1. [DEX '09] IZBÂNDITOR, -OARE, izbânditori, -oare, adj. (Rar) Care izbândește; biruitor, învingător. – Izbândi + suf. -tor.
2. [MDA2] izbânditor, ~oare smf, a [At: VĂCĂRESCUL, IST. 261 / Pl: ~i, ~oare / E: izbândi + -tor] 1-2 (Persoană) care învinge. 3-4 (Nob) (Persoană) care se răzbună.
3. [Șăineanu, ed. VI] izbânditor a. și m. care își izbândește, răsbunător: Izabela intrase izbânditoare în Cluș OD.
4. [CADE] IZBÎNDITOR adj. verb. IZBÎNDI. 1 Care izbîndește ¶ 2 Biruitor, victorios: se întoarseră izbînditori, după... cele mai mari isprăvi de vitejie (ISP.).
5. [DLRLC] IZBÎNDITOR, -OARE, izbînditori, -oare, adj. (Rar) Care izbîndește; învingător, biruitor. Vesela întoarcere a vînătorilor izbînditori. ODOBESCU, S. III 135. ◊ (Substantivat, m.) Cine nu știe că acest falnic izbînditor [Alexandru Machedon] purta necontenit cu sine, într-o cutie de aur, poema lui Homer. KOGĂLNICEANU, S. A. 49.
6. [Scriban] izbînditór, -oáre adj. Care a izbîndit.
7. [DOOM 3] izbânditor (rar) adj. m., pl. izbânditori; f. sg. și pl. izbânditoare
8. [DOOM 2] izbânditor (rar) adj. m., pl. izbânditori; f. sg. și pl. izbânditoare
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL