1. [DEX '09] JIND s. n. Dorință adâncă, poftă (de ceva greu de obținut). ◊ Loc. adv. Cu jind = cu ardoare, plin de dorință. ◊ Loc. vb. A duce jind(ul) = a duce dorul de ceva..., a jindui (1), a tânji după... – Din jindui (derivat regresiv).
2. [MDA2] jind sn [At: I. VĂCĂRESCUL, P. 238/13 / V: jând, ~ă sf / Pl: ~uri / E: jindui] 1 Dorință mare pentru ceva greu de obținut. 2 Poftă (de care îți lasă gura apă). 3 (Îlav) Cu ~ Cu ardoare. 4 (Îal) Plin de dorință. 5 (Îal) Cu dor. 6 (Îe) A duce ~(ul) A duce dorul cuiva. 7 (Îae) A dori. 8 (Îae) A tânji după cineva sau ceva.
3. [DEXI] jind s.n. Dorință intensă, poftă de ceva (greu de obținut sau de ajuns). ◊ Loc.adv. Cu jind = cu ardoare, plin de dorință. Atunci el își răsfiră părul pe spinare; iar ele se uitau cu jind la dînsul (POP.). ◊ expr. A duce jind(ul) cuiva (sau a ceva, de ceva) = a) a-i fi dor de cineva sau de ceva; b) a fi dornic de ceva; a simți lipsa unui lucru. • /de la jindui, prin derivare regresivă.
4. [CADE] JIND sbst. Poftă, rîvnă, dor după ceva ce nu se poate căpăta: azi erai departe și nu duceai ~ul după fericiri atît de ieftine (br.-vn.); mai ales în construcțiunea a se uita (sau a privi) cu ~..., a se uita rîvnind la ceva, ducînd dorul unui lucru; a privi cu părere de rău: vara, n’ar mai privi cu ~... pe cei cari se veselesc la umbra deasă a nucilor (dlvr.); se uita cu ~ cum se duceau atîtea lucruri de mîncare pe gîtlejurile muncitorilor (isp.) [vsl. žęndati].
5. [DLRLC] JIND s. n. Dorință puternică, dor, poftă de ceva (greu de ajuns sau de obținut). Ci de dor să le mai treacă, Să-și mai potolească jindul. TEODORESCU, P. P. 172. ◊ Loc. adv. (Mai ales în legătură cu verbele «a privi», «a se uita», «a căta» etc.) Cu jind = plin de dorință (uneori cu o nuanță de regret). Îl priveam cu jind cum se mișcă fără silință. SADOVEANU, N. F. 80. Gîndul meu se întoarse și cătă cu jind înapoi, spre întăriturile mele părăsite, văduve și pustii. HOGAȘ, M. N. 184. Așa-i; spre bolțile tăriei, Cu jind, la ce să mai cătăm. VLAHUȚĂ, P. 51. ◊ (Poetic) Flori cu fețele palide, ca niște convalescente îndărătul unor geamuri de spital, privesc cu jind la lumea liberă de afară. ANGHEL, PR. 114. ◊ Expr. (Neobișnuit) A duce jind(ul) = a duce dorul, a dori, a pofti, a rîvni, a jindui. Nici mă mir, că ziua toată dus-am jind garafei pline. TOMA, C. V. 499.
6. [Șăineanu, ed. VI] jind n. poftă mare: se uita cu jind la ei; a-i duce jindul, a dori cu înfocare. [Tras din jinduì].
7. [Scriban] jind n., pl. urĭ (vsl. žendžĭ, žendža, sete, žendati, a-țĭ și sete orĭ foame, a potoli, a jindui, a aștepta). Mare poftă: a te uĭta cu jind la ceva, a dori, a pofti mult ceva pe la care-te uĭțĭ. A duce jindul unuĭ lucru, a-ĭ duce doru, a-l dori, a-l pofti.
8. [MDA2] jând sn vz jind
9. [MDA2] jindă sf vz jind
10. [CADE] ❍JÎND... = JIND...
11. [DOOM 3] jind s. n.
12. [DOOM 2] jind s. n.
13. [IVO-III] jind.
14. [DER] jind (-duri), s. n. – Dorință adîncă, poftă. Sl. *žęždĭ, žęžda „sete” cu disimilarea ž...ž. Se consideră în general că este vorba de un postverbal de la jindui, vb. (a dori, a-i fi dor, a pofti, a avea chef), care ar reprezenta un sl. *žędovati, der. de la žędati „a dori” (Cihac, II, 159; Conev 88; Byhan 341; DAR), care de asemenea pare posibil. – Der. jinduitor, adj. (rîvnitor, însetat); jinduială, s. f. (chef, privațiune; dorință neîmplinită).
15. [DGS] jind s.n. (mai ales constr. cu vb. „a privi”,"a se uita) jinduială, jinduire, poftă. Privește cu jind la cireșele din copac.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL