1. [DEX '09] INSINUARE, insinuări, s. f. Acțiunea de a (se) insinua și rezultatul ei; aluzie calomnioasă, răutăcioasă; strecurare, pătrundere, infiltrare, insinuație. [Pr.: -nu-a-] – V. insinua.
2. [MDA2] insinuare sf [At: MAIORESCU, CR. II, 178 / Pl: ~uări / E: insinua] 1 Aluzie calomnioasă. 2 Strecurare pe nesimțite.
3. [CADE] * INSINUARE, * INSINUAȚIUNE, INSINUAȚIE sf. 1 Faptul de a(se) insinua ¶ 2 Mod iscusit prin care se dă a înțelege ceea ce nu se spune de-a dreptul, F Ⓟ cuvînt subțire: o ~ perfidă ¶ 3 Dibăcia de a se lua bine pe lîngă cineva, de a se vîrî sub pielea cuiva [fr.].
4. [DLRLC] INSINUARE, insinuări, s. f. Acțiunea de a (se) insinua și rezultatul ei. 1. Aluzie răutăcioasă, calomnioasă. 2. Strecurare, pătrundere. Acest dar... deschidea în conștiința mea, cu insinuarea fină și aproape imaterială a miresmelor de trandafiri, cărarea deosebirii dintre bine și rău. GALACTION, O. I 59. – Pronunțat: -nu-a-.
5. [DN] INSINUARE s.f. Acțiunea de a (se) insinua și rezultatul ei. ♦ Vorbă, aluzie prin care se lasă să se înțeleagă un anumit lucru. ♦ Strecurare, infiltrare; insinuație. [Pron. nu-a-. / < insinua].
6. [MDN '00] INSINUARE s. f. acțiunea de a (se) insinua. ◊ vorbă, aluzie prin care se lasă să se înțeleagă un anumit lucru. ◊ strecurare; insinuație. (< insinua)
7. [DEX '09] INSINUA, insinuez, vb. I. 1. Tranz. A strecura cu dibăcie o aluzie, o idee calomnioasă, răutăcioasă. 2. Tranz. și refl. A (se) strecura undeva pe nesimțite; a (se) infiltra. [Pr.: -nu-a] – Din fr. insinuer, lat. insinuare.
8. [MDA2] insinua [At: NEGRUZZI, S. I, 243 / V: (înv; cscj) ~ui, (îvp) în~ / Pzi: ~uez, (înv) ~inui / E: fr insinuer, lat insinuare] 1 vt A strecura cu dibăcie o aluzie, o idee calomnioasă, răutăcioasă. 2-3 vtr A (se) strecura undeva pe nesimțite Si: a (se) infiltra. 4-5 vtr (Trs) A (se) înscrie la cuvânt.
9. [MDA2] insinui v vz insinua
10. [MDA2] însinua v vz insinua
11. [CADE] * INSINUA (-uez) I. vb. tr. 1 A băga cu dibăcie, ușor și pe nesimțite ¶ 2 Ⓕ A băga, a strecura în capul cuiva cu iscusință și pe nesimțite, cu un cuvînt subțire, o idee pe care n’o rostim precis: ~ o calomnie. II. vb. refl. 1 A pătrunde pe nesimțite, a se strecura ¶ 2 A se băga cu iscusință și cu încetul, a se pune bine pe lîngă cineva, a se vîrî sub pielea cuiva [fr.].
12. [DLRLC] INSINUA, insinuez, vb. I. 1. Tranz. A strecura o aluzie răutăcioasă, a da să înțeleagă. V. sugera. Vrei să insinuezi că eu aș fi pricina stării dumnitale de tulburare? SADOVEANU, N. F. 43. Ce a insinuat prostănacul de Tudose, cînd a auzit că domnișoara Sevastița se mărită cu un tînăr de viitor. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. n 42. 2. Refl. A se strecura pe nesimțite, cu dibăcie; a pătrunde. (Atestat în forma insinui) Simți atunce tristeța insinuindu-se în pieptu-ți. NEGRUZZI, S. I 243. ♦ Tranz. (Învechit) A strecura în spiritul sau în mintea cuiva o idee, o credință etc.; a transmite. (Atestat în forma însinui) Nu pot avea pretențioasa speranță de a vă însinui... aceleași credințe ce eu am cîștigat prin lungi studii și investigațiuni. ODOBESCU, S. II 240. – Pronunțat: -nu-a. - Variante: (învechit) insinui, însinui vb. IV.
13. [DLRLC] INSINUI vb. IV v. insinua.
14. [DLRLC] ÎNSINUI vb. IV v. insinua.
15. [DN] INSINUA vb. I. 1. tr. A strecura, a sugera cu dibăcie o aluzie, o idee etc. 2. tr., refl.. A (se) infiltra pe nesimțite, a (se) strecura. [Pron. -nu-a. / < fr. insinuer, it., lat. insinuare].
16. [MDN '00] INSINUA vb. I. tr. a strecura, a sugera cu dibăcie o idee, o aluzie răutăcioasă, calomnioasă etc. II. tr., refl. a (se) infiltra pe nesimțite, a (se) strecura. (< fr. insinuer, lat. insinuare)
17. [Șăineanu, ed. VI] insinuá v. 1. a introduce pe nesimțite și cu dibăcie; 2. a băga cu îndemânare în mintea cuiva, a face să se înțeleagă pe departe: a insinua o doctrină, o părere; 3. a se introduce treptat, a pătrunde cu încetul: a se insinua în bunele sale grații.
18. [Scriban] *insinuațiúne f. (lat. insinuátio, -ónis). Acțiunea de a insinua, de a vîrî: insinuațiunea uneĭ sonde într’o rană. Fig. Mod subtil de a face pe altu să-țĭ primească opiniunile. Lucru pe care-l daĭ ca să se înțeleagă fără să-l exprimĭ formal: calomniatoriĭ abilĭ procedează maĭ ales pin insinuațiune. Ret. Figura pin care atragĭ bună-voința ascultătorilor pin vorbe dulcĭ și abile. – Și -áție și -áre.
19. [Scriban] *insinuéz v. tr. (lat. insinuo, -áre, d. in-, în, și sinus, sîn). Vîr încet: a insinua vată într’o rană. Fig. Introduc cu îndemănare în minte: a insinua o calomnie. V. refl. Mă introduc cu îndemănare: a te insinua la curte, în grațiile cuĭva.
20. [DOOM 3] insinuare (desp. -nu-a-) s. f., g.-d. art. insinuării (desp. -nu-ă-); pl. insinuări
21. [DOOM 2] insinuare (-nu-a-) s. f., g.-d. art. insinuării (-nu-ă-); pl. insinuări
22. [DOOM 3] insinua (a ~) (desp. -nu-a) vb., ind. prez. 1 sg. insinuez (desp. -nu-ez), 3 insinuează (desp. -nu-ea-), 1 pl. insinuăm (desp. -nu-ăm); conj. prez. 1 sg. să insinuez, 3 să insinueze; ger. insinuând (desp. -nu-ând)
23. [DOOM 2] insinua (a ~) (-nu-a) vb., ind. prez. 3 insinuează (-nu-ea-), 1 pl. insinuăm (-nu-ăm); conj. prez. 3 să insinueze; ger. insinuând (-nu-ând)
24. [MDO] insinua (ind. prez. 3 sg. și pl. insinuează)
25. [IVO-III] insinuez, -uează 3.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL