1. [MDA2] înfulicare sf vz înfulecare
2. [DEX '09] ÎNFULECA, înfulec, vb. I. Tranz. A mânca lacom și repede, a înghiți pe nerăsuflate. [Var.: înfulica vb. I] – Lat. infollicare.
3. [DEX '09] ÎNFULECARE s. f. Acțiunea de a înfuleca. – V. înfuleca.
4. [DEX '09] ÎNFULICA vb. I v. înfuleca.
5. [MDA2] înfuleca vt [At: CREANGĂ, P. 261 / V: ~lica / Pzi: înfulec / E: ml *infollicare] 1 (D. animale, irn d. oameni) A mânca lacom și repede Si: (înv) a înfuli. 2 (Reg) A ridica pentru a transporta ceva greu. 3 (Reg) A încărca. 4 (Reg) A clădi. 5 (Reg; d. haine) A sufleca.
6. [MDA2] înfulecare sf [At: DA ms / V: ~lic~ / Pl: ~cări / E: înfuleca] (Rar) 1 Mâncat1 lacom și repede Si: înfulecat1 (1). 2 (Reg) Ridicare în vederea transportului a unor obiecte grele Si: înfulecat1 (2). 3 (Reg) Suflecare a unei haine Si: înfulecat1 (3). 4 (Reg) Încărcare. 5 (Reg) Clădire.
7. [MDA2] înfulica v vz înfuleca
8. [DEX '98] ÎNFULECA, înfulec, vb. I. Tranz. (Fam.) A mânca lacom și repede, a înghiți pe nerăsuflate. [Var.: înfulica vb. I] – Lat. infollicare.
9. [DEX '98] ÎNFULECARE s. f. (Rar) Acțiunea de a înfuleca. – V. înfuleca.
10. [DLRLC] ÎNFULECA, înfulec, vb. I Tranz. (Familiar) A mînca repede și cu lăcomie, a se îndopa, a înghiți pe nerăsuflate, a îmbuca zgomotos și lacom. Copiii, intimidați, se supravegheau să nu înfulice hartane prea mari. C. PETRESCU, A. 292. ◊ Fig. Iacătă, rîul înjură și latră. Cînd vin apele mari se azvîrle și mușcă: Înfulecă holda și focu din vatră. DEȘLIU, G. 25. ◊ Absol. V-a privit în timp ce-nfulecați cu gurile mînjite de zahărul gogoșilor. PAS, Z. I 76. – Variantă: înfulica (VLAHUȚĂ, O. A. 386, CREANGĂ, P. 261) vb. I.
11. [DLRLC] ÎNFULECARE s. f. (Rar) Acțiunea de a înfuleca.
12. [Șăineanu, ed. VI] înfulicà v. Mold. a înghiți cu lăcomie (de vite când scapă la strânsură și ironic despre oameni): mi ți le-a înfulicat CR. [Lat. FOLLICARE (lit. a băga în foale)].
13. [Scriban] înfúlic, a -á v. tr. (d. foale, stomah, orĭ d. lat. infoilicare). Est. Fam. Înghit cu lăcomie. Rar. Apuc mult, car în mare cantitate. – Și înfulesc (N. R. R. 1, 225, și Pușc.).
14. [DOOM 3] înfuleca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfulec, 2 sg. înfuleci, 3 înfulecă; conj. prez. 1 sg. să înfulec, 3 să înfulece
15. [DOOM 3] înfulecare s. f., g.-d. art. înfulecării
16. [DOOM 2] înfuleca (a ~) vb., ind. prez. 3 înfulecă
17. [DOOM 2] înfulecare s. f., g.-d. art. înfulecării
18. [MDO] înfuleca (ind. prez. 3 sg. și pl. înfulecă)
19. [IVO-III] înfulec.
20. [DER] înfulica (înfulic, înfulicat), vb. – 1. A împovăra, a copleși, a covîrși. – 2. A înghiți, a înfuleca. – Var. înfuleca, (rar) înfuli. Lat. fullĭcāre „a scutura, a bate”, de la fullo „bătătoare, piuă”. Pentru trecerea semantică, cf. sp. cargar. Explicația tradițională, pe baza lat. follĭcāre, de la follis (Pușcariu 846; Candrea-Dens., 620; REW 3417; DAR), pare mai puțin convingătoare, întrucît lat. înseamnă „a sufla, a pufni” (pentru a explica semantismul, Tiktin admite influența lui foale), și că primul sens, care trebuie să fie cel original, rămîne neexplicat. Ultima var., pentru care se citează un singur ex., este neclară.
21. [Argou] înfuleca, înfulec v. t. a mânca lacom și repede; a înghiți pe nerăsuflate
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL