1. [MDA2] înverigare sf [At: DA ms / Pl: ~gări / E: înveriga] 1 Închidere a unei uși cu lacătul. 2 Strângere într-o verigă. 3 Punere a cuiva în cătușe. 4 Legare în lanțuri a cuiva Si: înlănțuire. 5 Asediere a unei cetăți. 6 (Fig; rar) Înlănțuire a faptelor, evenimentelor, cauzelor etc.
2. [MDA2] înveriga [At: PANN, P. V. I, 141/28 / Pzi: înverig și ~ghez / E: în- + verigă] 1 vt A închide cu lacătul o ușă. 2 vt A strânge într-o verigă. 3 vt A pune pe cineva în cătușe. 4 vt (Pex) A lega pe cineva în lanțuri. 5 vt A asedia o cetate. 6 vr (Fig; rar; d. fapte, evenimente) A se înlănțui logic prin relații cauzale.
3. [DLRLC] ÎNVERIGA, înverig, vb. I. Tranz. (Rar) A fixa într-o verigă, într-un belciug; (cu privire la uși) a zăvorî. Lanțul era înverigat solid. C. PETRESCU, Î. II 144. Apucă-te, zic, de muncă și nu umbla haimănind Și ușile unei, altei înverigînd și păzind. PANN, P. V. I 141.
4. [DLRM] ÎNVERIGA, înverig, vb. I. Tranz. (Rar) A fixa, a lega în verigi, în lanțuri. – Din în- + verigă.
5. [Șăineanu, ed. VI] înverigà v. a lega în verige de fier: a înveriga o roată.
6. [Scriban] înveríg, a -á v. tr. (d. verigă). Rar. Zăvorăsc. V. refl. Mă zăvorăsc, mă încuĭ în casă.
7. [IVO-III] înverig, -gat prt.
8. [DAR] înverigare s.f. (înv.) 1. legare, strângere; punere în verigi. 2. înconjurare, împresurare, asediere.
9. [DAR] înveriga, înverig, vb. I (înv.) 1. (despre obiecte) a pune veriga (la o ușă), a strânge într-o verigă (roata, fluierul). 2. (despre oameni) a pune, a lega în verigi (în lanțuri). 3. a înconjura, a asedia o cetate.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL