1. [MDA2] învoințare sf [At: LET. II, 175/4 / Pl: ~țări / E: învoința] (Înv) Permisiune.
2. [MDA2] învoința vt [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 107/25 / Pzi: ~țez / E: învoință] (Înv; nob) 1 A permite. 2 A acorda (3).
3. [Scriban] învoințéz v. tr. Vechĭ. Permit.
4. [DAR] învoințare s.f. (înv.) încuviințare, îngăduință, permisiune.
5. [DAR] învoința vb. I (înv.) a da voie, a încuviința, a îngădui, a permite.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL