1. [DEX '09] IOBAG, iobagi, s. m. Țăran dependent de stăpânul feudal; șerb, rumân, vecin. – Din magh. jobbágy.
2. [DEX '09] IOBĂGI, iobăgesc, vb. IV. Intranz. A face muncă de iobag, a trăi în stare de iobag. – Din iobag.
3. [MDA2] hobag sm vz iobag
4. [MDA2] iobag sm [At: LEX. MARS. / V: ~giu, ~aj, obaciu, o~, obagiu, ubagiu / Pl: ~agi / E: mg jobbágy] 1 Țăran legat de pământ, fără drept de strămutare, dependent de stăpânul feudal și obligat să-i facă acestuia prestații în muncă, în natură sau în bani Si: jeler, rumân, șerb, vecin. 2 (Reg; rar) Agricultor.
5. [MDA2] iobagiu sm vz iobag
6. [MDA2] iobăgi [At: I. GOLESCU, C. I. 260 / V: obăci / Pzi: ~gesc / E: iobag] 1-2 vi (Înv) (A sluji și) a trăi ca un iobag (1). 3-4 vtr A aduce pe cineva sau a ajunge din starea de om liber în cea de iobag (1).
7. [MDA2] obag sm vz iobag
8. [MDA2] ubagiu sm vz iobag
9. [CADE] ❍ IOBAG (IU) sm. Tr.-Carp. 🔎 Rumân, vecin, șerb, clăcaș (👉 2672): părintele Pamîil e fiu de țăran iobag (RET.); un proprietar silind în ziua de Precup pe un iobagiu al său ca să lucreze (FR.-CDR.) [ung. jóbbágy].
10. [DEX '96] IOBAG, iobagi, s. m. Țăran dependent de stăpânul feudal, obligat să facă acestuia prestații în muncă, în natură sau în bani și legat de pământ (fără drept de strămutare); șerb, rumân, vecin. – Din magh. jobbágy.
11. [DLRLC] IOBAG, iobagi, s. m. (În orînduirea feudală) Țăran aservit stăpînului feudal al pămîntului și obligat să facă acestuia prestații în muncă și în natură sau în bani. V. clăcaș, șerb. Iobagi și clăcași, maghiari și romîni – Dar același bici și aceiași stăpîni. TULBURE, V. R. 37. Două talismane ale neamului Vardarilor, de obîrșie clăcași din Gorj, iobagi și șerbi ai pămîntului boieresc. C. PETRESCU, A. R. 196. Acest act, – răscoala iobagilor ardeleni sub căpetenia lor Horia, – s-a petrecut... la granițele noastre. ODOBESCU, S. III 512.
12. [DLRLC] IOBĂGI, iobăgesc, vb. IV. Intranz. (Învechit) A face muncă de iobag, a trăi ca iobag, a fi iobag.
13. [Șăineanu, ed. VI] iobag m. șerb (în Ardeal): iobagul și a lui lanțuri de aramă EM. [Ung. JÓBBÁGY (din JOB, răsboiu, și BÁG, căpetenie), desemna odinioară pe magnații sau baronii Ardealului și, în urma decăderii lor, pe șerbii din aceeaș țară].
14. [Șăineanu, ed. VI] iobagiu n. V. iobag: Boliac cânta iobagiul EM.
15. [Scriban] ĭobág și ĭobágĭ m. (ung. jobbágy, serv. Forma iobag e posterioară). Român. serv (șerb) în Austro-Ungaria, cum aŭ existat pînă la 1784. V. rumân și vecin. – La Milescu obagĭ, la Bălc. hobagĭ.
16. [DOOM 3] iobag s. m., pl. iobagi
17. [DOOM 3] iobăgi (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iobăgesc, 3 sg. iobăgește, imperf. 1 iobăgeam; conj. prez. 1 sg. să iobăgesc, 3 să iobăgească
18. [DOOM 2] iobag s. m., pl. iobagi
19. [DOOM 2] iobăgi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iobăgesc, imperf. 3 sg. iobăgea; conj. prez. 3 să iobăgească
20. [IVO-III] iobag.
21. [DER] iobag (iobagi), s. m. – Serv, persoană care, după dreptul din trecut, nu se bucura de libertate personală nici de dreptul de proprietate, și care trăia ca muncitor agricol pe pămînturile marilor moșieri. Această situație juridică s-a perpetuat în Ungaria și Transilvania, din 1514 la 1848. – Var. (înv.) iobagiu. Mag. jobbagy (Cihac, II, 509; Tiktin; DAR), sing. actual reconstituit pe baza pl. iobagi (Byck-Graur, BL, I, 24). Der. din lat. homagium (Laurian) nu este posibilă. – Der. iobăgie, s. f. (șerbie); iobăgiță, s. f. (soție sau fiică de iobag); iobăgime, s. f. (mulțime de iobagi); iobăgesc, adj. (servil); iobăgi, vb. (a trăi ca iobag).
22. [DLRLV] IOBAGI s.m. (Ban., Criș., Trans. SV) Clăcaș. C: Incola. Jobbás. lobágy. LEX.MARS., 216. lubagii tăi și toată marha muncitoare. MISC. SEC. XVII, 88r; cf. CAT. CALV, apud TEW // B: Ungurii. . . s-au supus și i-au făcut obagi, cum le zic ei. C. CANTACUZINO, apud TDRG. Variante: iobaj (LEX. MARS., 216), obagi (C. CANTACUZINO), apud TDRG). Etimologie: magh. jobbágy.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL