1. [DEX '09] IZGONIRE s. f. Acțiunea de a izgoni și rezultatul ei; alungare. – V. izgoni.
2. [MDA2] izgonire sf [At: VARLAAM, C. 60 / V: sgo~, zgo~ / Pl: ~ri / E: izgoni] 1 Obligare a cuiva să plece Si: izgonit1 (1). 2 Fugărire. 3 (Fig) Determinare a dispariției unui fenomen Si: izgonit1 (3). 4 (Înv) Demitere a unei persoane Si: izgonit1 (4). 5 Exilare. 6 (Înv) Persecuție.
3. [DLRLC] IZGONIRE, izgoniri, s. f. Acțiunea de a izgoni; alungare, îndepărtare.
4. [DEX '09] IZGONI, izgonesc, vb. IV. Tranz. A sili pe cineva să plece; a da afară; a alunga, a goni. – Din sl. izgoniti.
5. [MDA2] izgoni [At: CORESI, EV. 203/3 / V: sgo~, zgo~ / Pzi: ~nesc / E: vsl изгонити] 1 vt A obliga pe cineva să plece. 2 vt A fugări. 3 vt (Fig) A determina dispariția unui fenomen Si: a alunga. 4 vt (Înv) A demite pe cineva. 5 vt A exila. 6 vt A persecuta. 7 vr (Trs) A se grăbi.
6. [CADE] IZGONI (-nesc) vb. tr. A goni dintr’un loc, din-tr’o țară, a alunga: multe sărindare mai dăduse el... ca să-i poată ~ dracii de la casă (CRG.); au început... a se ruga fel și chip să nu-l izgonească (SB.) [vsl. izgoniti].
7. [DLRLC] IZGONI, izgonesc, vb. IV. Tranz. A sili (pe cineva) să plece; a alunga, a goni, a îndepărta. Au izgonit pe toți boierii și au ajuns ei stăpîni pe toate. REBREANU, R. II 81. Și de m-ar fi izgonit de la casă, ca pe un străin, tot n-aș fi rămas așa de umilit. CREANGĂ, A. 70. Se înturna acum să izgonească pre răpitorul Tomșa. NEGRUZZI, S. I 137.
8. [Șăineanu, ed. VI] izgonì v. a alunga dintr’un loc, dintr’o țară. [Slav. IZGONITI].
9. [Scriban] izgonésc v. tr. (vsl. iz-goniti. V. gonesc). Alung, gonesc, expulsez, eliminez: a izgoni dușmaniĭ.
10. [DOOM 3] izgonire s. f., g.-d. art. izgonirii
11. [DOOM 2] izgonire s. f., g.-d. art. izgonirii
12. [DOOM 3] izgoni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izgonesc, 3 sg. izgonește, imperf. 1 izgoneam; conj. prez. 1 sg. să izgonesc, 3 să izgonească
13. [DOOM 2] izgoni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izgonesc, imperf. 3 sg. izgonea; conj. prez. 3 să izgonească
14. [MDO] izgoni
15. [IVO-III] izgonesc, -neam 1 imp.
16. [DER] izgoni (izgonesc, izgonit), vb. – 1. A alunga, a goni. – 2. A speria, a sili pe cineva să plece, a surghiuni. – Mr. azgunescu, azgunire. Sl. izgoniti (Miklosich, Slaw. Elem., 23; Tiktin; Conev 99), cf. bg. izgonjam, sb. izgoniti „a vîna”. – Der. izgon, s. n. (detașament), înv., deverbal; izgoană, s. f. (surghiun), înv.; izgonitor, adj. (care surghiunește); izgnanie, s. f. (înv., surghiun), din sl. izgnije. – Din rom. provine mag. izgána (Edelspacher 15). cf. goni.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL