1. [DEX '09] ÎNVOIRE, învoiri, s. f. Acțiunea de a (se) învoi și rezultatul ei. ♦ Permisie acordată cuiva. – V. învoi.
2. [MDA2] învoire sf [At: BĂRAC, A. 69/10 / Pl: ~ri / E: învoi] 1 Acordare cuiva a ceea ce cere Si: învoit1 (1). 2 Obținere a unei permisiuni Si: învoit1 (2). 3-4 (Îlav) Cu (sau fără) -a cuiva (Cu sau) fără acordul cuiva. 5 Permisie a unui soldat în timpul serviciului militar. 6 Punere de acord Si: învoit1 (3). 7 Ajungere la o înțelegere Si: învoit1 (4). 8 Acord asupra condițiilor de plată la angajarea unei munci Si: învoit1 9 Convenție (1). 10 Favorizare. 11 (Înv) Acord. 12 Consimțământ (2). 13 (Pop) Punere de acord asupra prețului unei mărfi Si: învoit1 (10). 14 Înțelegere cu privire la zestre, încheiată între familiile celor doi logodnici Si: învoit1 (11). 15 Bună înțelegere Si: învoit1 (12). 16 (Îs) Bună - Armonie1 (2). 17 (Îlav) Prin (bună) ~ Pe cale pașnică. 18 (Îal) De comun acord. 19 (înv; îs) ~a firilor Potrivire de caracter. 20 (înv; îas) Simpatie. 21 Permisiune de a lipsi de la școală, serviciu, cazarmă etc. Si: învoit1 (13). 22 (Îlav) După ~ După cum s-a căzut de acord.
3. [DLRLC] ÎNVOIRE, învoiri, s. f. Acțiunea de a (se) învoi. 1. Permisiune, voie, îngăduire, aprobare. Să nu poată ieși de aici fără învoirea mea. CREANGĂ, P. 300. Văzînd că el venea cu însuși învoirea Porții... cerură voie să rămîie a-l întovărăși. NEGRUZZI, S. I 142. Orice act... trebuia să fie făcut cu învoirea sfatului. BĂLCESCU, O. II 13. ♦ Permisiune de a lipsi pentru scurt timp de la locul de muncă. Mîine îți dau în primire regimentul. După un an și jumătate, am și eu învoire de-o lună. SADOVEANU, M. C. 100. 2. Acord, convenție, pact, înțelegere. ◊ Loc. adv; După învoire = potrivit înțelegerii. 3. (Adesea determinat prin «bună») Înțelegere, armonie. Se silea... să facă pace, să fie între oameni bună învoire. ISPIRESCU, L. 394.
4. [Scriban] învoíre f. Acțiunea de saŭ de a se învoi. Permisiune: învoirea dată unor soladțĭ de a ĭeși în oraș.
5. [DEX '09] ÎNVOI, învoiesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A ajunge la o înțelegere, a cădea de acord, a se înțelege cu cineva. ♦ Refl. (Pop.) A se angaja, a se tocmi. 2. Refl. A se declara de acord cu ceva, a consimți la ceva. 3. Refl. recipr. (Pop.) A trăi în bună înțelegere cu cineva, a se înțelege, a se împăca. 4. Tranz. A acorda cuiva ceea ce cere; a permite, a îngădui. ♦ A permite cuiva să lipsească (pentru scurt timp) de la serviciu, de la școală, de la cazarmă etc. – În + voie.
6. [MDA2] învoi [At: DOSOFTEI, V. S. 221 / Pzi: ~esc / E: în- + voie] 1 vt (Mol) A acorda cuiva ceea ce cere Si: a îngădui, a permite. 2 vt (Buc; îe) A ~ pe cineva A mulțumi pe cineva. 3 vt (Înv; pbl) A admite. 4 vi (Înv) A favoriza. 5 vi (Înv) A fi de acord. 6 vr A ajunge la o înțelegere cu cineva. 7 vr (Îe) A se ~ din preț (sau asupra prețului) A se pune de acord asupra prețului. 8 vr (Spc) A se pune de acord asupra zestrei. 9 vr A se declara de acord cu ceva Si: a consimți. 10 vr A adera la ceva. 11 vr A se tocmi. 12 vr A se angaja. 13 vrr A trăi în bună înțelegere cu cineva. 14 vrr A se reconcilia. 15 vrr A fi în concordanță Si: a se potrivi. 16 vt A permite cuiva să lipsească pentru scurt timp de la o anumită activitate, precum școală, serviciu etc.
7. [DLRLC] ÎNVOI, învoiesc, vb. IV. 1. Refl. reciproc. A face cu cineva o învoială, a ajunge la o înțelegere, a cădea de acord. Dar, ca să nu mai știe satul, Putem ușor a ne-nvoi: Tu lasă-n pacoste vînatul, Căci eu renunț de-a pescui. COȘBUC, P. II 175. Se învoiră să se ia la luptă dreaptă. ISPIRESCU, L. 87. Fu atunci o dispută între săcui, din care unii voiau să păstreze în viață vreo cîțiva din nobilii prinși... se învoiră apoi a amîna pentru cîtăva vreme moartea unora dintr-înșii. BĂLCESCU, O. II 259. 2. Refl. A fi de aceeași părere cu cineva, a se declara de acord cu ceva, a accepta, a primi, a consimți la ceva. E mulțumit că alde fiică-sa s-au învoit îndată cu planul lui. SP. POPESCU, M. G. 47. Tu nu te-nvoi la nimic, numai la aceste. RETEGANUL, P. III 16. Ei bine, dacă este așa, mă învoiesc! ISPIRESCU, L. 273. Nu ne putem învoi cu [terminațiile] -ciune și cu -iune. NEGRUZZI, S. I 348. 3. Refl. reciproc. A se avea bine, a trăi în bună înțelegere, a se împăca cu cineva. Să-i dau ajutor, că tare i-e greu și de loc nu se învoiește cu celelalte fete. REBREANU, R. I 92. Eu am fost însurat și m-am învoit cu nevasta ca și cu un frate. ISPIRESCU, la TDRG. 4. Refl. A se tocmi, a se angaja. Ia bani, cu cît se învoiește, și se duce și el după Chirică. CREANGĂ, P. 160. 5. Tranz. (În orînduirea burghezo-moșicrească) A face o învoială agricolă. Noi toți te rugăm a învoi oamenii după cum cer ei, să nu ne mai sugrumați în pragul primăverii ca alți ani. DUMITRIU, N. 46. ◊ Refl. Vultureștenii nu s-au mai învoit anu ăsta la arendașul de aici, din pricină că le-a pus învoieli prea grele și s-au dus la Căldărușa. SANDU-ALDEA, D. N. 229. 6. Tranz. (Învechit și regional, construit cu dativul; complementul indică lucrul permis) A acorda (cuiva) ceea ce cere, a da voie, a face voia cuiva, a permite, a îngădui, a aproba. Cinstesc pe socrul cel mare c-o oca sau două de rachiu, pentru a le învoi a da parul la pămînt. SEVASTOS, N. 280. Spînul... cheamă pe Harap-Alb de față cu dînsele și-i învoi aceasta, însă cu tocmală ca în tot timpul ospățului să steie numai la spatele stăpînu-său. CREANGĂ, P. 231. Deci, învoiască acum măria-ta lui Despot, al meu oaspe, să vie-a-l saluta. ALECSANDRI, T. II 91. ♦ A permite cuiva să lipsească pentru scurt timp de la locul de muncă.
8. [Șăineanu, ed. VI] învoì v. 1. a conveni: v’ați învoit; 2. a consimți: îi învoi cererea; 3. a se împăca: nu se prea învoiesc. [V. voie].
9. [Scriban] învoĭésc v. tr. (d. voĭe saŭ d. voĭesc). Las să, daŭ voĭe: colonelu ĭ-a învoit pe soldațĭ să ĭasă în oraș. V. refl. Convin, fac un contract, o convențiune.
10. [Scriban] voĭésc v. tr. (d. voĭe saŭ d. vsl. volĭon, voĭesc, voliti, a voi). Vreaŭ (în limba scrisă). V. refl. L. V. Mă învoĭesc.
11. [DOOM 3] învoire s. f., g.-d. art. învoirii; pl. învoiri
12. [DOOM 2] învoire s. f., g.-d. art. învoirii; pl. învoiri
13. [DOOM 3] învoi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoiesc, 3 sg. învoiește, imperf. 1 învoiam; conj. prez. 1 sg. să învoiesc, 3 să învoiască
14. [DOOM 2] învoi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoiesc, imperf. 3 sg. învoia; conj. prez. 3 să învoiască
15. [MDO] învoi (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoiesc, conj. învoiască)
16. [IVO-III] învoiesc, -oiască 3 conj., -oiam 1 imp.
17. [Argou] a avea învoire de la maiorul Gărdescu expr. (mil.) a fugi din cazarmă sărind peste gard.
18. [CECC] On trouve avec le ciel des accomodements (fr. „Te mai învoiești și cu cerul)” – Molière (Tartuffe, act. IV, sc. 5) – Cînd Elmira pretextează că va supăra cerul dacă va păcătui în dragoste, Tartuffe îi răspunde: „E cîte-o destătare oprită, nu te-nșeli, Dar se mai fac cu cerul și unele-nvoieli!” Ironia lui Molière servește spre a satiriza preacuvioasa fățărnicie. LIT.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL