1. [DEX '09] ÎNDRĂZNITOR, -OARE, îndrăznitori, -oare, adj. (Înv.) Care îndrăznește; îndrăzneț. – Îndrăzni + suf. -tor.
2. [MDA2] îndrăznitor, ~oare smf, a [At: CORESI, EV. 130/3 / V: (înv) ~iu / Pl: ~i, ~oare / E: îndrăzni + -(i)tor)] (Îvr) 1-8 (Persoană) care îndrăznește (1-4).
3. [DEX '98] ÎNDRĂZNITOR, -OARE, îndrăznitori, -oare, adj. (Rar) Care îndrăznește; îndrăzneț. – Îndrăzni + suf. -tor.
4. [DLRLC] ÎNDRĂZNITOR, -OARE, îndrăznitori, -oare, adj. (Rar) Care îndrăznește; îndrăzneț, cutezător. Dar se cuvine, spune, din casă de la tine, Răpind pe al tău oaspe, un braț îndrăznitor Să lase-o pată neagră pe vechiul tău onor? ALECSANDRI, T. II 143.
5. [Șăineanu, ed. VI] îndrăznì v. 1. a întreprinde cu curaj; 2. a avea curajul. [Slav. DRŬZNÕ, a cuteza (v. dârz)].
6. [Șăineanu, ed. VI] îndrăznițor a. îndrăzneț: răpind pe ăl tău oaspe cu un braț îndrăznițor AL.
7. [DOOM 3] îndrăznitor (înv.) adj. m., pl. îndrăznitori; f. sg. și pl. îndrăznitoare
8. [DOOM 2] îndrăznitor (înv.) adj. m., pl. îndrăznitori; f. sg. și pl. îndrăznitoare
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL