1. [MDA2] învescut, ~ă a vz învăscut
2. [DEX '09] ÎNVĂSCUT, -Ă, învăscuți, -te, adj. (Înv.) Care este îmbrăcat, acoperit, înfășurat, învelit. – V. învește.
3. [DEX '09] ÎNVEȘTE, învesc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: învești vb. IV] – Lat. investire.
4. [DEX '09] ÎNVEȘTI vb. IV v. învește.
5. [MDA2] învăscut, ~ă a [At: DOSOFTEI, V. S. 111/1 / V: ~ves~, ~veștit / Pl: ~uți, ~e / E: învește] 1 Îmbrăcat. 2 Acoperit. 3 Înfășurat. 4 (Fig) Împodobit. 5 (D. grâu) Crescut în pleavă. 6 (Atm) Dezvoltat în aceeași membrană.
6. [MDA2] înveșca v vz învește
7. [MDA2] învește [At: CORESI, PS. 87 / V: (cscj) ~șca, ~ti / Pzi: ~esc, învăsc, (sst) ~eștiu; Ps: înveștii, învăscui / E: ml investire] (îrg) 1-2 vtr A (se) înveșmânta (1-2). 3 vr A se împodobi. 4-5 vtr A (se) acoperi.
8. [MDA2] învești v vz învește
9. [MDA2] înveștit3, ~ă a vz învăscut
10. [DLRLC] ÎNVĂSCUT, -Ă, învăscuți, -te, adj. (Participiu al verbului învechit învește) Îmbrăcat, acoperit, înfășurat, învelit. Piciorul învăscut într-un călțun roșu. ODOBESCU, S. I 419. Veneau toți copiii din casă, învăscuți leșește. BĂLCESCU, O. I 18.
11. [Șăineanu, ed. VI] învăscut a. 1. îmbrăcat: un D-zeu nou născut, cu flori de crin învăscut POP. piciorul învăscut într’un călțun roșu OD.; 2. fig. acoperit: eu vreau să fiu prin mine ’n raze ’nvăscută AL. [Vechiu-rom. a înveaște = lat. INVESTIRE, forma învăscut e analogică].
12. [Scriban] învăsc, -văscút, a -véște și (în)veștésc v. tr. (lat. investire, a îmbrăca, d. vestis, veșmînt, haĭnă; it. vestire, pv. sp. pg. vestir, fr. vêtir. – Învăsc, înveștĭ, învește, să învească, întocmaĭ ca cresc). Vechĭ. Azĭ lit. (numaĭ formele’n -uĭ, ut). Îmbrac: un prunc învăscut în scutice. Fig. Poet. Învăscut în raze, înconjurat de raze. Refl. Ignoranța se învăscuse într’înșiĭ (Petrașcu, Fig. lit. contemp. 205), păcatu s’a învăscut în om.
13. [Scriban] învéște, înveștésc, V. învăsc.
14. [Scriban] veștésc, V. învăsc.
15. [DOOM 3] învește (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învesc, 3 sg. învește, perf. s. 1 sg. învăscui, m.m.c.p. 1 pl. învăscuserăm; conj. prez. 1 sg. să învesc, 3 să învească; ger. învăscând; part. învăscut
16. [DOOM 2] învește (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învesc, 2 sg. învești, perf. s. 1 sg. învăscui; conj. prez. 3 să învească; part. învăscut
17. [DER] învești (înveștesc, înveștit), vb. – A îmbrăca, a acoperi, a înveli, a înfășura. – Var. învește, part. învăscut. Mr. învescu, megl. anvescu, istr. mnescu. Lat. (in)vestῑre (Candrea-Dens., 898; REW 4531; DAR; cf. Șeineanu, Semasiol., 188), Înv., se păstrează încă în vorbirea pop. din Trans. de Nord (Pop, Dacor., VIII, 68) și Bucov. Conj. oscilează între formele învăsc, învesc, înveștesc. Este dublet al lui investi, vb. (a face o investiție; a bloca, a asedia), din fr. investir.
18. [DLRLV] ÎNVEȘTE vb. (Mold., Trans. SV) A (se) îmbrăca. A: Te scoală de te-nveaște și te-ncinge. DOSOFTEI, VS. Cu hainele meale te învești. CD 1698, 27r; cf. DOSOFTEI, PS; DOSOFTEI, LITURGHIER; CD 1698, 9v; CI, 101; CD 1770, 10v. ◊ Fig. Ca-n Selmon cînd cade omătul de albeaște, așea toată țara cu tine s-a înveaște. DOSOFTEI, PS; cf. DOSOFTEI, MOL.; N. COSTIN; CANTEMIR. IST. C: Și în mare frîmseațe înveștite. PS. SEC. XVIII, 53r. Variante: învești (PS. SEC. XVIII, 53r). Etimologie: lat. investire.
19. [DLRLV] ÎNVEȘTI vb. v. învește.
20. [DAR] învești vb. IV (reg., înv.) V. învește.[1]
21. [DRAM 2015] învești, vb. tranz., refl. – (reg.; arh.) A (se) îmbrăca, a (se) înveșmânta: „Ce-i mai bun ca oaia bună? / Că te-nvește, te hrănește” (Bârlea, 1924, I: 166). Termenul e atestat și în Codicele de la Ieud (1630): „să ne nevoim de să ne înveaștem”. La cronicari: „Înveștitu-te-ai cu lumină” (Coresi, Ps. 282); „Te scoală de te-nveaște și te-ncinge” (Dosoftei, VS 116/2). „Această formă a ieșit din uz prin sec. XIX, cu excepția ariilor laterale, după cum dovedesc textele populare maramureșene, supraviețuind, în special, participiul învăscut (de la învește)” (v. Limba română, nr. 5 / 1960: 11). – Lat. investire „a (se) îmbrăca, a (se) acoperi, a (se) înveli” < lat. vestis „veșmânt, haină” (Scriban; CDDE, DA, cf. DER; Felecan, 2011; DEX, MDA).
22. [DRAM] învești, vb. tranz., refl. – (înv.) A (se) îmbrăca, a (se) înveșmânta: „Ce-i mai bun ca oaia bună? / Că te-nvește, te hrănește” (Bârlea 1924 I: 166). Termenul e atestat și în Codicele de la Ieud (1630): „să ne nevoim de să ne înveaștem”. La cronicari: „Înveștitu-te-ai cu lumină” (Coresi, Ps. 282); „Te scoală de te-nveaște și te-ncinge” (Dosoftei, VS 116/2). „Această formă a ieșit din uz prin sec. XIX, cu excepția ariilor laterale, după cum dovedesc textele populare maramureșene, supraviețuind, în special, participiul învăscut (de la învește)” (v. Limba română, nr. 5 / 1960, 11). – Lat. investire „a (se) îmbrăca, a (se) acoperi, a (se) înveli” (Felecan 2011).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL