1. [DEX '09] ÎNVERȘUNARE, înverșunări, s. f. Acțiunea de a (se) înverșuna și rezultatul ei; îndârjire. – V. înverșuna.
2. [MDA2] înverșunare sf [At: NEGRUZZI, S. I, 115 / V: ~vier~, ~vir~ / Pl: ~nări / E: înverșuna] 1 Îndârjire. 2 Întărâtare. 3 Furie. 4 Patimă. 5 (Fig) Dorință aprinsă și vie. 6 Intensificare a unor stări sufletești.
3. [DLRLC] ÎNVERȘUNARE, înverșunări, s. f. Acțiunea de a se înverșuna și rezultatul ei; întărîtare, pornire pătimașă, mînie; p. ext. hotărîre neclintită. A înțeles înverșunarea muncitorului să nu piardă o palmă din ogor, scurmîndu-l, stropindu-l, îngrășîndu-l și storcînd toată vlaga din el. C. PETRESCU, A. 392. În vocea și cuvintele lui sună un fel de înverșunare. ARGHEZI, P. T. 58. Grigore nu mai voia să se amestece, văzînd înverșunarea bătrînului. REBREANU, R. I 86. ◊ Loc. adv. Cu înverșunare = a) cu furie, cu mînie; cu patimă, pătimaș. Puteam numiri defăimătoare În gîndul meu să-ți iscodesc Și te uram cu- nverșunare, Te blestemam, căci te iubesc. EMINESCU, O. I 212; b) cu hotărîre neclintită; ferm, îndîrjit. Se opuse cu înverșunare tuturor planurilor. CAMILAR, TEM. 218. – Variantă: învierșunare (ODOBESCU, S. III 18) s. f.
4. [Scriban] înverșunáre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a te înverșuna, mare furie. – În vest învĭe-.
5. [DEX '09] ÎNVERȘUNA, înverșunez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji. – Cf. magh. verseny „luptă”.
6. [MDA2] înverșuna [At: ECONOMIA, 196/15 / V: ~vier~, ~vir~, (reg) îngher~ / Pzi: ~nez / E: cf mg verseny] 1-2 vtr (A face să devină sau) a deveni necruțător, neînduplecat Si: a (se) îndârji. 3 vr (D. stări sufletești) A se aprinde. 4 vt A întărâta pe cineva împotriva altcuiva. 5 vt A excita. 6 vr (Reg; d. scroafă) A intra în călduri.
7. [MDA2] învierșuna v vz înverșuna
8. [MDA2] învierșunare sf vz înverșunare
9. [MDA2] învirșuna v vz înverșuna
10. [MDA2] învirșunare sf vz înverșunare
11. [MDA2] vierșunare sf vz înverșunare
12. [DLRLC] ÎNVERȘUNA, înverșunez, vb. I. Refl. A se îndîrji, a se porni neînduplecat, a acționa cu o furie sporită; p. ext. a deveni mai hotărît. Vîntul se înverșuna, năvălind peste oameni ca zălud. V. ROM. noiembrie 1953, 157. Cu cît se lovește de piedici mai multe, cu atît se înverșunează și se călește. C. PETRESCU, C. V. 149. Se înverșuna s-o achiziționeze cu orice sacrificii. REBREANU, R. I 255. ◊ Tranz. În tot aceleași chipuri trăiește-n toți natura: Ne-nduioșează mila, ne-nverșunează ura. NECULUȚĂ, Ț. D. 55.
13. [DLRLC] ÎNVIERȘUNARE s. f. v. înverșunare.
14. [Șăineanu, ed. VI] învierșunà v. a se înfuria tare.
15. [Șăineanu, ed. VI] învierșunare f. furie îndărâtnică. [Vechiu-rom. vierșun, poate forță, luptă (sensul e obscur la Dosofteiu) = ung. VERSÉNY, luptă].
16. [Scriban] înverșunéz (est) și învĭerșunéz (vest) (lat. *in-versionare [d. in-vérsio, -ónis, 1. inversiune, 2. transpozițiune, 3. ironie]. Cp. cu cășunez, tușinez, vĭerșun). Înfuriĭ grozav, fac să persiste în furie: vorba asta l-a înverșunat tare. V. refl. Mă înfuriĭ grozav: soldațiĭ, înverșunîndu-se, aŭ tras o salvă în mulțime. Persist în îndărătnicie: el se înverșuna să înainteze, dar puterile îl părăsiră.
17. [Scriban] învĭerșunéz, V. înverșunez.
18. [DOOM 3] înverșunare s. f., g.-d. art. înverșunării; pl. înverșunări
19. [DOOM 2] înverșunare s. f., g.-d. art. înverșunării; pl. înverșunări
20. [DOOM 3] înverșuna (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înverșunez, 3 înverșunează; conj. prez. 1 sg. să înverșunez, 3 să înverșuneze
21. [DOOM 2] înverșuna (a ~) vb., ind. prez. 3 înverșunează
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL