1. [DEX '09] ÎNSPĂIMÂNTĂTOR, -OARE, înspăimântători, -oare, adj. Care provoacă spaimă; îngrozitor, înfricoșător, fioros, groaznic, înfiorător. ♦ (Adverbial, urmat de prep. „de”) Extrem de... – Înspăimânta + suf. -ător.
2. [MDA2] înspăimântător, ~oare [At: GCR II, 84/2 / Pl: ~i, ~oare / E: înspăimânta + ~(ă)tor] 1 a Care provoacă spaimă Si: fioros, groaznic, înfricoșător, înspăimat2 (2). 2 av (Udp „de”) Extrem de...
3. [Șăineanu, ed. VI] înspăimântător a. care înspăimântă.
4. [DLRLC] ÎNSPĂIMÎNTĂTOR, -OARE, înspăimîntători, -oare, adj. Care provoacă spaimă; îngrozitor, grozav, înfricoșător. Plîngerile copiilor, bocetele mamelor porneau o înspăimîntătoare melodie a durerii. SADOVEANU, O. I 512. Un muget înspăimîntător a cutremurat văzduhul, și taurul s-a prăbușit în genuchi. SANDU-ALDEA, U. P. 28. ♦ (Adverbial) Foarte tare, foarte. – Variantă: (învechit) spăimîntător, -oare (ISPIRESCU, M. V. 19) adj.
5. [DLRLC] SPĂIMÎNTĂTOR, -OARE adj. v. înspăimîntător.
6. [Scriban] înspăĭmînt, înspăĭmîntătór, V. spăĭmînt, spăimîntător.
7. [Scriban] spăĭmîntătór și (maĭ des) însp-, -oáre adj. Care înspăĭmintă, formidabil: tunete înspăĭmîntătoare. Oribil, îngrozitor: o uricĭune înspăĭmîntătoare. Adv. În mod spăĭmîntâtor: lupiĭ urlaŭ înspăĭmîntător.
8. [DOOM 3] înspăimântător adj. m., pl. înspăimântători; f. sg. și pl. înspăimântătoare
9. [DOOM 2] înspăimântător adj. m., pl. înspăimântători; f. sg. și pl. înspăimântătoare
10. [DE] ES IST NICHTS SCHRECKLICHER, ALS EINE TÄTIGE UNWISSENHEIT (germ.) nimic nu este mai înspăimântător ca ignoranța activă – Goethe, „Maximen und Reflexionen”.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL