1. [DEX '09] ÎNSTRĂINARE s. f. Acțiunea de a (se) înstrăina și rezultatul ei. ♦ (Rel.) Acțiunea călugărului care părăsește deliberat viața socială pentru a se consacra definitiv, în mănăstire sau în pustnicie, rugăciunii și slujirii lui Dumnezeu. [Pr.: -stră-i-. – Var.: înstreinare s. f.] – V. înstrăina.
2. [MDA2] înstrăinare sf [At: CORESI, EV. 206/1 / V: ~rei~, strei~ / Pl: ~nări / E: înstrăina] 1 Alienare de cineva sau de ceva Si: înstrăinat1 (1). 2 Trimitere departe de casă la studii Si: înstrăinat1 (2). 3 Silire a cuiva să plece de undeva Si: înstrăinat1 (3). 4 Părăsire a familiei, a locului de naștere, de reședință, stabilindu-se în altă parte Si: înstrăinat1 (4). 5 Îndepărtare de caracterul național Si: înstrăinat1 (5). Cf cosmopolitism. 6 Petrecere într-un loc străin Si: înstrăinat1 (6). 7 Prefăcătorie. 8 Trecere altcuiva prin vânzare, prin dăruire, a stăpânirii asupra unui lucru Si: înstrăinat1 (8). 9 Pierdere a unui bun material Si: înstrăinat1 (9). 10 Sustragere. 11 (Fig) Îndepărtare sufletească Si: înstrăinat1 (11). 12 (Fig) Pierdere a afecțiunii, a simpatiei cuiva Si: înstrăinat1 (12).
3. [DEX '98] ÎNSTRĂINARE s. f. Acțiunea de a (se) înstrăina și rezultatul ei. [Pr.: -stră-i-. – Var.: înstreinare s. f.] – V. înstrăina.
4. [DLRLC] ÎNSTRĂINARE s. f. Acțiunea de a (se) înstrăina și rezultatul ei. 1. Îndepărtare de locul nașterii sau al domiciliului permanent; pribegie, exil. Înstrăinarea noastră este hotărîtă, cine știe pentru cîtă vreme! CREANGĂ, A. 125. De pe plaiu-nstrăinării... Văd o pasăre voioasă. ALECSANDRI, P. A. 86. 2. Întrerupere a unor legături strînse cu cineva; răcire a relațiilor; răceală, indiferență. Timp de patruzeci și mai bine de ani n-am avut cu nici unul nici o ceartă, nici o înstrăinare. GALACTION, O. I 18. Zaharia Duhu, petrolistul milionar și maniac, fostul căutător de comori, îl privi cu un fel de înstrăinare. C. PETRESCU, A. 308. 3. Pierderea caracterului național. Se știe că unul din capetele de acuzație care i se aduceau era «înstrăinarea», faptul că a scris o serie de poezii în limba franceză. V. ROM. noiembrie 1953, 316. Pe vremea lui C. Negruzzi primejdia înstrăinării în limbă și literatură era mai mare. IBRĂILEANU, SP. CR. 101. 4. (Jur.) Transmiterea unui drept sau a unui lucru în proprietatea altei persoane. ♦ Furt. – Pronunțat: -stră-i-. – Variantă: înstreinare s. f.
5. [Șăineanu, ed. VI] înstrăinare f. Jur. transferarea unei proprietăți: înstrăinarea bunurilor Statului.
6. [DEX '09] ÎNSTRĂINA, înstrăinez, vb. I. 1. Tranz. A trece cuiva (prin vânzare) stăpânirea unui lucru; a aliena un bun material. ♦ A sustrage, a fura. 2. Refl. A-și părăsi familia, locul de naștere sau de reședință, stabilindu-se în altă parte. ♦ Fig. A se îndepărta sufletește; a pierde afecțiunea, simpatia cuiva. [Pr.: -stră-i. – Var.: înstreina vb. I] – În + străin.
7. [DEX '09] ÎNSTREINA vb. I v. înstrăina.
8. [DEX '09] ÎNSTREINARE s. f. v. înstrăinare.
9. [MDA2] înstrăina [At: PRAV. MOLD. 755 / V: ~rei~, ~riena, ~rii~, ~ri~, (cscj) ~reini / Pzi: ~nez / E: în- + străin] 1-2 vtr (A face să devină sau) a deveni străin de cineva sau de ceva. 3 vt A trimite departe de casă la studii. 4 vt (Pex) A sili să plece. 5 vr A-și părăsi familia, locul de naștere, de reședință, stabilindu-se în altă parte Si: a se exila, a se expatria. 6 vi A petrece într-un loc străin. 7 vr A se preface. 8 vt A trece altcuiva prin vânzare, dăruire, stăpânirea unui lucru. 9 vt A pierde un bun material. 10 vr (Înv) A ajunge pe mâini străine. 11 vt A sustrage. 12 vr (Fig) A se îndepărta sufletește. 13 vr (Fig) A pierde afecțiunea, simpatia cuiva.
10. [MDA2] înstreina v vz înstrăina
11. [MDA2] înstreinare sf vz înstrăinare
12. [MDA2] înstriina v vz înstrăina
13. [MDA2] înstrina v vz înstrăina
14. [CADE] ‡ASTREINA, ‡ASTRIENA, ‡ASTRIINA... = ÎNSTRĂINA [străin].
15. [DLRLC] ÎNSTRĂINA, înstrăinez, vb. I. 1. Refl. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «de») A-și părăsi familia, locul de reședință sau de naștere, stabilindu-se în altă parte și rupîndu-se de viața de pînă atunci; a se depărta sufletește de cei de care era legat. Biata maică simțea că iar va rămînea singură și uitată, că puiul se înstrăinează. SADOVEANU, O. I 271. N-a vrut să se înstrăineze de pe locurile unde s-a născut și a îmbătrînit. REBREANU, R. I 150. ♦ Tranz. A face pe cineva să se îndepărteze de ceva. Două strofe... vom mai transcrie... căci urmarea, pînă la sfîrșit, ne înstrăinează cu totul de viața vînătorilor. ODOBESCU, S. III 89. 2. Tranz. (Jur.) A transmite (prin vînzare) un drept de proprietate sau alt drept. Partea din stînga drumului a fost cea dintîi înstrăinată din pămînturile familiei. Un străbunic a înzestrat cu ea o fată. REBREANU, R. I 71. ◊ Absol. Dumneata ai cumpărat. Dînșii au cumpărat... Eu am înstrăinat în deplină stăpînire a facultăților mele. C. PETRESCU, A. 336. ♦ A sustrage, a fura. Cei care înstrăinează bunuri obștești sînt pedepsiți de lege. – Pronunțat: -stră-i-. – Prez. ind. și: (rar) înstrăin (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 201). – Variantă: înstreina vb. I.
16. [Șăineanu, ed. VI] înstrăinà v. 1. a face străin, a depărta dela sine: a înstrăinat o parte din avere; 2. a se expatria.
17. [Scriban] înstrăinéz v. tr. (d. străin). Alienez, fac străin (dînd orĭ vînzînd): a înstrăina averea părintească. V. refl. Mă fac străin, mă depărtez cu trupu saŭ cu inima: nu te înstrăina de patrie! – Și streinez și înstreinez (Munt.). Vechĭ și astrăinez și astriinez.
18. [DOOM 3] înstrăinare (desp. -stră-i-) s. f., g.-d. art. înstrăinării
19. [DOOM 2] înstrăinare (-stră-i-) s. f., g.-d. art. înstrăinării
20. [DOOM 3] înstrăina (a ~) (desp. -stră-i-) vb., ind. prez. 1 sg. înstrăinez, 3 înstrăinează; conj. prez. 1 sg. să înstrăinez, 3 să înstrăineze
21. [DOOM 2] înstrăina (a ~) (-stră-i-) vb., ind. prez. 3 înstrăinează
22. [MDO] înstrăina
23. [IVO-III] înstrăinez.
24. [DE] ÎNSTRĂINÁRE (< înstrăina) s. f. 1. Acțiunea de a (se) înstrăina. 2. (Dr.) Transmitere, prin act juridic ori prin efectul legii, a dreptului de proprietate sau a altor drepturi; alienare. 3. (FILOZ.) Noțiune care înglobează diferite fenomene de dezumanizare, caracteristice societății contemporane; transformarea produselor activității omenești, inclusiv a relațiilor și instituțiilor sociale, în forțe reificate, străine și ostile omului; depersonalizarea oamenilor, izolarea indivizilor unii de alții și a individului de societate, denaturarea relațiilor personale prin puterea banilor, a rangurilor sociale, reprezentarea iluzorie, denaturată a realității etc.; alienare. 4. (REL.) Acțiunea călugărului care părăsește deliberat viața socială și renunță la drepturile sale civile pentru a se consacra definitiv, în mănăstire sau în pustnicie, rugăciunii și slujirii lui Dumnezeu.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL