1. [DEX '09] ÎNVINUI, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui.
2. [MDA2] învinui [At: VARLAAM, C. 68/1 / V: (înv) vinui / Pzi: ~esc / E: în- + vină + -ui] 1-4 vtr A (se) învinovăți (1-4). 5 vt (Spc) A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești Si: a inculpa. 6 vt (Fig; înv) A săvârși. 7 vt (Înv) A căuta pricină de reproș cuiva. 8 vt (Reg) A suspecta pe cineva de ceva.
3. [DLRLC] ÎNVINUI, învinuiesc, vb. IV. Tranz. A învinovăți, a acuza. De-ar fi fost acasă și s-ar fi întîmplat ceva în sat, numai pe dînsul l-ar fi învinuit boierii de toate. REBREANU, R. II 58.
4. [Șăineanu, ed. VI] învinuì v. a arunca vină asupra cuiva.
5. [Scriban] învinuĭésc v. tr. (d. vină). Maĭ rar. Acuz, învinovățesc. – Vechĭ vinuĭésc.
6. [DOOM 3] învinui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiesc, 3 sg. învinuiește, imperf. 1 învinuiam; conj. prez. 1 sg. să învinuiesc, 3 să învinuiască
7. [DOOM 2] învinui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiesc, imperf. 3 sg. învinuia; conj. prez. 3 să învinuiască
8. [MDO] învinui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiesc, conj. învinuiască)
9. [IVO-III] învinuesc.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL