1. [DEX '09] ÎNFIORARE, înfiorări, s. f. Faptul de a (se) înfiora; frică, spaimă; neliniște, tulburare, emoție. [Pr.: -fi-o-] – V. înfiora.
2. [MDA2] înfiorare sf [At: MARCOVICI, D. 280 / P: ~fi-o~ / Pl: ~rări / E: înfiora] 1-3 Simțire a unor fiori (de neliniște) (de spaimă sau) de emoție Si: înfiorat1 (1-3). 4 Mișcare ușoară Si: înfiorat1 (4). 5 (Mpp) Febră.
3. [DLRLC] ÎNFIORARE, înfiorări, s. f. Faptul de a (se) înfiora. 1. Frică, spaimă, groază. Eu de crud am ieșit la războaie; pînă astăzi insă n-am simțit înfiorarea morții. SADOVEANU, O. VII 20. Atunci o înfiorare cuprinde pe fiul craiului. CREANGĂ, P. 192. Vîntul șuieră prin hornuri răspîndind înfiorare. ALECSANDRI, P. A. 112. Cine, cu înfiorare, nu-și aduce aminte de ei? NEGRUZZI, S. I 202. 2. Fig. Neliniște, tulburare, neastîmpăr. Înfiorarea vieții mărunte se strecura prin marginea aceasta de pădure, ca-n orice dimineață de vară. SADOVEANU, O. III 356. Unelte casnice de pace și arme ruginite de război istoriseau și ele cu o tainică înfiorare despre acești oameni care nu mai sînt. C. PETRESCU, R. DR. 42. – Pronunțat: -fi-o-.
4. [Șăineanu, ed. VI] înfiorare f. fior de spaimă, groază: poporul cu ’nfiorare la el se uita AL.
5. [Scriban] înfioráre f., pl. ărĭ. Mare groază: mă uit cu înfiorare.
6. [DEX '09] ÎNFIORA, înfior, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa. 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura. 3. A (se) mișca ușor. [Pr.: -fi-o-. – Prez. ind. și: înfiorez] – În + fior.
7. [MDA2] înfiora [At: BELDIMAN, N. P. II, 3 / P: ~fi-o~ / V: (cscj) ~ri, (reg) înhi~ / Pzi: ~rez, înfior / E: în- + fior] 1-2 vtr (A face ca cineva să fie cuprins sau) a fi cuprins de fiori Si: a (se) îngrozi, a (se) neliniști, a (se) speria. 3-4 vtr (A face pe cineva să sufere sau) a suferi o impresie adâncă Si: a (se) emoționa, a (se) tulbura. 5-6 vtr A (se) mișca ușor. 7 vr (Mpp; șîe a se ~ de friguri) A avea frisoane. 8 vi (Rar; fig) A tremura asemeni celui cuprins de frisoane.
8. [DLRLC] ÎNFIORA, înfiorez și înfior, vb. I. 1. Tranz. A face ca cineva să fie cuprins de fiori (de frică, de groază), a băga în fiori; a speria, a înfricoșa. El se văzu puternic, pe-un armăsar călare, Înfiorînd cu spada-i popoare numeroase. ALECSANDRI, P. A. 137. Vaietele... poporului... îl înfiorară de frică. BĂLCESCU, O. II 62. ◊ Fig. Furia poporului era sălbatică, strigătele de «moarte ucigașilor» înfiorau ulițele. CAMIL PETRESCU, O. II 477. Prin papura verde, prin țipirigul înflorit, strigătul păsărilor de baltă înfiora zarea. DUNĂREANU, CH. 210. ◊ Refl. Alei! oameni buni, zise cucoana înfiorîndu-se. CREANGĂ, P. 330. Iubirea de moșie e un zid, Care nu se-nfiorează de-a ta spaimă, Bainzid! EMINESCU, O. I 147. Otravă! strigă ea înfiorîndu-se. NEGRUZZI, S. I 162. 2. Refl. Fig. A suferi o impresie puternică, a se pătrunde de un sentiment adînc; a se tulbura, a se emoționa. M-am înfiorat de mulțămire. SADOVEANU, N. F. 173. Se înfiorau uneori, privind în apa limpede ca într-o oglindă fermecată. BART, E. 167. ◊ (Personificat) Codrii se înfiorează de atîta frumusețe. EMINESCU, O. I 142. ◊ Tranz. Primiră vestea cea bună cu sufletele înfiorate de bucurie. SADOVEANU, O. VII 113. O șoaptă prinde să-nfioare Umila ta singurătate. TOPÎRCEANU, B. 65. 3. Tranz. A face să se miște ușor, să tremure. Vîntul nopții înfioară Cetină și cetioară. DEȘLIU, M. 61. Înfiorate de vînt, umezite, pletele sale luciră în noapte argintiu, parcă pudrate de o pulbere de lumină. MIHALE, O. 365. Adierile înfioară frunzele abia simțite. C. PETRESCU, S. 17. ◊ Fig. Și gemet înfioară firea, Prelung și greu ca o furtună. GOGA, P. 25. ◊ Refl. Strălucirea dimineții se stînsese și luciul se înfiora tot mai prelung. SADOVEANU, N. F. 101. Avea uneori tresăriri mici și i se înfiorau nările. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 129. ◊ (Poetic) Pe ferestre se înfiora argintul luceafărului de ziuă. CAMILAR, TEM. 144. – Pronunțat: -fi-o-.
9. [Șăineanu, ed. VI] înfiorà v. 1. a da fiori, a înfricoșa tare; 2. a simți fiori, a tremura de frică; 3. fig. mintea mi se înfioară AL.
10. [Scriban] înfiór și -éz, a -á v. tr. (d. fior). Fac să simtă fiorĭ: furia măriĭ îl înfiora. V. refl. Simt fiorĭ, mă umplu de mare groază: m’am înfiorat de adîncimea prăpăstiiĭ. Fig. Rar. Încrețesc o suprafață lină: pluta (undițeĭ) tremură și înfioară apa (Sadov. VR. 1920, 9, 365), apa se înfioară.
11. [DOOM 3] înfiorare (desp. -fi-o-) s. f., g.-d. art. înfiorării; pl. înfiorări
12. [DOOM 2] înfiorare (-fi-o-) s. f., g.-d. art. înfiorării; pl. înfiorări
13. [DOOM 3] înfiora (a ~) (desp. -fi-o-) vb., ind. prez. 1 sg. înfior, 3 înfioară; conj. prez. 1 sg. să înfior, 3 să înfioare; imper. 2 sg. afirm. înfioară
14. [DOOM 2] înfiora (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioară
15. [IVO-III] înfior.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL