1. [MDA2] învrednicit, ~ă a [At: MINEIUL (1776), 53 1/2 / Pl: ~iți, ~e / E: învrednici] 1-2 Care s-a dovedit capabil (de a ajunge sau) a realiza ceva. 3 Căruia i s-a dat fiica de soție. 4-5 Care a avut (norocul sau) cinstea de a face ceva. 6 Căruia i s-a acordat favoarea de a face ceva. 7-8 Care a reușit cu mare greutate (să facă sau) să devină ceva. 9 Care a trăit într-o anumită epocă. 10 Care se bucură de ceva. 11 Care a găsit de cuviință să...
2. [DEX '09] ÎNVREDNICI, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, cinstea de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic.
3. [MDA2] învernici v vz învrednici
4. [MDA2] învrednici [At: DOSOFTEI, V. S. 21/2 / V: ~enici, ~verni~ / Pzi: ~cesc / E: în- + vrednic] 1-2 vr A se dovedi capabil (de a ajunge la sau) de a realiza ceva. 3 vr (Înv) A-și da fiica de soție. 4-5 vr A avea (norocul sau) cinstea de a face ceva. 6 vr A avea parte de... 7 vt (Rar) A acorda cuiva favoarea de a face ceva. 8-9 vr A reuși cu mare greutate (să facă sau) să devină ceva. 10 vr A trăi într-o anumită epocă. 11 vr A se bucura de ceva. 12 vt A găsi de cuviință să... Si: a binevoi, a catadicsi. 13 vt (Înv) A merita.
5. [MDA2] învrenici v vz învrednici
6. [MDA2] vrednici [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 162r/11 / Pzi: ~icesc / E: vrednic] 1 vt (Înv; subiectul este Dumnezeu) A-i acorda unui om vrednic (1) harul divin, favoarea de a avea parte de ceva. 2 vtf (Înv; construit cu complementul în dativ) A face pe cineva să fie vrednic (6) de ceva. 3 vr (Îvr) A se strădui (învingând greutăți, piedici etc.) pentru a fi vrednic (1). 4 vt (Îvr) A găsi de cuviință să ... 5 vt (Îvr) A acorda cuiva cinstea de a … 6 vt (Înv) A merita ceva. 7 vt (D. acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) A face ca ceva să fie meritat, justificat. 8 vt (D. acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) A îndreptăți ceva care este (pe deplin) motivat. 9 vi (Reg) A valora (3). 10 vr (Îrg) A fi vrednic (16). 11 vi A da dovadă de hărnicie. 12 vi A munci cu râvnă.
7. [DEX '98] ÎNVREDNICI, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, norocul de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic.
8. [DLRLC] ÎNVREDNICI, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. (În construcții negative) A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. Nu se învrednicise a avea și el măcar un copil. ISPIRESCU, L. 41. Nu m-am învrednicit să-l văz pînacuma. CARAGIALE, O. III 204. Mare de inimă, iar de gură și mai mare... nu se învrednicise de o viață mai bună. CREANGĂ, A. 134. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... Tu ești mîndru că te vei învrednici Să spui, mîine, Clarei doamnii ce-au făcut aci boierii. DAVILA, V. V. 21. De-așa vremi se-nvredniciră cronicarii și rapsozii. EMINESCU, O. I 149. Bine îmi pare că m-am învrednicit să văd Beligradu cu ochii. ALECSANDRI, T. I 310. ♦ Tranz. (În credințele religioase; subiectul e dumnezeu) A acorda favoarea, avantajul, norocul de a... Doamne!... M-ai învrednicit a trăi pînă acum. ALECSANDRI, T. 151. Dumnezeule! dumnezeule! mulțămescu-ți că m-ai învrednicit a mai videa încă o dată lumina soarelui. DRĂGHICI, R. 139. ♦ Tranz. (Învechit) A merita. (Atestat în forma vrednici) Fraților, întrebă, ce socotiți? Ce pedeapsă vrednicește omul acesta? NEGRUZZI, S. I 229. 3. A găsi de cuviință, a binevoi, a catadicsi. Deși au trecut cîteva zile, nu ne-am învrednicit nici unul să mergem pînă la el. SAHIA, N. 115. Dar tu... Nu te-nvrednicești Să spui ce crai mare ești? TEODORESCU, P. P. 105. – Variantă: (învechit) vrednici vb. IV.
9. [DLRLC] VREDNICI vb. IV v. învrednici.
10. [Șăineanu, ed. VI] învrednicì v. 1. a fi vrednic sau capabil: Doamne, m’ai învrednicit a trăi AL.; 2. a condescinde; nici nu m’a învrednicit să-mi răspunză.
11. [Scriban] învrednicésc v. tr. (d. vrednic). Fac vrednic, capabil: Dumnezeŭ l-a învrednicit să domnească peste 40 anĭ. V. refl. Ajung în stare să, am posibilitate: nu m’am învrednicit încă să mă duc să-l văd. V. vrednicesc.
12. [DOOM 3] !învrednici (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă învrednicesc, 3 sg. se învrednicește, imperf. 1 sg. mă învredniceam; conj. prez. 1 sg. să mă învrednicesc, 3 să se învrednicească; imper. 2 sg. afirm. învrednicește-te; ger. învrednicindu-mă
13. [DOOM 2] învrednici (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. învrednicește, imperf. 3 sg. învrednicea; conj. prez. 3 să învrednicească
14. [D.Religios] învrednici, învrednicesc vb. IV 1. Tranz. (Subiectul este Dumnezeu, pronia cerească, iar complementul este omul) A găsi pe cineva vrednic și a-i acorda harul divin, grația cerească, favoarea de a avea parte de ceva. 2. Refl. A fi părtaș la harul dumnezeiesc. 3. Refl. A se dovedi vrednic, capabil de ceva. ♦ A avea cinstea, norocul să... ♦ A binevoi, a găsi de cuviință să... – Din pref. în- + vrednic.
15. [CECC] De-așa vremi se-nvredniciră cronicarii și rapsozii – e un vers foarte cunoscut din Scrisoarea III a lui Eminescu. Marele poet, referindu-se la vremile vitejești ale lui Mircea cel Bătrîn, continua astfel: „Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii și lrozil”, susținînd că pe eroi nu mai poate să-i caute decît în „izvoadele bătrîne”. De aceea versul de mai sus se citează cînd cineva vrea să amintească o epocă eroică din istorie sau un moment memorabil din viață, demne de pana cronicarilor și rapsozilor, în comparație cu alte perioade mai puțin (sau de loc) vrednice de a fi zugrăvite și cîntate. LIT.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL