1. [DEX '09] ÎNDUPLECARE s. f. Acțiunea de a (se) îndupleca. – V. îndupleca.
2. [MDA2] înduplecare sf [At: BIBLIA (1688) 343 bis / Pl: ~cări / E: îndupleca] 1 (Înv) Dublare. 2 (Înv) Încovoiere. 3 (Trs) Tivire. 4 (Înv) Ferire. 5-6 Convingere a cuiva (să se supună sau) să consimtă la ceva Si: înduplecăciune (1-2). 7 (Înv) Forțare a cuiva să renunțe la ceva sau la cineva Si: înduplecăciune (3). 8 (Înv) Convertire. 9 (Înv) Înduioșare. 10 (Înv) Atragere spre ceva Si: înduplecăciune (6). 11 (Înv) Trecere de partea cuiva Si: înduplecăciune (7), îndurare (3). 12 (Pop) Seducere a fecioarelor Si: înduplecăciune (8). 13 (Nob) Tendință spre ceva Si: înduplecăciune. 14 Comportare plină de milă, bunătate Si: înduplecăciune (10). 15 (Iuz) Compătimire. 16 (Iuz) Îndoitură. 17 (Grm; înv) Declinare.
3. [DLRLC] ÎNDUPLECARE s. f. Acțiunea de a (se) îndupleca. Cum auzi că fiul său cel prea iubit e gata de ducă... începu să plîngă și să se roage și ea, dar nu fu chip de înduplecare. POPESCU, B. II 13.
4. [DEX '09] ÎNDUPLECA, înduplec, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se supună, să cedeze, să consimtă la ceva; a determina, a hotărî pe cineva să facă ceva. ♦ Refl. A se arăta milos, bun; a se îndura. – În + dupleca (Înv. „a îndupleca” < lat.).
5. [MDA2] adupleca[1] v vz îndupleca
6. [MDA2] îndumpleca v vz îndupleca
7. [MDA2] îndupleca [At: DOSOFTEI, V. S. 26/2 / V: (înv) ~dump~ / Pzi: înduplec / E: în- + dupleca] 1 vt (Înv) A dubla. 2-3 vtr (Îvr) A (se) încovoia. 4 vt (Trs) A tivi. 5 vr (Înv) A se feri. 6-7 vt A face, a convinge pe cineva (să se supună sau) să consimtă la ceva. 8 vt (Înv) A forța să renunțe la ceva sau la cineva. 9-10 vtr (Înv) A (se) converti. 11 vt (Înv) A atrage spre ceva. 12 vt (Înv) A trece de partea cuiva Si: a se îndura (3). 13 vr A se lăsa convins. 14 vt A înduioșa. 15 vt (Pop) A seduce fecioare. 16 vr (Nob) A avea tendința să... 17-18 vtr (Înv) A (se) împături. 19 vr A se arăta milos, bun.
8. [CADE] † DUPLECA = ÎNDUPLECA.
9. [DLRLC] ÎNDUPLECA, înduplec, vb. I. 1. Tranz. A face să cedeze, să accepte, să consimtă; a determina, a convinge, a hotărî (pe cineva) să facă ceva. Îi făcu mustrări amare că-l părăsește în împrejurări grele pentru el și încercă să-l înduplece să rămînă pe loc. CĂLINESCU, E. 381. Două eleve veniră și vesele, vorbarețe, aprinse de joc, îl rugară frumos și-l înduplecară. VLAHUȚĂ, O. AL. II 10. Spre ură și blestemuri aș vrea să te înduplec. EMINESCU, O. I 116. 2. Refl. A ceda, a se lăsa convins (de rugămințile și argumentele cuiva sau sub imboldul unor sentimente proprii). Ghiță, Ghiță, se tînguia dînsa; lasă băiatul în pace; înduplecă-te. SADOVEANU, M. C. 18. Și se-nduplecă omul nostru, de mila copiilor. RETEGANUL, P. I 43. După multe rugăciuni se înduplecă. ISPIRESCU, L. 73. Nu cumva să te îndupleci de rugămintea lui! CREANGĂ, P. 225.
10. [Șăineanu, ed. VI] înduplecà v. 1. a face să consimță, a decide la ceva: l’am înduplecat să plece; 2. a convinge, a mișca cu vorba: rugăciuni nu-l putură îndupleca; 3. a consimți (fără voie): se înduplecă sâ-l iea cu dânsul ISP. [Lat. DUPLICARE, a îndoi (cf. sub raportul sensului, antonimul inflexibil)].
11. [Scriban] îndúplec, a -á v. tr. (d. duplec). Vechĭ. Încovoĭ, îndoĭ: să înduplece nuĭaŭa, ĭară nu să o frîngă (N. Cost. 496). Fig. (Cant.). Înving, supun, domolesc. Azĭ. Mold. Duplec, dupăcesc, îndoĭ marginea pînzeĭ ca s’o tivesc (fr. plier). Ban. Suflec, sumet. Fig. Toată țara. Conving, fac să consimtă: cu toate vorbele lor, tot nu l-aŭ putut îndupleca să vie. V. refl. Mă îndur, consimt în fine, mă decid: s’a înduplecat să plece.
12. [DOOM 3] înduplecare (desp. -du-ple-) s. f., g.-d. art. înduplecării
13. [DOOM 2] înduplecare (-du-ple-) s. f., g.-d. art. înduplecării
14. [DOOM 3] îndupleca (a ~) (desp. -du-ple-) vb., ind. prez. 1 sg. înduplec, 2 sg. îndupleci, 3 înduplecă; conj. prez. 1 sg. să înduplec, 3 să înduplece
15. [DOOM 2] îndupleca (a ~) (-du-ple-) vb., ind. prez. 3 înduplecă
16. [IVO-III] înduplec.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL