1. [DEX '09] ÎNCREȚIT2, -Ă, încrețiți, -te, adj. Care are, care face etc. crețuri; cusut cu cute, cu încrețituri. ♦ (Despre piele, în special despre frunte, față) Zbârcit, ridat. – V. încreți.
2. [DEX '09] ÎNCREȚIT1 s. n. Încrețire. – V. încreți.
3. [MDA2] încrețit2, ~ă a [At: EMINESCU, P. 250 / Pl: ~iți, ~e / E: încreți] 1 Care are crețuri. 2 Cusut cu încrețituri. 3 (D. piele) Ridat. 4 Șifonat. 5 (D. păr) Ondulat. 6 Încruntat2.
4. [MDA2] încrețit1 sn [At: TDRG / Pl: (rar) ~uri / E: încreți] 1-4 Încrețire (1-4). 5 Încruntare.
5. [CADE] ÎNCREȚIT adj. p. ÎNCREȚI. Cu crețuri; sbîrcit; încruntat: mîneci ~e; frunte ~ă; pe marea albastră și ~ă, vezi sute de corăbii mari și mici (I.-GH.) ¶ ¶ C. NEÎNCREȚIT.
6. [DEX '98] ÎNCREȚIT1 s. n. (Rar) Încrețire. – V. încreți.
7. [DLRLC] ÎNCREȚIT2, -Ă, încrețiți, -te, adj. Care are sau face crețuri; (despre țesături) cusut cu încrețituri, cu cute. Fusta îi este înflorată, încrețită. STANCU, D. 75. Prin cîmpia dreaptă adia un vînt subțire de vară și apa care curgea prin apropierea tîrgușorului sclipea încrețită în bătaia luminii. SADOVEANU, O. I 183. Lungi perdele încrețite, care scînteie ca bruma. EMINESCU, O. I 152. ♦ (Despre chipul omului, în special despre frunte și sprîncene) Plin de cute, zbîrcit; p. ext. posomorît, încruntat. Fruntea-i era încrețită, iar mustețele mari erau date după oală. DUNĂREANU, CH. 16. Mereu sta încrețită și sumbră a lui frunte. MACEDONSKI, O. I 256. Posomorît... cu sprincenele-ncrețite. CONTEMPORANUL, I 234.
8. [DLRLC] ÎNCREȚIT1 s. n. (Rar) Încrețire; felul în care se încrețește un lucru. Și-o cunosc numai pe mers, Pe mersul picioarelor, Pe-ncrețitul poalelor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 34.
9. [Șăineanu, ed. VI] încrețit a. fig. îngrijurat: fruntea tristă și ’ncrețită EM.
10. [DEX '09] ÎNCREȚI, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face crețuri. ♦ Tranz. A strânge pielea (frunții) astfel încât să formeze cute, zbârcituri. 2. Refl. Fig. (Despre pielea, carnea cuiva, p. ext. despre oameni) A se încrâncena, a se înfiora (din cauza groazei, spaimei etc.). 3. Tranz. A face părul creț; a ondula, a cârlionța. ♦ Refl. (Despre păr) A deveni creț (în urma ondulării). – În + creț.
11. [MDA2] încreți [At: DOSOFTEI, V. S. 46 / Pzi: ~țesc / E: în- + creț] 1-2 vtr (D. textile) A face crețuri. 3 vt A strânge pielea frunții astfel încât să se formeze cute, zbârcituri orizontale. 4 vr (Fig; d. pielea, carnea cuiva, pex d. oameni) A se înfiora de spaimă. 5 vi (Îe) A ~ din sprâncene A se încrunta. 6 vt A face părul creț prin diferite procedee Si: a cârlionța, a ondula. 1 vr (D. păr) A deveni creț în urma ondulării.
12. [CADE] ÎNCREȚI (-țesc) I. vb. tr. și refl. 1 A (se) face creț: ~ părul; mai de cătră toamnă, cînd or ~ berbecii, să-i vinzi și pe dinții (SB.); ¶ 2 A îngrozi (făcînd să i se sbîrcească pielea pe trup): am avut un vis care m’a încrețit din talpă pînă ’n creștet (ALECS.); a i se ~ carnea, a se înfiora, a-l cuprinde groaza: se încrețea carnea pe trup, auzindu-se grozăviile și cruzimile făcute (I.-GH.) ¶ 3 A (se) sbîrci: una (din lacrimi) se întinse pe obraz, iar alta-i încreți gura (DLVR.); a-și ~ fruntea; ea și încrețise sprîncenele între ochi (EMIN.). II. vb. intr. A sbîrci, a încrunta: sfînta Duminică cam încrețește din sprîncene, dar n’are încotro (CRG.).
13. [DLRLC] ÎNCREȚI, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. (Cu privire la suprafețe netede) A face să capete crețuri sau cute. Iazul scînteia ca o oglindă mare de argint: nici o aburire nu-l încrețea. SADOVEANU, O. VI 15. Codrii se înfiorează de atîta frumusețe, Apele-ncrețesc în tremur străveziile lor fețe. EMINESCU, O. I 142. ◊ Refl. Marea luă o culoare mai întunecată, se încreți și începu a fierbe. BOLINTINEANU, O. 270. Apa-n vălurele... se-ncrețește. ALECSANDRI, P. III 278. ♦ A strînge pielea (în special a frunții) în formă de cute sau crețuri. Își încreți fruntea, pînă i se îngustă cît degetul. CAMILAR, TEM. 172. Domnul Frederic... te îndepărta cu mîna și-și încrețea fruntea. PAS, Z. I 308. Încreți fruntea și-și aținti privirea bolnavă în bagdadie. SADOVEANU, O. I 51. ◊ Refl. I se încrețeau cutele mărunte de pe lîngă ochi. DUMITRIU, N. 148. Unii se încrețesc la chip, cînd le vorbește, de ai crede că au mîncat lămîi. PAS, Z. IV 102. Dar cum i s-a încrețit pielea pe frunte și pe sub ochi! VLAHUȚĂ, O. AL. II 19. ◊ Intranz. (În expr.) A încreți din sprîncene v. sprînceană. 2. Refl. Fig. A se încrîncena, a se înfiora. Se încrețea carnea pe trup, auzindu-se grozăviile și cruzimile făcute de acești tîlhari. GHICA, S. 30. ◊ Tranz. Un vis care m-au încrețit din talpă pîn-în creștet. ALECSANDRI, T. 1086. 3. Tranz. (Cu privire la părul capului, p. ext. la persoane) A face să fie creț, a încîrlionța. Nu m-ai încrețit destul la tîmple. ALECSANDRI, T. 1650. Cu ce să-și încrețească zulufii săi cei mîndri? NEGRUZZI, S. II 179.
14. [Șăineanu, ed. VI] încrețì v. 1. a face creț: a încreți fruntea, părul, rochea; 2. a se sbârci: se încreția carnea pe trup.
15. [Scriban] încrețésc v. tr. Fac creț: a încreți fruntea, păru, pînza. Fig. A-ĭ încreți cuĭva carnea, a-l înfiora, a-l încrîncena. V. refl. Mă fac creț: bătrînilor li se încrețește fruntea de grijĭ. Fig. Mi se încrețise carnea de oroare, mă înfiorasem. V. chĭondorîș.
16. [DOOM 3] încrețit s. n.
17. [DOOM 2] încrețit s. n.
18. [DOOM 3] încreți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețesc, 3 sg. încrețește, imperf. 1 încrețeam; conj. prez. 1 sg. să încrețesc, 3 să încrețească
19. [DOOM 2] încreți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețesc, imperf. 3 sg. încrețea; conj. prez. 3 să încrețească
20. [Argou] a i se încrâncena / a i se încreți carnea pe trup expr. a avea frisoane, a se înfiora.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL