1. [DEX '09] ÎNFRICA vb. I. Refl. (Înv.; folosit la timpurile trecute) A se înfricoșa. – În + frică.
2. [MDA2] înfrica vtr [At: PSALT. 39/ 9-10 / Pzi: înfric / E: în- + frică] (Îvp) 1-2 A (se) înspăimânta.
3. [DEX '98] ÎNFRICA vb. I. Refl. (Folosit la timpurile trecute) A se înfricoșa. – În + frică.
4. [DLRLC] ÎNFRICA, înfric, vb. I. Refl. (Transilv.; folosit mai ales la timpurile trecute) A-i fi cuiva frică, a se teme, a se înfricoșa. Și erau întărite curțile Zmeului... tot cu stînci de bolovani, dar el nu se înfrica de loc. RETEGANUL, P. V 24.
5. [Scriban] înfríc, a -á v. tr. Vechĭ. Rar azĭ. Înfricoșez.
6. [Scriban] înfricoșéz v. tr. (d. frică, fricos). Umplu de frică, îngrozesc, înspăĭmînt, intimidéz. Vechĭ înfric, a -á.
7. [DOOM 3] înfrica (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. înfric, 2 sg. înfrici, 3 înfrică; conj. prez. 1 sg. să înfric, 3 să înfrice
8. [DOOM 2] înfrica (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. înfric, perf. s. 1 sg. înfricai; conj. să înfrice
9. [DLRLV] ÎNFRICA vb. (Trans. SV) A se înfricoșa. Că nu înfricară-se de Dumnezeu. PS. SEC. XVIII, 38v. Etimologie: pref. în- + frică + suf. -a. Vezi și fricos, înfricat.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL