1. [DEX '09] ÎNTRERUMPERE s. f. v. întrerupere.
2. [MDA2] întrerumpere sf vz întrerupere
3. [DEX '09] ÎNTRERUMPE vb. III. v. întrerupe.
4. [DEX '09] ÎNTRERUPE, întrerup, vb. III. Tranz. și refl. A (se) opri, a (se) suspenda temporar cursul, desfășurarea unei acțiuni, a unui lucru; a opri pe cineva sau a se opri în cursul unei lucrări, al unei activități; p. gener. a (se) opri, a (se) suspenda. ♦ Tranz. A opri pe cineva în timp ce vorbește, a tăia vorba cuiva. [Perf. s. întrerupsei, part. întrerupt – Var.: (Înv.) întrerumpe vb. III] – Între1- + rupe (după fr. interrompre).
5. [DEX '09] ÎNTRERUPERE, întreruperi, s. f. Acțiunea de a (se) întrerupe și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Fără întrerupere = permanent, necontenit, continuu. [Var.: (înv.) întrerumpere s. f.] – V. întrerupe.
6. [MDA2] întrerumpe v vz întrerupe
7. [MDA2] întrerupe [At: NEGRUZZI, S. I, 99 / V: (reg) ~umpe / Pzi: întrerup / E: între + rupe cf fr interrompre] 1-2 vtr A (se) suspenda temporar desfășurarea unei acțiuni. 3-4 vtr (Pgn) (A opri pe cineva sau) a se opri în cursul desfășurării unei activități. 5 vt A opri pe cineva în timp ce vorbește. 6 vr (D. curentul electric) A se opri brusc. 7 vt A stingheri pe cineva de la ceva.
8. [MDA2] întrerupere sf [At: NEGRUZZI, S. I, 18 / V: (îrg) ~ump~ / Pl: ~ri / E: întrerupe] 1 Suspendare temporară a desfășurării unei acțiuni, a unui lucru. 2 Oprire în cursul desfășurării unei activități. 3 Oprire a unei persoane în timp ce vorbește. 4 Intervenție care împiedică pe cineva a-și urma cursul vorbirii. 5 Oprire bruscă a curentului electric. 6 (Îlav) Fără ~ Fără oprire. 7 (Imp) Nepotrivire.
9. [DLRLC] ÎNTRERUMPE vb. III v. întrerupe.
10. [DLRLC] ÎNTRERUPE, întrerup, vb. III. Tranz. A opri temporar, printr-o intervenție, cursul, desfășurarea unui lucru, a unei acțiuni, a unei mișcări etc.; a opri, a stingheri pe cineva de la ceva. Înghețul și viscolele iernii au întrerupt lucrările. SADOVEANU, O. VI 394. Poftindu-i la mese, îi ruga frumos să nu întrerupă artistele pe scenă. BART, E. 360. Pe cînd eram ajuns aci cu scrisul, fusei întrerupt de fetița mea. ODOBESCU, S. III 42. ◊ Refl. Toți se întrerupseră din lucru. C. PETRESCU, Î. II 43. Își executa mișcările însoțite de aceleași fluierături. Deodată se întrerupe. SAHIA, N. 110. ♦ A opri pe cineva în timp ce vorbește, a tăia vorba cuiva. Să ne dea nouă pămîntul, că noi îl muncim! îl întrerupseră alții gălăgios. REBREANU, R. II 88. Nu întrerupeți pe orator! CARAGIALE, O. I 156. Apoi tocmai la asta vream s-ajung; dar dacă mă întrerupi mereu! id. ib. II 126. ◊ Absol. Profesorul... încercă de cîteva ori să întrerupă. C. PETRESCU, Î. I 14. Uite, vezi! ăsta e cusurul tău – întrerupi! CARAGIALE, O. II 126. – Forme gramaticale: perf. s. întrerupsei, part. întrerupt. – Variantă: (învechit) întrerumpe (NEGRUZZI, S. I 99) vb. III.
11. [DLRLC] ÎNTRERUPERE, întreruperi, s. f. Acțiunea de a (se) întrerupe și rezultatul ei; oprire, suspendare. Urgența lucrării nu îngăduia nici o întrerupere a lucrului. ◊ Loc. adv. Fără întrerupere = neîntrerupt, necurmat, necontenit, continuu. Ară fără întrerupere din noapte pînă-n noapte; întoarse astfel nouă hectare. MIHALE, O. 191. Meșterii lucrau fără întrerupere și nu mai aflau răgaz. SADOVEANU, O. VI 385. ♦ Intervenție (replică, exclamație etc.) care împiedică pe cineva să-și urmeze cursul vorbirii. [Iuga] în loc să-l intimideze, îl întărîta și-l îndemna să continue mai calm și cu mai multă siguranță... Întreruperea nu-l tulbură de loc. REBREANU, R. I 296. – Variantă: (învechit) întrerumpere (NEGRUZZI, S. I 18) s. f.
12. [DN] ÎNTRERUMPE vb. III. v. întrerupe.
13. [DN] ÎNTRERUPE vb. III. tr., refl. A (se) rupe continuitatea unui lucru, a (se) opri brusc (o lucrare, o acțiune etc.). ♦ A lua cuvîntul cuiva în timp ce vorbește. [P.i. întrerup, perf. s. -rupsei, part. -rupt, var. întrerumpe vb. III. / după fr. interrompre].
14. [DN] ÎNTRERUPERE s.f. Acțiunea de a (se) întrerupe și rezultatul ei; oprire, suspendare. ◊ Fără întrerupere = neîntrerupt, continuu. ♦ Replică, exclamație etc. care împiedică pe cineva să-și urmeze cursul vorbirii. [< întrerupe].
15. [MDN '00] ÎNTRERUPE vb. I. tr., refl. a (se) rupe continuitatea unui lucru, a (se) opri brusc (o lucrare, o acțiune etc.) II. tr. a lua cuvântul cuiva în timp ce vorbește. (după fr. interrompre)
16. [MDN '00] ÎNTRERUPERE s. f. acțiunea de a (se) întrerupe; oprire, suspendare. ♦ fără ~ = neîntrerupt, continuu. ◊ intervenție care împiedică pe cineva să-și urmeze cursul vorbirii. ◊ (inform.) oprire temporară sau definitivă a unui program. (< întrerupe)
17. [Șăineanu, ed. VI] întrerupe v. 1. a rupe la mijloc; 2. a tăia vorba; 3. a se opri la mijloc.
18. [Șăineanu, ed. VI] întrerupere f. 1. acțiunea de a întrerupe; 2. încetarea unei lucrări.
19. [Scriban] *întrerúp, -rúpt, a -rúpe v. tr. (fr. interrompre, lat. interrúmpere). Rup continuitatea unuĭ lucru, opresc cursu: a întrerupe un curent electric, relațiunile cu cineva. Taĭ vorba: unu din mulțime îl întrerupse pe orator. – Vechĭ prerup.
20. [Scriban] *întrerúpere f. Acțiunea de a saŭ de a se întrerupe: întreruperea unuĭ curent electric. Tăĭerea vorbeĭ: întreruperile publiculuĭ nu-l lăsaŭ pe orator să vorbească. Ret. Suspensiune, tăcere momentană p. a face publicu curios. V. retorică.
21. [DOOM 3] întrerupe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrerup, 3 sg. întrerupe, perf. s. 1 sg. întrerupsei, 1 pl. întrerupserăm, m.m.c.p. 1 pl. întrerupseserăm; conj. prez. 1 sg. să întrerup, 3 să întrerupă; ger. întrerupând; part. întrerupt
22. [DOOM 3] întrerupere s. f., g.-d. art. întreruperii; pl. întreruperi
23. [DOOM 2] întrerupe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrerup, perf. s. 1 sg. întrerupsei, 1 pl. întrerupserăm; part. întrerupt
24. [DOOM 2] întrerupere s. f., g.-d. art. întreruperii; pl. întreruperi
25. [DE] ÎNTRERÚPERE (< întrerupe) s. f. Acțiunea de a (se) întrerupere; oprire (temporară) din acțiune. ◊ (Dr.) Întreruperea prescripției = stingerea pe trecut, în cazurile prevăzute de lege (introducerea unor acțiuni, recunoașterea debitorului sau săvârșirea unui act începător de executare) a efectelor prescripției extinctive, intervenite până la survenirea acestei cauze, urmând ca după încetarea ei să înceapă a curge un nou termen. ♦ (INFORM.) Oprirea temporară sau definitivă a executării unui program. ◊ Sistem de întreruperi = familie de tipuri de î. cu care este prevăzut un calculator și care permite controlul executării programelor. ♦ Intervenție care oprește pe cineva să-și urmeze cursul vorbirii.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL