1. [DEX '09] ÎNDUIOȘA, înduioșez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de duioșie, de milă. [Pr.: -du-io-. – Var.: (rar) înduioși vb. IV] – În + duios.
2. [DEX '09] ÎNDUIOȘI vb. IV v. înduioșa.
3. [MDA2] înduioșa vtr [At: ISPIRESCU, L. 283 / P: ~du-io~ / V: (înv) ~i / Pzi: ~șez / E: în- + duios] 1-2 (A face pe cineva să fie cuprins sau) a fi cuprins de duioșie, de milă, de emoție.
4. [MDA2] înduioși v vt înduioșa
5. [DLRLC] ÎNDUIOȘA, înduioșez, vb. I. Refl. A fi cuprins de duioșie, de milă, a se întrista; a fi mișcat, a fi impresionat. Moș Gheorghe se înduioșează de un băiețel, care aleargă cu coșurile încă neîncepute și strigă cît poate cărb-cărb-cărbuni! SP. POPESCU, M. G. 61. S-a fost înduioșat de starea cea proastă și ticăloasă în care ajunsesem. ISPIRESCU, L. 283. ◊ (Poetic) Frunza-n codru tremura Și foarte se-nduioșa. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 310. ◊ Tranz. Într-o sară de toamnă tîrzie, o frîntură de cîntec m-a înduioșat și m-a oprit mult în loc. SADOVEANU, O. VI 528. Amici pe care vă înduioșează cîinii fără stăpîn, zgribuliți și flămînzi, ascultați istoria unuia dintre ei. GALACTION, O. I 302. Nu știu nici eu de ce anume Mă-nduioșează orice ram. LESNEA, I. 109. – Variantă: înduioși (ISPIRESCU, U. 309) vb. IV.
6. [Șăineanu, ed. VI] înduioșà v. a atinge inima, a mișca de compătimire. [V. duios].
7. [Scriban] înduĭoșéz v. tr. (d. duĭos). Fac să simtă milă, emoționez. V. refl. Mă emoționez, simt milă: toțĭ s’aŭ înduĭoșat văzînd nepăsarea cu care mergea la moarte.
8. [DOOM 3] înduioșa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înduioșez, 3 înduioșează, 1 pl. înduioșăm; conj. prez. 1 sg. să înduioșez, 3 să înduioșeze; ger. înduioșând
9. [DOOM 2] înduioșa (a ~) vb., ind. prez. 3 înduioșează, 1 pl. înduioșăm; conj. prez. 3 să înduioșeze; ger. înduioșând
10. [MDO] înduioșa (ind. prez. 3 sg. și pl. înduioșează, 1 pl. înduioșăm, ger. înduioșînd)
11. [IVO-III] înduioșez, -șează 3, -șam 1 imp.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL