1. [DEX '09] ÎNSTRĂINA, înstrăinez, vb. I. 1. Tranz. A trece cuiva (prin vânzare) stăpânirea unui lucru; a aliena un bun material. ♦ A sustrage, a fura. 2. Refl. A-și părăsi familia, locul de naștere sau de reședință, stabilindu-se în altă parte. ♦ Fig. A se îndepărta sufletește; a pierde afecțiunea, simpatia cuiva. [Pr.: -stră-i. – Var.: înstreina vb. I] – În + străin.
2. [MDA2] înstrăina [At: PRAV. MOLD. 755 / V: ~rei~, ~riena, ~rii~, ~ri~, (cscj) ~reini / Pzi: ~nez / E: în- + străin] 1-2 vtr (A face să devină sau) a deveni străin de cineva sau de ceva. 3 vt A trimite departe de casă la studii. 4 vt (Pex) A sili să plece. 5 vr A-și părăsi familia, locul de naștere, de reședință, stabilindu-se în altă parte Si: a se exila, a se expatria. 6 vi A petrece într-un loc străin. 7 vr A se preface. 8 vt A trece altcuiva prin vânzare, dăruire, stăpânirea unui lucru. 9 vt A pierde un bun material. 10 vr (Înv) A ajunge pe mâini străine. 11 vt A sustrage. 12 vr (Fig) A se îndepărta sufletește. 13 vr (Fig) A pierde afecțiunea, simpatia cuiva.
3. [DLRLC] ÎNSTRĂINA, înstrăinez, vb. I. 1. Refl. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «de») A-și părăsi familia, locul de reședință sau de naștere, stabilindu-se în altă parte și rupîndu-se de viața de pînă atunci; a se depărta sufletește de cei de care era legat. Biata maică simțea că iar va rămînea singură și uitată, că puiul se înstrăinează. SADOVEANU, O. I 271. N-a vrut să se înstrăineze de pe locurile unde s-a născut și a îmbătrînit. REBREANU, R. I 150. ♦ Tranz. A face pe cineva să se îndepărteze de ceva. Două strofe... vom mai transcrie... căci urmarea, pînă la sfîrșit, ne înstrăinează cu totul de viața vînătorilor. ODOBESCU, S. III 89. 2. Tranz. (Jur.) A transmite (prin vînzare) un drept de proprietate sau alt drept. Partea din stînga drumului a fost cea dintîi înstrăinată din pămînturile familiei. Un străbunic a înzestrat cu ea o fată. REBREANU, R. I 71. ◊ Absol. Dumneata ai cumpărat. Dînșii au cumpărat... Eu am înstrăinat în deplină stăpînire a facultăților mele. C. PETRESCU, A. 336. ♦ A sustrage, a fura. Cei care înstrăinează bunuri obștești sînt pedepsiți de lege. – Pronunțat: -stră-i-. – Prez. ind. și: (rar) înstrăin (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 201). – Variantă: înstreina vb. I.
4. [Șăineanu, ed. VI] înstrăinà v. 1. a face străin, a depărta dela sine: a înstrăinat o parte din avere; 2. a se expatria.
5. [DEX '09] ÎNSTREINA vb. I v. înstrăina.
6. [MDA2] înstreina v vz înstrăina
7. [MDA2] înstriina v vz înstrăina
8. [MDA2] înstrina v vz înstrăina
9. [CADE] ‡ASTREINA, ‡ASTRIENA, ‡ASTRIINA... = ÎNSTRĂINA [străin].
10. [Scriban] înstrăinéz v. tr. (d. străin). Alienez, fac străin (dînd orĭ vînzînd): a înstrăina averea părintească. V. refl. Mă fac străin, mă depărtez cu trupu saŭ cu inima: nu te înstrăina de patrie! – Și streinez și înstreinez (Munt.). Vechĭ și astrăinez și astriinez.
11. [DOOM 3] înstrăina (a ~) (desp. -stră-i-) vb., ind. prez. 1 sg. înstrăinez, 3 înstrăinează; conj. prez. 1 sg. să înstrăinez, 3 să înstrăineze
12. [DOOM 2] înstrăina (a ~) (-stră-i-) vb., ind. prez. 3 înstrăinează
13. [MDO] înstrăina
14. [IVO-III] înstrăinez.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL