1. [DEX '09] ÎNTREZĂRIRE s. f. Acțiunea de a întrezări și rezultatul ei. – V. întrezări.
2. [MDA2] întrezărire sf [At: DA ms / Pl: ~ri / E: întrezări] Întrevedere (1).
3. [DN] ÎNTREZĂRIRE s.f. Faptul de a (se) întrezări. [< întrezări].
4. [DEX '09] ÎNTREZĂRI, întrezăresc, vb. IV. Tranz. A zări, a vedea în chip vag, a desluși anevoie (printre alte lucruri sau în treacăt); a întrevedea. – Între1- + zări (după fr. entrevoir).
5. [MDA2] întrezări vt [At: I. NEGRUZZI, S. II, 527 / Pzi: ~resc / E: între- + zări] A întrevedea (1).
6. [DLRLC] ÎNTREZĂRI, întrezăresc, vb. IV. Tranz. A zări în chip vag, a vedea în treacăt, a desluși anevoie; a întrevedea (1). (Fig.) Un dulce somn pe mine căzu ca pe o pradă, Și-ntrezării deodată a basmelor grămadă. ALECSANDRI, P. III 502. ◊ Refl. pas. În norul de praf, tractoriștii se întrezăreau ca niște umbre nedeslușite. DUMITRIU, V. L. 111. În noaptea naltă Ce s-a lăsat peste natură Se-ntrezăresc prin frunzătură Stelare-adîncuri ce tresaltă. MACEDONSKI, O. I 54.
7. [DN] ÎNTREZĂRI vb. IV. tr., refl. A (se) vedea în chip vag, a (se) zări în treacăt. [P.i. -resc. / < între- + zări, după fr. entrevoir].
8. [MDN '00] ÎNTREZĂRI vb. tr., refl. a (se) întrevedea, a (se) zări în treacăt. (după fr. /s’/ entrevoir)
9. [Scriban] *întrezărésc v. tr. (după fr. entrevoir, a întrevedea). Zăresc. Prevăd.
10. [DOOM 3] întrezări (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrezăresc, 3 sg. întrezărește, imperf. 1 întrezăream; conj. prez. 1 sg. să întrezăresc, 3 să întrezărească
11. [DOOM 2] întrezări (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrezăresc, imperf. 3 sg. întrezărea; conj. prez. 3 să întrezărească
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL