1. [Șăineanu, ed. VI] insinuați(un)e f. 1. acțiunea de a (se) insinua; 2. modul de a face să se înțeleagă ceva fără a-l enunța în termeni formali.
2. [Scriban] *insinuațiúne f. (lat. insinuátio, -ónis). Acțiunea de a insinua, de a vîrî: insinuațiunea uneĭ sonde într’o rană. Fig. Mod subtil de a face pe altu să-țĭ primească opiniunile. Lucru pe care-l daĭ ca să se înțeleagă fără să-l exprimĭ formal: calomniatoriĭ abilĭ procedează maĭ ales pin insinuațiune. Ret. Figura pin care atragĭ bună-voința ascultătorilor pin vorbe dulcĭ și abile. – Și -áție și -áre.
3. [DEX '09] INSINUAȚIE, insinuații, s. f. (Rar) Insinuare. [Pr.: -nu-a-] – Din fr. insinuation.
4. [MDA2] insinuație sf [At: CĂLINESCU, E. O. II, 260 / Pl: ~ii / E: lat insinuatio, fr insinuation, it insinuazione] 1-2 Insinuare (1-2).
5. [CADE] * INSINUARE, * INSINUAȚIUNE, INSINUAȚIE sf. 1 Faptul de a(se) insinua ¶ 2 Mod iscusit prin care se dă a înțelege ceea ce nu se spune de-a dreptul, F Ⓟ cuvînt subțire: o ~ perfidă ¶ 3 Dibăcia de a se lua bine pe lîngă cineva, de a se vîrî sub pielea cuiva [fr.].
6. [DEX '98] INSINUAȚIE, insinuații, s. f. Insinuare. [Pr.: -nu-a-] – Din fr. insinuation.
7. [DN] INSINUAȚIE s.f. Insinuare. [Pron. -nu-a-ți-e, gen., -iei. / < fr. insinuation].
8. [MDN '00] INSINUAȚIE s. f. insinuare. (< fr. insinuation)
9. [DOOM 3] insinuație (rar) (desp. -nu-a-ți-e) s. f., art. insinuația (desp. -ți-a), g.-d. art. insinuației; pl. insinuații, art. insinuațiile (desp. -ți-i-)
10. [DOOM 2] insinuație (rar) (-nu-a-ți-e) s. f., art. insinuația (-ți-a), g.-d. art. insinuației; pl. insinuații, art. insinuațiile (-ți-i-)
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL