1. [DEX '09] ÎNTREBĂTOR, -OARE, întrebători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care întreabă, care exprimă o întrebare; interogativ. – Întreba + suf. -ător.
2. [MDA2] întrebător, ~oare [At: ANON. CAR. / Pl: ~i, ~oare / E: întreba + -(ă)tor] 1-2 smf, a (Persoană) care întreabă (1). 3-4 a, av (Într-un mod) care exprimă o întrebare. 5-6 smf, a (Persoană) care interoghează. 7-8 av, a (Într-un mod) care cercetează. 9 sn Interogatoriu. 10 a (Grm) Interogativ. 11 a (Înv; îs) Propoziție ~oare Propoziție interogativă. 12 a (Înv; îs) Punct ~ Semn de întrebare (3).
3. [DLRLC] ÎNTREBĂTOR, -OARE, întrebători, -oare, adj. (Mai ales despre privire) Care pare a pune o întrebare, care cercetează; interogativ, iscoditor. Își aruncară unii altora priviri și mai întrebătoare. PAS, Z. IV 74. Stăpînul locului se înfățișă cu zîmbet larg, întrebător de pofta mușteriilor. SADOVEANU, O. I S09. Își îndreptă privirea către colonel, întrebătoare, asemenea școlarului care stie lecția. SAHIA, N. 77. ◊ (Adverbial) De două ori unul din tineri a întors capul spre mine și s-a uitat întrebător. SAHIA, U.R.S.S. 62. Indică mosafirului un scaun aproape de dînsul și apoi se uită la fiul său, întrebător. REBREANU, R. I 81.
4. [Șăineanu, ed. VI] întrebător a. interogativ.
5. [DOOM 3] întrebător adj. m., pl. întrebători; f. sg. și pl. întrebătoare
6. [DOOM 2] întrebător adj. m., pl. întrebători; f. sg. și pl. întrebătoare
7. [Argou] întrebător, întrebători s. m. (intl.) 1. anchetator. 2. procuror. 3. judecător.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL