1. [DEX '09] ÎNFLORIRE, înfloriri, s. f. Acțiunea de a înflori. – V. înflori.
2. [MDA2] înflorire [At: MINEIUL (1776) 1762/2 / Pl: ~ri / E: înflori] 1 Apariție a florilor la plante Si: înflorit1 (1). 2 Perioadă în care plantele sunt în floare Si: înflorit1 (2), (înv) înfloritoare. 3 Acoperire de flori Si: înflorit1 (3). 4 (Fig) Deplină dezvoltare a frumuseții Si: înflorit1 (4). 5 Splendoare. 6 Înflorare (1). 7 Dezvoltare. 8 Prosperare. 9 Îmbujorare a feței Si: înflorit1 (9). 10 Luminare a chipului unei persoane Si: înflorit1 (10). 11 (Fig) Exagerare. 12 (Rar) Mucegăire. 13 Înflorare. 14 Albire a unei pânze sau a unui obiect confecționat din pânză prin spălare și uscare la soare Si: înflorit1 (14). 15 Apariție a mucegaiului pe pâine Si: înflorit1. 16 Apariție a florii pe vin, borș etc. Si: înflorit1 (16). 17 Apariție a igrasiei pe pereți Si: înflorit1 (17).
3. [DLRLC] ÎNFLORIRE, înfloriri, s. f. Acțiunea de a înflori și rezultatul ei. 1. Deschidere a bobocilor. Livada e curată și-și așteaptă înflorirea. SADOVEANU, O. VI 400. Gerul... Să ne-aducă viu aminte de-ale verii înfloriri. ALECSANDRI, P. A. 113. Am silit pe grădinarul meu să-mi răsădească de tot soiul de flori... Așteptînd însă înflorirea lor și venirea d-tale, singurătatea mă apasă. NEGRUZZI, S. I 104. ◊ (Poetic) Și nu eu aș căuta Nici să-mpiedic primăvara să dea florii înflorirea, Nici să-mpiedic tinerețea să dea inimii iubirea. DAVILA, V. V. 82. ◊ Fig. Alecu i-a sărutat mîna și s-a așezat lîngă dînsa cu mare înflorire a inimii. SADOVEANU, N. F. 173. Cînd aripi al meu suflet avea, Era ca o-nflorire de zile minunate. MACEDONSKI, O. I 122. ♦ Bogăție de flori. Veni să petreacă sărbătorile primăverii acolo, în înflorirea aceea a grădinilor. SADOVEANU, M. 120. ♦ (Neobișnuit) Flori, petale. Șiruri de cireși scutură grei omătul trandafiriu al înfloririi lor. EMINESCU, N. 66. 2. Fig. Dezvoltare frumoasă, creștere, prosperare. C.C. al P.M.R. cheamă pe oamenii științei, literaturii și artei să pună tot talentul și toată puterea lor de muncă pentru a asigura înflorirea culturii în țara noastră și a contribui în mod activ la construirea orînduirii socialiste. REZ. HOT. I 85. Organizarea meșteșugurilor în bresle a cunoscut, în această vreme, o înflorire. IST. R.P.R. 235. Perioada care a precedat anii 60 ai secolului trecut se caracterizează în Rusia prin sporul conștiinței sociale și înfloririi ideilor progresiste. SADOVEANU, E. 236.
4. [DEX '09] ÎNFLORI, înfloresc, vb. IV. I. Intranz. A face, a da flori; a se acoperi de flori. II. 1. Intranz. Fig. A-și face apariția, a se arăta; a se ivi; a se dezvolta, a crește, a prospera. ♦ A fi în toată frumusețea, strălucirea. ♦ (Despre față) A se îmbujora, a se lumina. 2. Tranz. A împodobi (prin cusături, desene, ornamente etc.), a înfrumuseța. ♦ Fig. A exagera. 3. Tranz. (Pop.) A face ca o pânză sau un obiect confecționat din pânză să devină alb-strălucitor (prin spălare și uscare la soare). – Lat. inflorire.
5. [MDA2] înflori [At: PSALT. 188/11 / V: (înv; Ban) ~luri / Pzi: ~resc, (înv) ~flor / E: ml *inflorire] 1 vi A face flori. 2 vi A se acoperi de flori. 3 vi (Fig) A fi în plinătatea frumuseții. 4 vi (Fig; îe) Unde -rește tămâia (sau piperul) Foarte departe. 5 vtf (Rar) A face să înflorească. 6 vt A înflora (1). 7 vi A-și face apariția Si: a se arăta, a se ivi. 8 vi (D. față) A se îmbujora. 9 vi (D. chip) A se lumina. 10 vt (Fig) A exagera. 11 vi A se dezvolta. 12 vi (Fig) A prospera. 13 vt (Pop) A face ca o pânză sau un obiect confecționat din pânză să devină alb-strălucitor prin spălare și uscare la soare. 14 vi (D. vin, borș etc.) A prinde floare. 15 vi (D. pâine, mămăligă) A mucegăi. 16 vt A înflora (2). 17 vt (Pex) A vopsi. 18 vi (D. pereți) A se coșcovi din cauza igrasiei.
6. [MDA2] înfluri v vz înflori
7. [CADE] VIVAT, CRESCAT, FLOREAT! (lat.) = Să trăească, să crească, să înflorească. Expresia cu care se termină cuvîntările omagiale față de o persoană ori instituție.
8. [DLRLC] ÎNFLORI, înfloresc, vb. IV. I. Intranz. (Despre flori, la pers. 3) A ajunge la maturitate, a se deschide, a-și desface bobocii; (despre plante, p. ext. despre locul unde se află ele) a căpăta flori, a se acoperi de flori. Au înflorit cireșii din grădină. D. BOTEZ, P. O. 21. Înfloresc grădinile, Ceru-i ca oglinda; Prin livezi albinele Și-au pornit colinda. IOSIF, P. 61. Văzu că pomul înmugurește, înflorește. ISPIRESCU, L. 72. E ca floarea din crenguță; Cînd gîndești că înflorește, Ea atunci se vestejește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 238. ♦ A căpăta aspectul unei flori, a se dezvolta în chip de floare. Pe geamurile Hagiului înflorise gheața cu frunze mari și groase. DELAVRANCEA, H. T. 34. II. Fig. 1. Intranz. A-și face apariția (ca o floare), a se arăta, a se ivi. Tot mai larg peste țară înfloresc bucuriile. DEȘLIU, G. 45. Văd cum pe obraz îi înflorește bucuria. STANCU, D. 293. Încrederea-nflorește în inimile mari! ALECSANDRI, O. 208. ♦ A se dezvolta frumos (ca o floare), a se afla într-o situație favorabilă, a crește (în putere, în stimă), a prospera. Viața începe să înflorească în Valea Jiului ca și în celelalte regiuni producătoare de cărbuni. CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 300, 3/5. Amețind totul, această bucurie înflorea fără seamăn. CAMIL PETRESCU, U. N. 23. Împărat slăvit e codrul, Neamuri mii îi cresc sub poale, Toate înflorind din mila Codrului, măriei-sale. EMINESCU, O. I 100. ◊ Tranz. fact. Odihna-l înflorește, căci grija nu-l apasă. MACEDONSKI, O. I 116. Eu am crescut-o... eu am înflorit-o ca pe o garofiță. ALECSANDRI, T. 949. ♦ A deveni roșu (ca o floare). Grijeau de foc și tot turnau la lemne, de înflorise grătarul ca brîndușa de toamnă. GALACTION, O. I 249. ♦ A se înviora, a se lumina, a se îmbujora, a se rumeni. Ea-și potrivește floarea-n păr Și-i înfloresc zîmbind obrajii Cei albi, ca florile de măr. COȘBUC, P. I 182. 2. Tranz. A înfrumuseța ceva (prin culori variate sau prin desene, cusături, ornamente cu flori); a împodobi. Femeile de toate națiile înfloreau, cu hainele și cu fețele, învălmășeala. SADOVEANU, O. V 53. Și fete vin să le-nflorești altița, La pragul tău e plină ulicioara. GOGA, P. 30. O batistă de borangic, subțire... își revărsa un colț înflorit și el cu aur. ANGHEL, PR. 26. ◊ Refl. (Cu pron. în dativ) (Fig.). A fost un om cu multe necazuri, dar a știut să-și înflorească viața cu cîteva ceasuri bune. SADOVEANU, E. 106. ♦ Fig. A exagera. Gazetele... înfloreau informațiile. PAS, Z. IV 132. 3. Tranz. (Cu privire la pînzeturi sau la obiecte confecționate din pînză) A face să devină alb-strălucitor (prin spălare și uscare la soare). Fete mari pînze Nălbeau Și pe pietre Le-nfloreau. TEODORESCU, P. P. 558. ◊ Refl. pas. Pînzele să se-nflorească Și frumos să se nălbească, Știi, ca coala de hîrtie. TEODORESCU, P. P. 558. – Prez. ind. pers. 3 și: (regional) înfloare (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 113).
9. [Șăineanu, ed. VI] înflorì v. 1. a da sau a face floare; 2. a prinde floare, a mucezi (vinul; grâul); 3. a fi în floare: câmpul înflorește; fig. încrederea ’nflorește ’n inimile mari Al.; 4. fig. a fi în stare bună, a prospera: științele și artele înfloriră; 5. a fi radios: fața îi înflori PANN. [Lat. INFLORESCERE].
10. [Scriban] înflorésc v. intr. (d. floare saŭ lat. infloresco, -florire îld. -floréscere; it. fiorire, pv. florir, fr. fleurir; sp. florecer, pg. florecer, chorecer). Emit florĭ: pomiĭ înfloresc. Mă dezvolt și formez floare: bobociĭ înfloresc. Mucezesc, prind floare. Fig. Mă dezvolt, prosperez: științele înfloresc. V. tr. Ornez cu florĭ cusute, pictate ș. a. Amplific: înfloresc o poveste. – Vechĭ și înfluresc.
11. [Scriban] înflurésc, V. înfloresc.
12. [DOOM 3] înflorire s. f., g.-d. art. înfloririi; pl. înfloriri
13. [DOOM 2] înflorire s. f., g.-d. art. înfloririi; pl. înfloriri
14. [DOOM 3] +înflori1 (a ~) (a face flori) vb., ind. prez. 3 sg. înflorește, 3 pl. înfloresc, imperf. 3 sg. înflorea; conj. prez. 3 să înflorească
15. [DOOM 3] înflori2 (a ~) (a împodobi) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfloresc, 3 sg. înflorește, imperf. 1 înfloream; conj. prez. 1 sg. să înfloresc, 3 să înflorească
16. [DOOM 2] înflori (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfloresc, imperf. 3 sg. înflorea; conj. prez. 3 să înflorească
17. [DE] ÎNFLORÍRE (< înflori) s. f. 1. Acțiunea de a înflori și rezultatul ei. ♦ (BOT.) a) Fenomenul creșterii și dezvoltării mugurilor floriferi care se transformă în flori. b) Durata de timp în care o plantă se menține înflorită. 2. (BIOL.) Înflorirea apei = creșterea excesivă, bruscă a biomasei de alge predominant albastre în bazinele acvatice, condiționată de anotimp, de unii factori de mediu (energie geochimică), care determină scăderea (uneori până la dispariție) a cantității de oxigen solvat în apă. V. și eutrofizare. 3. (FITOPAT.) Înflorirea albă = boală a porumbului, provocată de ciuperca Fusarium moniliforme, manifestată prin crăparea boabelor.
18. [DE] VIVAT, CRESCAT, FLOREAT! (lat.) trăiască, crească, înflorească! – Urare rostită la reuniunile academice.
19. [Argou] înflori, înfloresc v. t. (intl.) a bate rău de tot (pe cineva).
20. [CECC] Vivat, crescat, floreat! (lat. „Trăiască, crească, înflorească!”) – urare folosită îndeosebi în mediul universitar și la reuniuni academice.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL