1. [DEX '09] IZBUCNI, izbucnesc, vb. IV. Intranz. 1. A se manifesta brusc și cu putere; a se arăta deodată; p. ext. a țâșni. 2. (Despre sunete, zgomote etc.; la pers. 3) A se porni deodată și cu intensitate, a se auzi în același timp. [Var.: zbucni vb. IV] – Din bg. izbukna.
2. [MDA2] izbucni vi [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 231/29 / V: sbuc~, zbuc~, zbug~ / Pzi: ~nesc / E: bg избукнувам] 1 (D. apă) A izvorî cu putere Si: a țâșni. 2 (D. foc, lumină) A se aprinde brusc. 3 (Fig; d. pasiuni, revolte) A lua naștere brusc. 4 (D. arme de foc) A face explozie într-un moment neașteptat. 5 (D. vulcani) A erupe în mod neașteptat. 6 (D. oameni) A începe să țipe sau să se manifeste violent. 7-8 (D. oameni; șîs ~ în plâns, ~ în râs) A începe brusc (să plângă sau) să râdă. 9 (Înv) A zvâcni. 10 (Înv) A smuci.
3. [CADE] IZBUCNI, ❍ SBUCNI (-nesc) vb. intr. 1 A ieși cu violență, a se năpusti afară cu sgomot, a năpădi: cînd era trăsnit rău cu leuca... sbucnea afară, sfărma cana de pămînt și țipa (SAD.); a izbucnit un vulcan ¶ 2 A țîșni: sîngele îi izbucni din gură ca un șipot (DLVR.) ¶ 3 A se produce, a se ivi deodată în mod violent: a izbucnit un foc, turburări; de azi pînă mîni poate să izbucnească o răscoală (ALECS.) ¶ 4 A se porni deodată, cu sgomot: ~ în plîns; strigăte de proslăvire sbucnesc din mii de guri (VLAH.); un hobot de rîs sbucni din pieptul meu (GN.) [vsl. * izbuknati].
4. [DEX '98] IZBUCNI, izbucnesc, vb. IV. Intranz. 1. A se manifesta brusc și cu putere; a se arăta deodată; p. ext. a țâșni. 2. (Despre sunete, vorbe etc.; la pers. 3) A se porni deodată și cu intensitate, a se auzi deodată. [Var.: zbucni vb. IV] – Din bg. izbukna.
5. [DLRLC] IZBUCNI, izbucnesc, vb. IV. Intranz. 1. A se manifesta brusc și cu putere; a lua naștere pe neașteptate; a se arăta deodată. La stînga mea, un fulger izbucni. CAMIL PETRESCU, U. N. 374. Focul au izbucnit întîi din cămara căpitanului. DRĂGHICI, R. 22. ◊ (Poetic) Primăvara a izbucnit în noaptea prea lungă cît el dormea. C. PETRESCU, C. V. 213. ♦ Fig. A ieși deodată la iveală; a țîșni. Peste cîmpiile reavăne... izbucnise frunza ca o biruință a firii fără de moarte. CAMILAR, TEM. 81. Izbucni soarele în răsărit cătră Bistrița. SADOVEANU, B. 106. În Țara Romînească starea țăranilor merse din zi în zi mai rău pînă la 1821, cînd desperarea lor izbucni. BĂLCESCU, O. I 143. 2. (Despre zgomote, sunete, vorbă, cînt etc.) A se face auzit dintr-o dată, a se porni deodată și cu zgomot. La han, în dos, izbucni bătaie de aripi și cîntec de cucoș. SADOVEANU, O. VII 32. Munca era pe sfîrșite, cînd un țipăt izbucni, urmat de-o învălmășeală repede. DUNĂREANU, CH. 50. ♦ (Despre oameni, urmat de determinări introduse prin prep. «în») A începe (o acțiune) brusc și violent, a se pomi cu putere. Soția lui Ion izbucni și ea în țipete, care se înecau repede în ceață, fără ecou. DUMITRIU, N. 154. În sală, femei izbucniseră în plîns; în timp ce bărbații, cu frunțile pline de sudoare, își fereau ochii unul de altul. CAMILAR, TEM. 79. Fata izbucni într-un plîns nervos. BART, E. 336. ◊ Tranz. (Rar) Mehterhaneaua izbucnindu-și iarăși tunetele... logofătul Miron putu... să observe în voie pe domn. SADOVEANU, Z. C. 138. – Variantă: zbucni (CAMILAR, N. I 169, ALECSANDRI, P. A. 41) vb. IV.
6. [Șăineanu, ed. VI] izbucnì v. 1. a ieși cu violență, a face exploziune; 2. a se manifesta într’un mod brusc. [Bulg. IZBUHNA].
7. [DEX '09] ZBUCNI vb. IV v. izbucni.
8. [MDA2] zbucni v vz izbucni
9. [DEXI] zbucni vb. IV. v. izbucni.
10. [DLRM] ZBUCNI vb. IV. v. izbucni.
11. [Șăineanu, ed. VI] sbucnì v. a izbucni: scânteia ’nflăcărării din ele să sbucnească AL. [V. izbucnì].
12. [Scriban] izbucnésc v. intr. (vsl. *izbuknonti, bg. izbuknuvam, sîrb. buknuti, a izbucni, a se aprinde repede. V. bufnesc). Explodez. Fig. Mă manifest cu violență. – În est și zbucnesc.
13. [Scriban] zbucnésc, V. izbucnesc.
14. [DOOM 3] izbucni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbucnesc, 3 sg. izbucnește, imperf. 1 izbucneam; conj. prez. 1 sg. să izbucnesc, 3 să izbucnească
15. [DOOM 2] izbucni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbucnesc, imperf. 3 sg. izbucnea; conj. prez. 3 să izbucnească
16. [MDO] izbucni
17. [IVO-III] izbucnesc, -neam 1 imp.
18. [DER] izbucni (izbucnesc, izbucnit), vb. – 1. A se porni, brusc și cu putere. – 2. A izvorî, a țîșni. – 3. A bufni în, a pufni în. – Var. sbucni, sbugni. Bg. izbuchnuvam (DAR), care pare de origine expresivă, cf. pocni, bufni, și ngr. μπουχτίζω, rus. buchnutĭ, sb., cr. buknuti. Ultima var. pare specializată cu sensul de „a o rupe la fugă”, poate prin încrucișare cu sbughi. După Miklosich, Slaw. Elem., 16, din sl. buchnoti. – Der. postverbal izbuc, s. n. (Trans., izvor, fîntînă).
19. [CECC] Din scînteie va izbucni flacăra (rus. Из искры возгорится пламя) – vers al poetului decembrist A. Odoevski (1802-1839) din poezia scrisă în Siberia ca răspuns la scrisoarea în versuri a lui Pușkin (1826), adresată decembriștilor deportați. În continuare se spune că poporul luminat se va aduna sub drapelul sfînt, va făuri săbii din lanțuri, va aprinde iar flacăra libertății și va porni cu ea împotriva țarilor. Popoarele vor răsufla ușurate și bucuroase. Din scînteie va izbucni flacăra, devenind o expresie populară, a figurat ca moto pe frontispiciul ziarului „Iskra”, primul organ al partidului revoluționar social-democrat rus, care a fost editat în străinătate între anii 1900-1903 din inițiativa și sub conducerea lui Lenin. Se citează spre a arăta că fapte mari sau sentimente puternice se pot naște dintr-o pornire care la început pare modestă, neînsemnată. LIT.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL