentele, luând în considerare împrejurările, urmările etc.; a discerne, a chibzui. 2. Tranz. A aprecia, a prețui, a califica. ♦ A considera, a socoti drept... 3. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) critica, a (se) condamna, a (se) mustra. 4. Tranz. A examina o cauză sau o persoană în calitate de judecător și a da o hotărâre judiciară; p. ext. a hotărî, a decide ca arbitru, a soluționa un litigiu. ◊ Lucru judecat = caz asupra căruia s-a dat o hotărâre judiciară definitivă. ♦ Refl. recipr. A fi în proces, în litigiu cu cineva. – Lat. judicare.
8. [MDA2] jude sm [At: PSALT. SCH. 91/1 / V: ~ec, ~ece / Pl: juzi, ~eci / E: ml judex, -icem] 1 (În vechea organizare a țărilor române) Demnitar cu atribuții judecătorești și administrative. 2-3 (Persoană care îndeplinea) funcție de jude (1). 4 (Iuz) Stăpân de rumâni. 5 Țăran liber. 6 (Iuz) Principe. 7 Cneaz. 8-10 (Înv) Judecător (1, 5, 9). 11 (Trs; iuz; șîc ~-mare) Primar. 12 (Trs; iuz; îc) ~-mic Viceprimar. 13 Persoană care conduce ceata de colindători. 14 Cârmuitor și judecător al mai multor sălașe de țigani.
9. [MDA2] judec sm vz jude
10. [MDA2] judeca [At: PSALT. SCH. 98/13 / V: ~dica / Pzi: judec / E: ml judico, -are] 1 vt A examina o cauză sau o persoană în calitate de judecător și da o hotărâre judiciară. 2 vt (Pex) A soluționa un litigiu. 3 vt (Spc; d. Dumnezeu) A decide cine va intra în Rai și cine în Iad. 4-5 vti A (se) pronunța în calitate de judecător sau arbitru. 6 vt A condamna pe cineva. 7 vrr A fi în proces cu cineva. 8 vt A fi starostele unei cete de colindători. 9-10 vti A-și forma o opinie despre cineva sau ceva, examinând argumentele, luând în considerare împrejurările, urmările etc. Si: a chibzui, a discerne. 11-12 vtr A-și face socoteala. 13 vi A ține seama. 14-15 vir A-și da seama de ceva. 16 vt A considera drept. 17-18 vti A (se) ajunge la concluzia că... 19 vi A hotărî. 20-21 vti A-și forma o părere despre cineva sau ceva Si: a aprecia. 22 vt A califica. 23 vt (Îe) A ~ pe alții după sine A-i considera pe alții în funcție de propriul caracter. 24 vt (Îe) A ~ bine despre sine A avea o părere bună despre propria persoană. 25-26 vti A-și exprima o opinie despre ceva. 27 vt (Fig) A cenzura. 28 vt A critica ceva. 29 vr A avea o părere proastă despre ceva sau despre sine. 30-31 vtr A (se) condamna. 32 vi A gândi într-un anume fel. 33 vt A trage la răspundere pe cineva. 34 vt (Pex) A certa. 35 vt (Înv) A-i trage cuiva o bătaie. 36 vt (Trs) A conține.
11. [MDA2] judece sm vz jude
12. [MDA2] judica vt vz judeca
13. [CADE] AB UNO DISCE OMNES (lat.) (Virgil, Eneida) = După unul poți judeca pe toți.
14. [CADE] COGITO, ERGO SUM (lat.) (Descartes) = Judec, deci exist.
15. [CADE] JUDE, †GIUDE sm. (pl. -deci) 1 ‡Stăpînitor, domnitor ¶ 2 (pl. juzi) Căpetenie, judecător al Țiganilor robi: giudele, cu barba albă și cu fața neagră, merge pe un cal pag înainte (ALECS.) ¶ 3 Trans. Judecător al satului; primar: Pentru mîndra care-mi place, Nici părinții n’au ce-mi face, Nici judele satului. Nici chiar domnii statului (IK.-BRS.) ¶ 4 ⚖️ Judecător: ~ aduceți-vă aminte că este acolo sus un jude și pentru voi! (ODOB.) ¶ 5 Conducător al colindătorilor (PAMF.) (BIBL.) [lat. judex].
16. [CADE] JUDECA (-dec), JUDICA (-ic), †GIUDECA (-ec) vb. tr. I. 1 ⚖️ A da o hotărîre în calitate de judecător: zise că de cînd el este împărat așa pricină grea numai judecase (ISP.); lupul te păraște, lupul te judică (ȚICH.) ¶ 2 A hotărî ca arbitru într’o neînțelegere ¶ 3 A-și da părerea despre cineva sau despre ceva: mulțimea judecă mai mult cu inima decît cu rațiunea (I.-GH.) ¶ 4 A fi de părere, a socoti ¶ 5 A dojeni, a mustra aspru: Mița lîngă Crăcănel îl judecă încet și-l sgîție (CAR.). II. vb. refl. 1 A-și da părerea, o judecată despre sine însuși: pune-ți căciula înainte și te judecă singur (ZNN.) ¶ 2 ⚖️ A avea un proces, a se duce la judecată: haide să ne judecăm, și cum a zice judecata, așa să rămîie (CRG.); cine se judecă, adese ori pierde un bou și cîștigă o pisică (ZNN.) [lat. judĭcare].
17. [CADE] PĂCALĂ JUDECĂ PE TÎNDALĂ – Un prost pe altul de seama lui.
18. [DEX '98] JUDE, juzi, s. m. 1. (În vechea organizare a țărilor românești) Demnitar cu atribuții judecătorești și administrative; stăpân de rumâni. ♦ Principe, cneaz. 2. (În vechea organizare a Țării Românești) Țăran devenit liber după răscumpararea din rumânie. 3. Cârmuitor și judecător al mai multor sălașe de țigani. 4. (Înv.) Judecător (1). 5. (Reg.; ieșit din uz) Primar. [Var.: (2) judec, pl. judeci, s. m.] – Lat. judex, -icis.
19. [DLRLC] JUDE, juzi, s. m. 1. (Învechit și arhaizant) Judecător. Guță Mereuță, jude de ședință, adus în capitală la ultima mișcare în magistratură. C. PETRESCU, C. V. 182. 2. (Transilv., ieșit din uz) Primar. Trebuie pus în sat chinez (birău sau jude). ȚICHINDEAL, F. 66. Că și hrana judelui E-n spinarea satului. MARIAN, S. 128. Bine-i ține ca un măr mare-nflorit, Ca un jude-mpodobit. BIBICESCU, P. P. 236. 3. (În vechea organizație a țării) Demnitar cu atribuții judecătorești și administrative. 4. (Învechit) Cneaz. Un cnezat sau județ era condus de un cneaz, jude sau jupan. IST. R.P.R. 64.
20. [DLRLC] JUDECA, judec, vb. I. Tranz. 1. A-și forma o judecată despre cineva sau ceva, cumpănind motivele, cîntărind argumentele, ținînd seamă de împrejurări sau de urmări; a socoti, a gîndi, a reflecta, a chibzui. Îl judecam drept un om cu totul deosebit. SADOVEANU, E. 101. Căuta să judece lucrurile de-a fir-a-păr. CREANGĂ, P. 223. Trebuie să ne împuternicim și să judecăm care sînt datoriile unui bun patriot. GOLESCU, Î. 108. ◊ Absol. Așa se poate înșela omul de multe ori... dacă nu știe a judeca bine. CREANGĂ, A. 61. ◊ Refl. (Rar) Tot m-am judecat cu mine: Să dau bradului mai bine, Ori iubitei Crezămînt? COȘBUC, P. I 203. 2. A-și forma o părere, o judecată despre valoarea cuiva sau a ceva; a aprecia, a prețui, a califica. Tu să nu mă judeci după aparență. C. PETRESCU, C. V. 108. Ah! am strigat luînd un aer cît am putut mai melodramatic, poți a mă judeca acest fel? NEGRUZZI, S. I 49. Dar cînd avu toporul o coadă de lemn tare, Puteți judeca singuri ce tristă întîmplare. ALEXANDRESCU, P. 131. ♦ A considera, a socoti drept... Spune că mă iubește ca și cum m-ar întreba ce mai fac: veselă, zburdatecă, judecînd amorul o trecere de vreme. NEGRUZZI, S. I 55. 3. A trage la răspundere, a mustra, a muștrului, a cere socoteală în mod aspru; a critica, a condamna, a dojeni. Și cînd să-l judeci, întreabă-te cu ce l-ai ajutat să nu greșească. DAVIDOGLU, M. 63. La fîntîna cea de piatră Judecă-un fecior pe-o fată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 415. ◊ Refl. Spectator rece, obosit, mă judec azi ca pe-un străin. BART, E. 230. Mă judec și mă frămînt, Ca frunza galbenă-n vînt. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 189. 4. A cerceta pe cineva în calitate de judecător și a da o hotărîre judecătorească ca urmare a acelei cercetări. (Cu pronunțare regională) Frunză verde de negară, Pe Bujor mi-l giudecară. ALECSANDRI, P. P. 157. ◊ (Complementul indică însăși cauza în discuție) Judecă judecătorul procese. STANCU, D. 257. ◊ Lucru judecat = caz, afacere asupra căreia justiția a dat o hotărîre definitivă care nu poate fi atacată (existînd prezumția că o hotărîre nu poate exprima decît adevărul). Autoritatea lucrului judecat. ♦ Refl. A apărea în fața instanței judecătorești ca parte, a fi în proces cu cineva. Va trebui... să mă judec cu mama ta, cu rudele tale. CAMIL PETRESCU, U. N. 209. Haide să ne judecăm, și cum a zice judecata, așa să rămîie. CREANGĂ, A. 135.
21. [Șăineanu, ed. VI] jude m. 1. judecător: singurul său jude e judele ceresc AL.; 2. judecător de sat; 3. inspector de țigani. [Vechiu-rom. judece = lat. JUDICEM].
22. [Șăineanu, ed. VI] judecà v. a decide în calitatea de judecător: a judeca o desbatere; 2. a decide ca arbitru: a judeca un diferend; 3. a-și da părerea despre ceva: a judeca faptele cuiva; 4. a avea o părere despre ceva, a-și închipui: judecă și tu; 5. fam. a mustra aspru: l’am cam judecat; 6. a avea proces: a se judeca cu cineva. [Lat. JUDICARE].
23. [Scriban] júde m., pl. juzĭ (din nom. lat. judex, judecător. V. judec 1). Vechĭ. Rar. (Doc. 1592, 1605, 1623) Judec, stăpîn de șerb (cnez). Vătăman, șoltuz rural. Vătav de Țiganĭ. Căpitan, șef, conducător (de colindătorĭ). L.N. Judecător. – Înainte de întemeĭerea domniiĭ, stăpînu șerbilor era și judele lor. După întemeĭerea domniiĭ, judele n’a maĭ judecat, ci a rămas numaĭ stăpîn de șerbĭ (Giur. 101).
24. [Scriban] 1) júdec m. (lat. júdicem, ac. luĭ judex, judecător; it. giúdice, pv. cat. jutge, fr. juge, sp. juez, pg. juiz. Cp. cu oaspete, purice, șoarice, berbece față de oaspe, purec, șoarec, berbec). Trans. Sec. 16-17. Jude, domn, stăpîn, om liber, megiaș, coproprietar. Și azĭ în Maram. P.P. Judecător: nu mă lasă la focu, Judeca-m’a judecu, dac’oĭ mere (merge) la dinsu (Șez. 31, 51). – Din Gĭur.: Pe cînd traducătoriĭ care eraŭ familiarizațĭ cu vechile traducerĭ ale școaleĭ de la sfîntu Gheorghe, ca Dionisie eclesiarhu, mențin încă pe judec, ceilalțĭ, ne maĭ înțelegînd acest cuvînt, care pe la 1750 dispare din uz, redaŭ pe cnez pin boĭer și proprietar orĭ moșnean. Această nu maĭ era însă o traducere, ci o interpretare (93). Numele de judecĭ îl întîlnim deobiceĭ în actele relative la rumînĭ. Judecu apare maĭ tot-de-a-una în opozițiune cu rumânu. Unu e omu liber, cel-lalt șerbu (104). Orĭ-cine scapă de rumînie e judec. Liberarea se numește judecire (107). În sec. 17 judec orĭ megiaș era tot una (110). Un doc. din 1697 zice: „Noĭ moșneniĭ judecĭ din Dîlga, vindem o parte de moșie egumenuluĭ de la Șegarcea”. Cîtă vreme a existat rumânia, miciĭ proprietarĭ au păstrat și purtat cu mîndrie titlul de judec. Slavonescu cnez se traduce pin jude stăpîn al rumînuluĭ, și judec, om liber (114).
25. [Scriban] 2) júdec, a -á v. tr. (lat. jŭdico, -áre, it. giudicare, pv. jutgar, cat. jutjar, fr. juger, sp. juzgar, pg. julgar). Decid în calitate de judecător saŭ arbitru: a judeca un proces, o neînțelegere. Spun judecății și achit orĭ condamn: a judeca un acuzat. Apreciez, îmĭ daŭ părerea despre: a judeca faptele cuĭva; judecă și tu purtarea luĭ! Mustru: stăpînu o judecă pe slugă. V. refl. Port judecată, duc proces contra cuĭva: m’am judecat cu el anĭ întregĭ.
26. [Scriban] 2) judecésc v. tr. Vechĭ. Prefac în judec (Gĭur. 107).
27. [DOOM 3] judeci (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. judecesc, 3 sg. judecește, imperf. 1 judeceam; conj. prez. 1 sg. să judecesc, 3 să judecească
28. [DOOM 2] judeci (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. judecesc, imperf. 3 sg. judecea; conj. prez. 3 să judecească
29. [DOOM 3] jude s. m., art. judele; pl. juzi
30. [DOOM 3] judeca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. judec, 2 sg. judeci, 3 judecă; conj. prez. 1 sg. să judec, 3 să judece
31. [DOOM 2] jude s. m., pl. juzi
32. [DOOM 2] judeca (a ~) vb., ind. prez. 3 judecă
33. [DER] jude (juzi), s. m. – 1. În vechea organizare socială, judecător municipal care îndeplinea uneori și funcția de primar cu puteri limitate. Apare în Moldova, cu acest nume, din 1409; funcția sa era pe viață și se transmitea. – 2. În Munt., în sec. XVII, om liber. – 3. În textele religioase, domn, domnitor. – 4. Judecător, magistrat. – 5. (Trans.) Primar. – 6. Conducător, căpetenie a unei companii sau a unei bresle. – Var. judec. Lat. iūdex (Pușcariu 913; Candrea-Dens., 908; REW 4599; DAR), cf. alb. dzük, it. giudice, prov., cat. jutge, fr. juge, sp. juez, port. juiz. Pl. vechi era judeci, din lat. iudices (cf. cap-capete, om-oameni), de unde s-a refăcut sing. analogic judec. Primele 3 sensuri sînt înv. – Der. judeceasă, s. f. (Trans., nevastă de primar); judeci, vb. (înv., a elibera); judecie, s. f. (înv., libertate; înv., funcție de judecător; înv., judecătorie). – Cf. județ, judeca.
34. [DER] judeca (judec, judecat), vb. – 1. A examina o cauză, a da sentința într-o cauză. – 2. (Înv.) A condamna, a da o sentință. – 3. A guverna, a cîrmui, a conduce. – 4. A-și forma o opinie, a chibzui. – 5. A examina, a cerceta. – 6. A aprecia, a valora, a cîntări. – 7. A exprima o părere, a critica, a dojeni, a condamna. – Var. (Mold.) giudeca. Mr. giudic, giudicare, megl. judic, istr. judec. Lat. iūdĭcāre (Pușcariu 914; Candrea-Dens., 910; REW 4600; DAR), cf. alb. džukoń (Philippide, II, 645), it. giudicare, prov. jutgar, fr. juger, sp. juzgar, port. julgar. Der. judecată, s. f. (înv., sentință, hotărîre judecătorească; justiție, rațiune, bun simț; proces), care ar putea de asemenea să fie reprezentant al lat. (res)iūdicāta (după Candrea-Dens., 911 și DAR, de la pl. de la iūdicātum); judecător, s. m. (funcționar de stat care soluționează procesele, magistrat; arbitru), de la judeca cu suf. -tor; judecătoare, s. f. (tribunal, judecătorie), cu suf. -toare (după DAR, din lat. iūdicatōria sedes); judecătorie, s. f. (tribunal; profesiunea de judecător); judecătoreasă, s. f. (soție de judecător); judecătoresc, adj. (judicial); desjudeca, vb. (înv., a hotărî, a da o sentință); răsjudeca, vb. (a-și schimba prima hotărîre, a-și schimba părerea; a da din nou o sentință); prejudecată, s. f., pe baza fr. préjugé; prejudeca, vb., pe baza fr. préjuger; prejudeț, s. n. (înv., prejudecată) pe baza lat. praeiudicium; prejudiciu (var. prejudițiu), s. n. (prejudecată; pagubă, daună, extorsiune), dublet al cuvîntului anterior, prin intermediul fr. préjudice; prejudicia, vb., din fr. préjudicier.
35. [DE] ET NUNC... ERUDIMINI, QUI IUDICATIS TERRAM (lat.) și acum... luați aminte voi, cei ce judecați Pământul – Psalmii, 2, 10. O mare răspundere apasă pe umerii celor chemați să hotărască destinele semenilor.
36. [DE] NAIVITÄT IST EIN BETRAGEN, WO MAN NICHT ACHT DARAUF HAT, OB MAN VON ANDEREN BEURTEILWIRD (germ.) naivitatea este o purtare prin care nu bagi de seamă că vei fi judecat de alții – Kant, „Menschenkunde”.
37. [Argou] a judeca la rece expr. a analiza, a chibzui, a cumpăni cu atenție, fără prejudecăți sau patimă.
38. [Argou] a ședea strâmb și a judeca drept expr. a recunoaște adevărul, a discuta cu franchețe.
39. [DGS] jude s.m. 1 (în sec. 16-17, în Țara rom.) cneaz. Judele conducea un sat liber. 2 (adm.; înv. și reg.) v. Primar. 3 (în tradiții și obiceiuri populare; reg.) v. Căpetenie. Conducător. Vătaf. 4 (jur.; înv.) v. Judecător.
40. [DGS] judeca vb. I. I 1 intr. (despre oameni) a chibzui, a cugeta, a gândi, a medita, a raționa1, a răzgândi, a reflecta, a contempla, <înv.> a asimți, a se loghici, a mândri, a meditarisi, a se pogodi, a rezona, a rezonirui, a semui2, a vorbi. Trebuie să judece înainte de a lua o hotărâre importantă. 2 tr. a chibzui, a gândi, a socoti, <înv. și reg.> a sămălui, <înv.> a sămășlui, a cântări, a cumpăni, a drămui. A judecat toate variantele de proiect. 3 tr. a aprecia, a chibzui, a considera, a crede, a găsi, a gândi, a înțelege, a opina, a pricepe, a socoti, a susține, <pop.> a chiti1, a cugeta, <fam.> a vorbi, a zice, <înv.> a cunoaște, a digna, a număra1. A judecat că nu este pregătit pentru examen. 4 tr. (compl. indică oameni) a admonesta, a certa, a dăscăli, a dojeni, a moraliza, a mustra, a rușina, <înv. și pop.> a obrăzi, <pop. și fam.> a beșteli, a muștrului, a ocărî, a sudui, <pop.> a probozi, a sfădi, a surchidi, a tolocăni, <fam.> a bodogăni, a socri, a șmotri, <înv. și reg.> a înfrunta, a ofârli, a oropsi, a probăzui, a stropoli1, a toi3, <reg.> a așculi, a bănui, a carvosi, a cârti, a docăni, a hui, a libăzi, a mogorogi, a moronci, a otrăți, a tătărî, a târfăi, a vrevi, <înv.> a obidi, a observa, a preobrăzi, a prihăni, a prociti, a vădi, <latin.; înv.> a reprehenda, <fran.; înv.> a reprimanda, <fig.; pop. și fam.> a bălăcări, a buzdugăni, <fig.; fam.> a freca, a perdăfui, a răfui, a săpuni, a scutura, <fig.; reg.> a cățănăi, a dărăci, a puțui, a spumui, a tigheli, <arg.> a flitui. L-a judecat pentru că a lipsit de la școală. 5 tr. (compl. indică oameni sau fapte, acțiuni, atitudini ale lor) a critica, <pop.> a cârti, <fig.> a ataca, <fig.; fam.> a prelucra, a scutura. Duce o polemică susținută cu cei care i-au judecat competența în domeniu. 6 tr. (înv.) v. Comanda. Decide. Dispune. Fixa. Hotărî. Ordona. Porunci. Stabili. Statornici. II (jur.) 1 refl. (recipr.) (despre oameni) <înv. și reg.> a se pârî, a se pricinui, <înv.> a se percăi, a se prici3, a se pricini, a se prigoni. Cei doi frați s-au judecat pentru o moștenire. 2 tr. (înv. și reg.; compl. indică oameni) v. Condamna. Pedepsi.
41. [CECC] Ab uno disce omnes (lat. "După unul îi poți judeca pe toți ) – Vergiliu, Eneida II, 65. Vorbind despre grecii care s-au introdus în Troia prin faimosul vicleșug al calului de lemn, poetul subliniază perfidia grecului captiv Sinon care i-a convins pe troieni să primească în cetate calul, obiectul pierzaniei lor, susținînd că era o ofrandă adusă zeilor. Cu alte cuvinte: cum era acel om prefăcut, erau toți! Devenite cu timpul o expresie curentă, vorbele lui Vergiliu sînt folosite mai ales în sens nefavorabil. Referindu-ne la un grup de oameni deopotrivă de neserioși, sau vicleni, sau cu alte trăsături negative, putem spune: Ab uno disce omnes. LIT.
42. [CECC] II ne faut point juger des gens sur l’apparence (fr. „Nu trebuie să judeci oamenii după aparență”) – așa începe fabula Țăranul de la Dunăre de La Fontaine (cartea XI, fab. 7). E vorba de un om simplu, de pe malul Dunării, un om cu înfățișare sălbatică de urs. Revoltat impotriva cotropitorilor romani care au ocupat și prădat plaiurile germanice, el rostește un discurs furibund, demn de un mare orator. Cine ar fi putut bănui că într-un asemenea țăran incult se ascunde atîta elocință, atîta bun simț, în stare să ofere un model de cuvîntare? Concluzia: aparențele sînt înșelătoare, să nu judecăm omul după aspectul său exterior. LIT.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL