1. [DEX '09] ÎNȚESA, înțes, vb. I. Tranz. A vârî, a băga o cantitate mare într-un spațiu redus; a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se înteți. – Cf. sl. čestŭ „gros, des”.
2. [MDA2] înțesa [At: PISCUPESCU, O. 69/6 / V: (cscj) ~si / Pzi: ~țes și (înv) ~sez / E: ns cf lat intexo,-are, slv честь] 1 vt A împleti foarte strâns. 2-3 vtr A (se) intercala. 4 vt A îngrămădi într-un spațiu redus Si: a ticsi, a îndesa. 5 vr (Fig) A se înteți. 6-7 vtr A (se) umple prin îngrămădire.
3. [DEX '98] ÎNȚESA, înțes, vb. I. Tranz. A vârî, a băga într-un spațiu redus; a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se înteți. – Cf. sl. čestŭ „gros, des”.
4. [DLRLC] ÎNȚESA, înțes, vb. I. Tranz. A umple tare, a îngrămădi (o cantitate mare) într-un loc limitat; a îmbîcsi. V. îndesa, ticsi. Două cergi grosolane, înțesate cu fire de fîn. DUMITRIU, N. 151. Străzile din centru erau înțesate, abia puteai răzbate. SADOVEANU, O. VI 477. Peronul gării... este înțesat de lume. CARAGIALE, N. S. 61. ◊ Refl. pas. La fiecare oprire, vagoanele acelea se înțesau mai tare, urcau soldați cu mantale ude. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 111, 6/1. ♦ Refl. A deveni mai des, a se îndesi; a crește în intensitate. (Fig.) Tusea aceea de uriaș se înțesa și obuzele cădeau unul după altul. CAMILAR, N. I 55.
5. [MDA2] înțesi v vz înțesa
6. [Scriban] înțés, a -á v. tr. (Se conj. ca îndes). Vest. Umplu, îmbîcsesc. V. refl. Mă umplu, mă îmbîcsesc: covoru s’a înțesat de praf.
7. [DOOM 3] înțesa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înțes, 2 sg. înțeși, 3 înțeasă; conj. prez. 1 sg. să înțes, 3 să înțese
8. [DOOM 2] înțesa (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeasă; conj. prez. 3 să înțese
9. [IVO-III] înțes, -țeasă 3.
10. [DER] înțesa (înțes, înțesat), vb. – A umple, a ticsi, a îndesa. Lat. incessare, „a invada, a pătrunde”, intensiv de la incedĕre. Rezultatul normal, *incesa, a suferit o disimulație c..s › ț..s, ca în cesală › țesală; și, apropiat astfel fonetic de țese, a căpătat un sens confuz secundar de „a se amesteca”, cf. DAR. Celelalte explicații nu sînt suficiente: din lat. *intensare (REW 8693; Țicăloiu, ZRPh., XLI, 589); din lat. *intexare în loc de intexĕre (Pușcariu, Dacor., IV, 705; DAR), bazat pe sensul secundar menționat, care nu ajunge pentru a explica semantismul, din lat. *insitiare (Giuglea, Dacor., II, 823); din lat. *insatiātus, printr-o metateză de la *însățat (Pascu, Arch. Rom., VIII, 556); de la *înțesta, bazat pe țeastă „vîrf, culme” (Iordan, BF, II, 198).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL