1. [DEX '09] ÎNȚEPENIT, -Ă, înțepeniți, -te, adj. 1. Care este sau a devenit țeapăn; încremenit; inert. 2. Fixat, întărit. – V. înțepeni.
2. [MDA2] înțepenit, ~ă a [At: DOSOFTEI, V. S. 82 / Pl: ~iți, ~e / E: înțepeni] 1-2 Care (este sau) a devenit țeapăn, rigid. 3 Prins bine în ceva Si: fixat, întărit. 4 Rămas neclintit într-o hotărâre Si: încăpățânat. 5 Care doarme adânc. 6 (Pex) Mort. 7 (Înv; d. oameni) Cuprins de un atac de epilepsie. 8 (D. oameni) Care ia o poziție dârză în fața cuiva Si: înțepușat (6). 9 Înfipt în ceva sau undeva. 10 Afundat în noroi, în nisip etc.
3. [DLRLC] ÎNȚEPENIT, -Ă, înțepeniți, -te, adj. 1. Făcut sau devenit țeapăn; înlemnit, încremenit; rigid. Se ridică greu, cu genunchii înțepeniți. DUMITRIU, N. 121. Baba stă întinsă pe laiță și înțepenită ca moartă. EMINESCU, N. 21. 2. Fixat, întărit.
4. [DEX '09] ÎNȚEPENI, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, a nu-și mai putea mișca membrele, a rămâne imobil, rigid, inert; a încremeni, a înlemni. 2. Tranz. și refl. A (se) prinde bine în ceva; a (se) fixa. ♦ Refl. Fig. A rămâne neclintit într-o hotărâre; a se încăpățâna. 3. Tranz. A face ca un obiect să nu mai aibă joc în locașul lui, a-l fixa, a-i asigura stabilitatea; a întări. – În + țeapăn.
5. [MDA2] înțăpeni v vz înțepeni
6. [MDA2] înțepeni [At: VARLAAM, C. II, 86 / V: (înv) ~țăp~ / Pzi: ~nesc / E: în- + țeapăn] 1 vi A deveni rigid Si: a încremeni, a înlemni. 2 vi A nu mai mișca. 3-4 vtr A (se) prinde bine în ceva Si: a (se) fixa. 5 vr (Fig) A rămâne neclintit într-o hotărâre Si: a se încăpățâna. 6 vi (Irn) A adormi adânc. 7 vi (Pex) A muri. 8 vi (Înv) A avea un atac de epilepsie. 9 vr (D. oameni) A lua o poziție dârză în fața cuiva Si: (pop) a se înțepușa (5). 10 vr A se înfige în ceva. 11 vt A fixa bine un obiect astfel încât să nu mai aibă joc în locașul lui. 12 vr A rămâne afundat în noroi, în nisip etc. 13 vt A face să devină solid Si: a întări, a strânge. 14 vr (Înv; imp) A deveni mai tare, mai rezistent. 15-16 vr (Fig) A se (păstra sau) conserva mai bine.
7. [CADE] ❍ȚEPENI = ÎNȚEPENI.
8. [DLRLC] ÎNȚEPENI, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, imobil, inert; a nu se mai putea mișca; a înlemni, a încremeni. Îi pieri orice grai și înțepeni tot, ca un lemn. GALACTION, O. I 298. Ia mai dă-te și d-ta oleacă pe jos, pîn-om sui dealul, că nu mi-i de alta, dar mă tem că-i înțepeni în căruță. CREANGĂ, O. A. 122. Pe jilțul lui de piatră înțepenește drept. EMINESCU, O. I 99. ◊ Tranz. Crede, mîndro, n-am venit, Că somn greu m-a-nțepenit Lîng-un păr, mîndro-nflorit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 237. 2. Refl. Fig. A lua o poziție rigidă, dîrză. Perceptorul se înțepeni în mijlocul odăiței și se uită împrejur cercetător. REBREANU, R. I 198. Deschise ușa-n lături și se-nțepeni dîrz dinaintea bătrînei. VLAHUȚĂ, N. 130. Manea-n scări se-nțepenea. ALECSANDRI, P. P. 73. 3. Tranz. A fixa. Înnodă funia Sîmbotinei de belciugul de fier înțepenit în zid și plecă. MIHALE, O. 504. Puse Greuceanu cuiul la capul osiei, îl înțepeni bine, se urcă în căruță, și pe ici ți-e drumul! ISPIRESCU, L. 226. ◊ Refl. Barca lui se înțepenise între niște stînci. EMINESCU, N. 126.
9. [Șăineanu, ed. VI] înțepenì v. 1. a (se) face țeapăn; 2. a înfige.
10. [Scriban] înțepenésc v. intr. (vsl. o-cĭepĭenĭetĭ, d. cĭepĭenŭ, țeapăn; rus. [o-]cĭepenĭetĭ). Mă fac țeapăn (rigid): membrele cadavrelor înțepenesc. V. tr. Fac țeapăn, fixez: a înțepeni un par în pămînt. – În Btș. și înțepinez, pop. înță-.
11. [DOOM 3] înțepeni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenesc, 3 sg. înțepenește, imperf. 1 înțepeneam; conj. prez. 1 sg. să înțepenesc, 3 să înțepenească
12. [DOOM 2] înțepeni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenesc, imperf. 3 sg. înțepenea; conj. prez. 3 să înțepenească
13. [IVO-III] înțepenesc, -neam 1 imp.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL