1. [DEX '09] GIUBEA, giubele, s. f. (Înv.) Haină lungă și largă din postav (fin), adesea căptușită cu blană, purtată, în trecut, de boieri. ♦ Haină largă și lungă de postav purtată de preoți și, în unele locuri, de țărani. – Din tc. cüppe.
2. [MDA2] giubea sf [At: (a. 1780) IORGA, S.D. VIII, 4 / Pl: ~ele / E: tc ğubbè cf șubă, japon] (Iuz) 1 Haină lungă și largă din postav (fin), adesea căptușită cu blană, purtată de boieri. 2 Haină lungă și largă de postav purtată de preoți și, în unele locuri, de țărani.
3. [CADE] GIUBEA (pl. -bele) sf. 👕 1 Haină largă de postav, lungă pînă la pămînt, purtată odinioară de boieri de-asupra anteriului: de-o mie de ori te prinde mai bine așa, decît cu anteriu și cu ~ (ALECS.); m’oiu îmbrăca în ~ ca un boier (SB.) ¶ 2 Haină, de aceeași formă, purtată în urmă de preoții bătrîni, de lăutari și de Țigani: popa îndesîndu-și în brîu pulpana giubelei (DLVR.); mîna stîngă o ține (popa) în buzunarul giubelii (CAR.) ¶ 3 Haină de sărbătoare, căptușită cu blană, purtată astăzi de țărani și de țărance (🖼 2394) [tc. ğubé].
4. [DEX '96] GIUBEA, giubele, s. f. Haină lungă și largă din postav (fin), adesea căptușită cu blană, purtată, în trecut, de boieri. ♦ Haină largă și lungă de postav purtată de preoți și, în unele locuri, de țărani. – Din tc. cüppe.
5. [DLRLC] GIUBEA, giubele, s. f. (Învechit) Haină largă de postav (adeseori căptușită cu blană), purtată pe vremuri de boieri și boieroaice. Erau patru. Trei cu giubele lungi, cu șepci cu cozoroace de lac. DELAVRANCEA, H. T. 6. Postelnicul apăru... cu ișlicul în cap și învelit pînă la ochi cu o giubea de postav albastru. FILIMON, C. 45. ♦ (Azi) Haină lungă purtată de preoți și (prin unele locuri) de țărani. În fund lîngă horn, sub lavița largă, se zărește un capăt de suman, ori de giubea, așa ceva. SADOVEANU, O. I 78. Ce mai preoți... domnule! Parcă-s niște vlădici, așa giubele de mătase blănite cu samur au pe dînșii! HOGAȘ, M. N. 144.
6. [Șăineanu, ed. VI] giubeà f. 1. od., haină largă purtată de boieri d’asupra anteriului: giubea de pambriu blănită cu samur NEGR.; 2. haină de aceeaș formă, purtată în urmă de preoții bătrâni, de lăutari, de haiduci și de țigani: cu cât giubeaua e mai terfelită, cu atât țiganul e mai fudul AL.; 3. azi, haină țărănească de sărbătoare, căptușită cu blană. [Turc. DJÜBBÉ: giubeaua, ca și anteriul, a descins toate treptele ierarhiei sociale: boieri, preoți, lăutari, haiduci, țigani, țărani, au purtat’o pe rând și cei din urmă o păstrează până astăzi].
7. [Scriban] gĭubeá f., pl. ele (turc. [d. ar.] ğubbe, gĭubea. V. zăbun, șubă, jupă). Manta blănită lungă și largă pe care o purtaŭ peste anteriŭ vechiĭ tîrgovețĭ și boĭerĭ, ĭar azĭ numaĭ preuțiĭ.
8. [MDA2] jubea[1] sf vz giubea
9. [DOOM 3] giubea (înv.) s. f., art. giubeaua, g.-d. art. giubelei; pl. giubele
10. [DOOM 2] giubea (înv.) s. f., art. giubeaua, g.-d. art. giubelei; pl. giubele, art. giubelele
11. [DER] giubea (giubele), s. f. – Haină lungă și largă de postav. – Mr. giube. Tc. cübbe (Roesler 610; Șeineanu, II, 188; Lokotsch 737; Ronzevalle 70), din it. giubba „pieptar”, cf. REW 3951, cf. și ngr. τζομπές, alb. ğube (Meyer 81). Este dublet al lui jupon, s. n. (fustă scurtă purtată pe dedesubt), din fr. jupon, și al lui șubă, s. f. (haină căptușită cu blană), din sb., rut., rus. šuba, pol. szuba, mag. suba, și acesta din germ. med. Schübe „pieptar”; der. șubeică, s. f. (blană), din pol. szubeika (Cihac, II, 394; Pascu, Arch. Rom., VII, 560).
12. [DAR] jubea, jubele, s.f. (reg., înv.) V. giubea.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL