1. [MDA2] întâietor, ~oare smf, a [At: ODOBESCU, S. II, 48 / V: ~itor / Pl: ~i, ~oare / E: întâia + -tor] 1-2 (Persoană) care ocupă primul loc.
2. [MDA2] întâitor, ~oare smf, a vz întâietor
3. [DLRLC] ÎNTÎIETOR, -OARE, întîietori, -oare, adj. (Învechit) Care ocupă locul de frunte, locul întîi; dintîi. Acestea fiind pururea subordinate celorlalte două clauze, ele nu se vor putea îndeplini niciodată în dauna celor întîietoare. ODOBESCU, S. II 48.
4. [DLRM] ÎNTÎIETOR, -OARE, întîietori, -oare, adj. (Înv.) Care ocupă locul de frunte, locul întîi, dintîi. – Din întîi2 + suf. -(e)tor.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL