1. [MDA2] înfruntat2, ~ă a [At: MINEIUL (1776), 152V1 / Pl: ~ați, ~e / E: înfrunta] 1 (Înv) Dezaprobat. 2 Mustrat cu asprime. 3 Batjocorit. 4 Căruia i se aduc reproșuri. 5 Convins prin mustrări să acționeze într-un anumit mod. 6 Rușinat2. 7 (D. amenințări, provocări) Întâmpinat cu tărie. 8 Insultat public.
2. [MDA2] înfruntat1 sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: înfrunta] 1 (Îrg) Reproș. 2 (Îrg) Dezaprobare. 3 (Îrg) Înfruntare (3). 4 (Îrg; pex) Batjocorire. 5 (Înv; nob) Înfruntare. 6 (Înv) Rușinare. 7-10 (Rar) Înfruntare (7-10).
3. [DEX '09] ÎNFRUNTA, înfrunt, vb. I. Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de față cu alții; a certa, a ocărî. 2. A ține piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fața unei primejdii). ♦ Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Lat. *infrontare (< frons).
4. [MDA2] înfrunta1 [At: DOSOFTEI, V. S. 15/2 / V: (rar; nob) frunta / Pzi: ~unt, (înv) ~tez / E: ml *infrontare] 1 vt (Îrg) A reproșa. 2 vt (Îrg) A dezaproba. 3 vt (Îrg) A mustra cu asprime. 4 vt (Îrg; pex) A batjocori. 5 vt (Înv; nob) A convinge prin mustrări să adopte o atitudine, să acționeze într-un anumit mod, etc. 6 vr (Înv) A se rușina. 7 vt A se împotrivi cu curaj Si: a brava (1). 8 vt A întâmpina bărbătește o amenințare, o provocare. 9 vrr A avea un schimb aprins de cuvinte.
5. [DLRLC] ÎNFRUNTA, înfrunt, vb. I. Tranz. 1. A sfida (o primejdie), a ține piept (unei forțe copleșitoare), a (se) lupta cu... În ochii copilandrilor, tînjind de doruri, pîlpîie o lumină: simpatia pentru oameni în stare să înfrunte urgia fără a se încovoia. CĂLUGĂRU, O. P. 415. Te-oi vedea... și pe dumneata, cînd o fi să înfruntăm glonțul. CAMILAR, N. I 38. Ah! aste mari cuvinte în veci nu le-oi uita. Cu ele soarta-mi aspră de-acum voi înfrunta. ALECSANDRI, T. II 206. ◊ Fig. De data aceasta era dealul care înfrunta valea și apele. GALACTION, O. I 38. ◊ Expr. A înfrunta privirea (sau privirile, rar căutătura cuiva) = a se uita drept, fără sfială în ochii cuiva; a se arăta dîrz, a nu se lăsa intimidat de cineva. Petre îi înfruntă privirea simplu, ca și cînd ar fi zis că el nu se sperie de o muiere. REBREANU, R. I 268. N-ar fi putut înfrunta privirile camarazilor. BART, E. 214. El se uită la ea lung; ea îi înfruntă căutătura. CARAGIALE, O. I 271. ♦ Refl. reciproc. A se lupta, a se bate, a se încăiera. Sîntem noi în stare a ne înfrunta cu oștirile străine, noi care sîntem armați cu ciomege? BOLINTINEANU, O. 441. 2. A mustra, a ocărî, a certa, a manifesta o dezaprobare, un reproș. A chemat la sine pe slujnică și a înfruntat-o. SADOVEANU, D. P. 41. Te-ai îmbătat, ticălosule! îl înfruntă ea cu asprime. SLAVICI, O. I 372. Îl înfruntă pentru fapta cea mișelească ce era să săvîrșească. ISPIRESCU, L. 77.
6. [Șăineanu, ed. VI] înfruntà v. 1. a mustra cu asprime; 2. fig. a da piept cu: a înfrunta moartea. [Lit. a da peste frunte (cf. a da peste nas), fruntea și nasul sunt considerate ca sediul semeției, mândriei, batjocurei și a mâniei].
7. [Scriban] înfrúnt și -éz, a -á v. tr. (d. frunte. V. afront, confrunt). 1. Mustru (adică „îĭ arăt greșeala în frunte, în față”). 2. (după fr. affronter). Daŭ pept, ĭes la luptă, sfidez: a înfrunta moartea.
8. [DOOM 3] înfrunta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfrunt, 2 sg. înfrunți, 3 înfruntă; conj. prez. 1 sg. să înfrunt, 3 să înfrunte
9. [DOOM 2] înfrunta (a ~) vb., ind. prez. 3 înfruntă
10. [IVO-III] înfrunt.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL