1. [DEX '09] ÎNVECHIT, -Ă, învechiți, -te, adj. Care a devenit vechi; degradat, uzat. ◊ Expr. (A fi) învechit în rele = (a fi) deprins cu practicarea unor fapte sau obiceiuri rele; (a fi) înrăit. ♦ Ieșit din actualitate, anacronic, depășit, perimat; care nu se mai folosește. ♦ Care are concepții vechi, depășite. – V. învechi.
2. [MDA2] învechit, ~ă a [At: N. TEST. (1702), ap. GCR I, 346/15 / Pl: ~iți, ~e / E: învechi] 1 Care a devenit vechi Si: degradat2, stricat, uzat. 2 Ieșit din actualitate Si: anacronic, depășit, perimat. 3 Care are concepții vechi, depășite. 4 (Pfm; îe) A fi ~ în rele A fi deprins cu practicarea unor fapte sau obiceiuri condamnabile. 5 (Pfm; îae) A fi înrăit.
3. [DLRLC] ÎNVECHIT, -Ă, învechiți, -te, adj. 1. Care a devenit vechi; uzat, deteriorat. Piramidele-nvechite Urcă-n cer vîrful lor mare. EMINESCU, O. I 54. Zidu-i cel înalt Se-ntinde... pustiu și învechit. ALEXANDRESCU, M. 9. 2. Care nu mai corespunde cerințelor timpului, ieșit din actualitate, rămas în urmă. Concepții învechite. Metode învechite. ▭ Poeții iau atitudine împotriva a ceea ce este învechit și moare. BENIUC, P. 93. 3. Care a ieșit din uz, care nu se mai folosește. 4. (Despre oameni) Care are concepții vechi, depășite. Cu instituții nouă și oameni învechiți Nu este nici o pace: rămîn nepocăiți. BOLINTINEANU, O. 138. ◊ Expr. A fi învechit în rele = a practica de multă vreme fapte sau deprinderi rele; a fi înrăit, nărăvit. ♦ (Substantivat, determinat prin «rele») Persoană nărăvită, înrăită. Nu se poate schimba în pripă materialul uman și practicile învechiților în rele. SADOVEANU, E. 20.
4. [DEX '09] ÎNVECHI, învechesc, vb. IV. Refl. A deveni vechi; a se uza, a se degrada. ♦ A deveni inactual, anacronic; a nu se mai folosi. ♦ (Despre vin) A se îmbunătăți cu trecerea timpului suferind un proces de maturizare, în urma căruia capătă buchet și însușiri gustative deosebite. – În + vechi.
5. [MDA2] învechi [At: PSALT. SCH. 330 / Pzi: ~chesc / E: în + vechi] 1-2 vtr (D. obiecte) A (se) face vechi. Si: a (se) uza, a (se) degrada. 3 vr (D. o parte a corpului) A se slăbi. 4 vt (D. vin) A se îmbunătăți cu trecerea timpului, căpătând buchet, culoare și un gust deosebit. 5 vr A dura vreme îndelungată Si: a dăinui. 6 vr A ieși din uz. 7 vr (D. ființe) A îmbătrâni.
6. [DLRLC] ÎNVECHI, învechesc, vb. IV. Refl. 1. A deveni vechi, a se deteriora, a se uza. Hainele mi s-au învechit. ▭ Lucrurile frumoase nu se-nvechesc niciodată. CARAGIALE, O. III 264. ♦ (Despre materiale) A-și schimba în mod lent proprietățile caracteristice; a îmbătrîni (2). 2. A ieși din actualitate, a nu mai corespunde. Poezia lui Eminescu nu se va învechi niciodată. 3. A ieși din uz, a nu se mai folosi. Multe expresii curente se învechesc cu timpul. 4. (Despre vin) A deveni vechi, dobîndind o calitate superioară. Întrebînd pre un localnic de ce nu au vin vechi, el îmi răspunse că: ei n-au obicei să-l lase să se învechească. NEGRUZZI, S. I 315.
7. [Șăineanu, ed. VI] învechí v. 1. a se face vechiu, a se uza; 2. a ieși din uz.
8. [Scriban] învechésc v. tr. (d. vechĭ). Fac vechĭ: timpu învechește toate. V. refl. Devin vechĭ, mă uzez: haĭnele astea s’aŭ învechit. Ĭes din uz, mă demodez: moda asta, cuvîntu acesta s’a învechit. – Vechĭ vechesc: să nu se vechească domnia (Cost. 1, 263). V. îmbătrînesc.
9. [DOOM 3] învechi (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se învechește, 3 pl. se învechesc, imperf. 3 sg. se învechea; conj. prez. 3 să se învechească; ger. învechindu-se
10. [DOOM 2] !învechi (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se învechește, imperf. 3 sg. se învechea; conj. prez. 3 să se învechească
11. [MDO] învechi (conj. învechească)
12. [IVO-III] învechesc, -chiască 3 conj., -chiam 1 imp.
13. [DTL] ÎNVECHIT, -Ă adj. (< învechi < în- + vechi + suf. -i): în sintagmele cuvânt învechit și sens învechit (v.).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL