1. [MDA2] înțoponare sf vz înțoțonare
2. [DEX '09] ÎNȚOPONA vb. I v. înțoțona.
3. [DEX '09] ÎNȚOȚONA, înțoțonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) împopoțona. [Var.: înțopona vb. I] – Cf. împopoța.
4. [MDA2] împoțoțona v vz înțoțona
5. [MDA2] împoțoțonare sf vz înțoțonare
6. [MDA2] înțopona v vz înțoțona
7. [MDA2] înțorțona v vz înțoțona
8. [MDA2] înțorțonare sf vz înțoțonare
9. [MDA2] înțoțona vtr [At: JIPESCU, O. 73 / V: ~țopona, ~țorț~, împoțoț~ / Pzi: ~nez / E: nct] 1-2 (Reg) A (se) împopoțona.
10. [MDA2] înțoțonare sf [At: JIPESCU, O. 120 / V: ~țopon~, ~țorț~, împoțoț~ / Pl: ~nări / E: înțoțona] (Reg) Împopoțonare.
11. [CADE] ÎMPOPOȚONA (-onez), ÎMPOPOȚA (-oțez), ÎNȚOȚONA (-onez) vb. tr. și refl. 1 F A (se) dichisi, a (se) găti, a se împodobi prea din cale afară, peste buna cuviință; de unde vezi că m’am împopoțonat? sînt de-abia îmbrăcată (NEGR.); luînd de pe viu și de pe mort, să aibă cu ce se împopoțona (CRG.); unele muieri... se ’nțoțonează ca Paparudele (JIP.) ¶ 2 Ⓕ A se împodobi cu un titlu: acel crăișor care s’a împopoțonat și el cu numele de împărat (CAR.).
12. [Scriban] împopoțonéz și împopoțéz (Mold. Munt.), împupuțéz (Trans.), înțoponéz (Munt.), înțoțonéz și înțorțonéz (Mold. Munt.) și țorțonéz (Trans.) v. tr. (cp. cu împupesc, țurțurĭ, zorzoane și țop 1). Înzorzonez, încarc cu prea multe haĭne și podoabe („ca mitocancele”). – La Ĭașĭ și împoschesc.
13. [Scriban] înțoponéz, înțorțonéz și înțoțonéz, V. împopoțonez.
14. [DOOM 3] înțoțona (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. înțoțonez, 3 înțoțonează; conj. prez. 1 sg. să înțoțonez, 3 să înțoțoneze
15. [DOOM 2] înțoțona (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înțoțonează
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL