1. [DEX '09] IZBÂNDI, izbândesc, vb. IV. 1. Intranz. A învinge (în luptă), a fi victorios; a birui, a triumfa. 2. Tranz. A reuși într-o acțiune, a izbuti să realizeze ceva. ♦ A duce la îndeplinire; a realiza, a împlini. – Din sl. izbondon.
2. [MDA2] izbândi [At: PSALT. 318/13 / Pzi: ~desc / E: vsl изƃыти (Pzi: изƃѫдѫ] 1-2 vi, (înv) vr A birui în luptă. 3 vt A-și face dreptate. 4 vr (Înv) A se judeca. 5-6 vtr (Înv) A (se) răzbuna. 7 vt (Înv) A răscumpăra. 8 vt (Înv) A răsplăti. 9 vr (Înv; imp) A se mântui. 10 vt (Pop) A aduce la îndeplinire. 11 vi(a) A reuși.
3. [Șăineanu, ed. VI] izbândì v. 1. a reuși; 2. a-și răsbuna pe deplin: tânăru își izbândise pentru înfruntările ce pățise ISP. [Slav. IZBONDÕ, a covârși].
4. [CADE] IZBÎNDI (-desc) I. vb. tr. 1 A împlini, a aduce la îndeplinire, a realiza: ce gîndeam, și izbîndeam (CRG.). II. vb. intr. 1 † A birui ¶ 2 A izbuti, a reuși: făcu o rugăciune lui Dumnezeu să-i fie de ajutor și să izbîndească (ISP.) ¶ 3 A-și ~ asupra cuiva, a se răzbuna: voia ca să-și izbîndească pentru moartea fraților săi (ISP.). III. vb. refl. A se împlini, a se realiza: i se izbîndi visul (DLVR.) [vsl. izbada].
5. [CADE] IZBÎNDITOR adj. verb. IZBÎNDI. 1 Care izbîndește ¶ 2 Biruitor, victorios: se întoarseră izbînditori, după... cele mai mari isprăvi de vitejie (ISP.).
6. [DLRLC] IZBÎNDI, izbîndesc, vb. IV. 1. Intranz. A învinge în luptă, a birui, a fi victorios, a triumfa. Ce socoți, Bogdane... izbîndi-vom oare? NEGRUZZI, S. I 138. Mergi acum la tine-acasă Și-ți ia haina de mireasă Și m-așteaptă bucuroasă, Că eu, dac-oi izbîndi, Cu tine m-oi logodi. ALECSANDRI, P. P. 137. 2. Tranz. A izbuti să realizeze ceva, a reuși. Nu izbîndiseră să afle ora. SADOVEANU, O. VI 385. A izbîndit să fie mutat aci. C. PETRESCU, Î. II 167. Cerca unul, cerca doi, Cerca o sută și doi, Dar nimeni nu izbîndea Pe roșul a-ncălica. TEODORESCU, P. P. 534. ♦ A duce la îndeplinire, a îndeplini, a împlini. Inima însă ne era fierbinte, că ce gîndeam și izbîndeam. CREANGĂ, A. 116. I-a făgăduit că a face pe dracu-n patru să izbîndească voința împăratului. ȘEZ. II 50. 3. Refl. (Învechit) A se răzbuna. Avem fericirea a ne izbîndi cruntînd paloșul nostru într-însul. BĂLCESCU, O. I 319. ◊ (Cu pronumele în dativ) Dacă cugeți... să-ți izbîndești asupra vrăjmașilor trebuie să înveți meșteșugul războiului. ISPIRESCU, U. 24.
7. [Scriban] izbîndésc v. tr. (vsl. iz-byti, viitoru iz-bondon, a fi deasupra, a supravĭețui. V. izbutesc și izbăvesc). Reușesc, izbutesc: șĭ-a izbîndit doru. Cîștig: a izbîndi un războĭ. V. intr. Înving: a izbîndi în războĭ. Reușesc (cu dativu): ĭ-a izbîndit să facă. A-țĭ izbîndi pe cineva, a-țĭ lua satisfacțiune, a te răzbuna pe cineva. V. refl. Mă realizez: visu i s’a izbîndit.
8. [DOOM 3] izbândi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbândesc, 3 sg. izbândește, imperf. 1 izbândeam; conj. prez. 1 sg. să izbândesc, 3 să izbândească
9. [DOOM 2] izbândi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbândesc, imperf. 3 sg. izbândea; conj. prez. 3 să izbândească
10. [MDO] izbîndi
11. [DER] izbîndi (izbîndesc, izbîndit), vb. – 1. A depăși, a întrece. – 2. A birui,a cîștiga o victorie, a triumfa. – 3. A răzbuna. – 4. A Înfăptui, a realiza. – 5. A reuși, a izbuti. Sl. izbyti, izbądą „a depăși” (DAR), cf. dobîndi. Toate sensurile sînt înv., cu excepția sensului 2. – Der. izbîndă, s. f. (victorie; răzbunare; succes, satisfăcător); izbînditor, adj. (biruitor). De la inf. izbyti (der. din sl. byti „a fi”) trebuie să provină izbuti, vb. (a reuși), care este, prin urmare, simplu dublet al lui izbîndi (Cihac, II, 153; Tiktin), cf. sl. izbytije „succes”.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL