1. [DEX '09] INVIDIA, invidiez, vb. I. Tranz. 1. A fi stăpânit de invidie față de cineva, a privi cu invidie pe cineva sau reușita, bunăstarea, calitățile altuia; a pizmui. 2. A dori, a râvni, a pofti ceva ce aparține altuia. [Pr.: -di-a] – Din it. invidiare.
2. [MDA2] invidia vt [At: NEGRUZZI, S. I, 107 / P: ~di-a / Pzi: ~iez / E: it invidiare] 1 A fi stăpânit de invidie față de cineva Si: a pizmui. 2 A râvni ceea ce aparține altuia.
3. [CADE] * INVIDIA (-diez) vb. tr. A pizmui, a jindui [lat.].
4. [DLRLC] INVIDIA, invidiez, vb. I. Tranz. A privi cu invidie pe cineva sau reușita, fericirea, calitățile altuia; a pizmui. Nu vrea să piardă favoarea, pentru care era invidiat, de a fi în fiecare zi în preajma ei. CAMIL PETRESCU, O. II 112. Oftează luni întregi că nu-și pot închiria casele și invidiază pe toți cei ce se mută. IBRĂILEANU, SP. CR. 242. ◊ Refl. reciproc. Îi vezi cum trec, cum se salută, cum se invidiază. C. PETRESCU, C. V. 164. ♦ A rîvni, a jindui, a dori ceva ce aparține altuia. Ceea ce invidiez eu la tine... este modestia. CARAGIALE, O. III 215. Curtezanii... invidiau pozițiunea și favorul în care îl videau. NEGRUZZI, S. I 107. – Pronunțat: -di-a.
5. [DN] INVIDIA vb. I. tr. A privi cu invidie pe cineva; a pizmui. ♦ A rîvni, a dori ceva străin. [Pron. -di-a, p. i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < it. invidiare].
6. [MDN '00] INVIDIA vb. tr. a privi cu invidie pe cineva; a pizmui. ◊ a râvni, a dori ceva străin. (< it. invidiare)
7. [Șăineanu, ed. VI] invidià v. a pizmui.
8. [DEX '09] INVIDIE, invidii, s. f. Sentiment egoist de părere de rău, de necaz, de ciudă, provocat de succesele sau de situația bună a altuia; pizmă. – Din it., lat. invidia.
9. [MDA2] invidie sf [At: NEGRUZZI, S. I, 100 / P: ~di-e / Pl: ~ii / E: lat invidia] Sentiment de părere de rău, ciudă, necaz provocat de succesele sau situația bună a altuia Si: ciudă (5), pizmă.
10. [CADE] * INVIDIE sf. Pizmă, jind [lat.].
11. [DLRLC] INVIDIE, invidii, s. f. Sentiment egoist de părere de rău, de necaz, de ciudă, provocat de succesele sau situația bună a altuia; pizmă. Numai dușmani de toate părțile. Plesnesc toți de invidie. DEMETRIUS, C. 10. Toți îmi admiră cu invidie mantaua. CAMIL PETRESCU, U. N. 388. Invidia își găsește loc nu numai între oameni, dar și între flori. NEGRUZZI, S. I 100.
12. [DN] INVIDIE s.f. Sentiment de părere de rău, de ciudă etc. provocat de succesele sau calitățile altuia; pizmă, ciudă. [Gen. -iei. / < lat., it. invidia].
13. [MDN '00] INVIDIE s. f. sentiment de necaz și de ciudă provocat de succesele sau calitățile altuia; pizmă. (< it., lat. invidia)
14. [Șăineanu, ed. VI] invidie f. pizmă.
15. [Scriban] *invídie f. (lat. in-vidia, d. in-vidére, a invidia; fr. envie). Pizmă, zavistie, cĭudă p. norocu, succesu orĭ meritu altuĭa. V. gelozie, ură.
16. [Scriban] *invidiéz v. tr. (it. invidiare; fr. envier). Mĭ-e cĭudă pe altu că e fericit, pizmuĭesc: omu de omenie nu invidiază pe nimenĭ. Doresc, rîvnesc, poftesc: a invidia puterea.
17. [DOOM 3] invidia (a ~) (desp. -di-a) vb., ind. prez. 1 sg. invidiez (desp. -di-ez), 3 invidiază, 1 pl. invidiem; conj. prez. 1 sg. să invidiez, 3 să invidieze; ger. invidiind (desp. -di-ind)
18. [DOOM 2] invidia (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 invidiază, 1 pl. invidiem (-di-em); conj. prez. 3 să invidieze; ger. invidiind (di-ind)
19. [DOOM 3] invidie (desp. -di-e) s. f., art. invidia (desp. -di-a), g.-d. art. invidiei; pl. invidii, art. invidiile (desp. -di-i-)
20. [DOOM 2] invidie (-di-e) s. f., art. invidia (-di-a), g.-d. art. invidiei; pl. invidii, art. invidiile (-di-i-)
21. [DE] INVIDIA GLORIAE COMES (lat.) pizma este însoțitoarea gloriei – Cornelius Nepos, „Chabrias”, III, 3.
22. [DE] SESE EXCRUCIAT, QUI BEATIS INVIDET (lat.) se chinuie singur cine invidiază pe cei fericiți – Petroniu, „Satyricon”, 28, 3.
23. [Argou] a-l mușca (pe cineva) șarpele invidiei expr. a fi cuprins de invidie.
24. [DAS] INVIDIE. Subst. Invidie, pizmă, pizmuire, gelozie (rar), zavistie (înv.), zavistnicie /înv.); rîncoare (reg.). Necaz, ciudă, înciudare (rar). Șarpele invidiei (fig.), viermele invidiei (fig.). Invidios, pizmaș, pizmătarnic (înv.) Adj. Invidios, plin de invidie, pizmaș, pizmăreț (rar), pizmătáreț (înv. și reg.), pizmătăreț (rar), pizmuitor, gelos (rar), zavistnic (înv.), zavistios (înv.), zavistuitor (înv.); ciudos, plin de ciudă, înciudat. Invidiat, pizmuit, rîvnit. Vb. A invidia, a fi invidios, a privi cu invidie, a se uita cu invidie, a-l mușca pe cineva șarpele invidiei, a pizmui, a avea pizmă (pe cineva), a zavistui (înv.), a fi cuprins de invidie, a fi cuprins de ciudă, a se ciudi (reg.), a (se) înciuda, a muri (a plesni) de ciudă. V. dorință, dușmănie, gelozie, intrigă, răutate.
25. [CECC] Invidia gloriae comes (lat. „Invidia e tovarășa gloriei”) – Istoricul latin Cornelius Nepos, în lucrarea De viris illustribus (Bărbați iluștri), descrie viața unor mari conducători de oști din antichitate. În cartea despre generalul atenian Chabrias (III, 3), Nepos trage concluzia că pizma însoțește gloria, că ele sînt adesea nedespărțite pe drumul vieții. Pornită de la un exemplu militar, expresia a făcut mai tîrziu o strălucită carieră... civilă! IST.
26. [CECC] Les envieux mourront, mais non jamais l’envie (fr. „Invidioșii vor muri, dar invidia niciodată”) – replică din Tartuffe de Molière (act. V, sc. 3). O spune Doamna Pernelle către fiul ei Orgon: „Să poată, și pe soare l-ar stinge liliecii; Pizmașii mor pe lume, dar pizma nu, cît vecii”. Evident, pana lui Molière nu-i nici prima nici singura care s-a războit cu pizmașii. (Vezi: Invidia gloriae comes). LIT.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL