1. [DEX '09] ISTEȚIME, istețimi, s. f. Agerime (de minte), iscusință, pricepere, vioiciune, ingeniozitate, isteție, isteciune, perspicacitate. – Isteț + suf. -ime.
2. [MDA2] istețime sf [At: MINEIUL (1776) 125 2/2 / Pl: ~mi / E: isteț + -ime] 1 Agerime a minții Si: istețeală (1), isteție (1). 2 (Înv) Îndrăzneală. 3 (Înv) Vioiciune.
3. [DLRLC] ISTEȚIME, istețimi, s. f. Agerime (de minte), pricepere, iscusință. Era, prin istețimea lui firească, cu mult deasupra conșcolarilor. GALACTION, O. I 114. O lingură de istețime face uneori mai mult decît un car de putere. REBREANU, I. 25. Văzurăm oameni mari cu istețime, Filozofi, poeți și ritori înțelepți cu adîncime. CONACHI, P. 304.
4. [Șăineanu, ed. VI] istețime f. fineță, ingeniozitate.
5. [Scriban] istețíme f. (d. isteț). Deșteptăcĭune, pricepere. – Vechĭ și isteție și istecĭúne.
6. [CADE] ISTEȚIE, ISTEȚIME sf. Agerime a minții, deșteptăciune, pricepere, îscusință: n’are nici agerimea de minte, nici isteția, nici îndrăzneala Ovreilor (BR.-VN.); el întrecea la învătătură și istețime pe toți copiii (ISP.) [isteț].
7. [DOOM 3] istețime s. f., g.-d. art. istețimii; pl. istețimi
8. [DOOM 2] istețime s. f., g.-d. art. istețimii; pl. istețimi
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL