1. [DEX '09] ÎNSURĂTOARE, însurători, s. f. Căsătorie a unui bărbat; însurat1, însurăciune, însurare. – Însura + suf. -ătoare.
2. [MDA2] însurătoare sf [At: MARIAN, S. R. II, 181 / Pl: ~ori / E: însura + -(ă)toare] 1 Căsătorie a unui bărbat Si: (îvr) însurăciune (1), însurătură (1). 2 Nuntă.
3. [DLRLC] ÎNSURĂTOARE, însurători, s. f. Căsătorie a unui bărbat. Începu să adune de pe la tîrguri lucruri pentru casă gîndindu-se la însurătoare. CAMILAR, N. I 21. Însurătoarea nu-i măr să-l muști și, de nu ți-ar plăcea, să-l zvîrli jos. SEVASTOS, N. 49. Vremea trece, flăcăul începe și el a se trece, mergînd tot înainte cu burlăcia, și însurătoarea rămîne baltă. CREANGĂ, P. 142.
4. [Șăineanu, ed. VI] însurătoare f. căsătorie (vorbind de un flăcău).
5. [Scriban] însurătoáre f., pl. orĭ. Căsătorie (a bărbatuluĭ).
6. [DOOM 3] însurătoare s. f., g.-d. art. însurătorii; pl. însurători
7. [DOOM 2] însurătoare s. f., g.-d. art. însurătorii; pl. însurători
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL