1. [DEX '09] ÎNCREȚIRE, încrețiri, s. f. Acțiunea de a (se) încreți și rezultatul ei; zbârcire; încrețit1. – V. încreți.
2. [MDA2] încrețire sf [At: EMINESCU, P. 96 / Pl: ~ri / E: încreți] 1 Strîngere în crețuri a materialelor textile Si: încrețit1 (1). 2 Strângere a pielii frunții astfel încât să se formeze cute, zbârcituri orizontale Si: încrețit1 (2). 3 (Fig) înfiorare a pielii, a cărnii oamenilor din cauza spaimei Si: încrețit1 (3). 4 Ondulare a părului Si: încrețit1 (4). 5 Încruntare.
3. [DLRLC] ÎNCREȚIRE, încrețiri, s. f. Acțiunea de a (s e) încreți și rezultatul ei; zbîrcire. Încrețirea frunții. ♦ (Concretizat) Încrețitură, creț. Din încrețirea lungii rochii Răsai ca marmura în loc. EMINESCU, O. I 117.
4. [DEX '09] ÎNCREȚI, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face crețuri. ♦ Tranz. A strânge pielea (frunții) astfel încât să formeze cute, zbârcituri. 2. Refl. Fig. (Despre pielea, carnea cuiva, p. ext. despre oameni) A se încrâncena, a se înfiora (din cauza groazei, spaimei etc.). 3. Tranz. A face părul creț; a ondula, a cârlionța. ♦ Refl. (Despre păr) A deveni creț (în urma ondulării). – În + creț.
5. [MDA2] încreți [At: DOSOFTEI, V. S. 46 / Pzi: ~țesc / E: în- + creț] 1-2 vtr (D. textile) A face crețuri. 3 vt A strânge pielea frunții astfel încât să se formeze cute, zbârcituri orizontale. 4 vr (Fig; d. pielea, carnea cuiva, pex d. oameni) A se înfiora de spaimă. 5 vi (Îe) A ~ din sprâncene A se încrunta. 6 vt A face părul creț prin diferite procedee Si: a cârlionța, a ondula. 1 vr (D. păr) A deveni creț în urma ondulării.
6. [CADE] ÎNCREȚI (-țesc) I. vb. tr. și refl. 1 A (se) face creț: ~ părul; mai de cătră toamnă, cînd or ~ berbecii, să-i vinzi și pe dinții (SB.); ¶ 2 A îngrozi (făcînd să i se sbîrcească pielea pe trup): am avut un vis care m’a încrețit din talpă pînă ’n creștet (ALECS.); a i se ~ carnea, a se înfiora, a-l cuprinde groaza: se încrețea carnea pe trup, auzindu-se grozăviile și cruzimile făcute (I.-GH.) ¶ 3 A (se) sbîrci: una (din lacrimi) se întinse pe obraz, iar alta-i încreți gura (DLVR.); a-și ~ fruntea; ea și încrețise sprîncenele între ochi (EMIN.). II. vb. intr. A sbîrci, a încrunta: sfînta Duminică cam încrețește din sprîncene, dar n’are încotro (CRG.).
7. [CADE] ÎNCREȚIT adj. p. ÎNCREȚI. Cu crețuri; sbîrcit; încruntat: mîneci ~e; frunte ~ă; pe marea albastră și ~ă, vezi sute de corăbii mari și mici (I.-GH.) ¶ ¶ C. NEÎNCREȚIT.
8. [DLRLC] ÎNCREȚI, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. (Cu privire la suprafețe netede) A face să capete crețuri sau cute. Iazul scînteia ca o oglindă mare de argint: nici o aburire nu-l încrețea. SADOVEANU, O. VI 15. Codrii se înfiorează de atîta frumusețe, Apele-ncrețesc în tremur străveziile lor fețe. EMINESCU, O. I 142. ◊ Refl. Marea luă o culoare mai întunecată, se încreți și începu a fierbe. BOLINTINEANU, O. 270. Apa-n vălurele... se-ncrețește. ALECSANDRI, P. III 278. ♦ A strînge pielea (în special a frunții) în formă de cute sau crețuri. Își încreți fruntea, pînă i se îngustă cît degetul. CAMILAR, TEM. 172. Domnul Frederic... te îndepărta cu mîna și-și încrețea fruntea. PAS, Z. I 308. Încreți fruntea și-și aținti privirea bolnavă în bagdadie. SADOVEANU, O. I 51. ◊ Refl. I se încrețeau cutele mărunte de pe lîngă ochi. DUMITRIU, N. 148. Unii se încrețesc la chip, cînd le vorbește, de ai crede că au mîncat lămîi. PAS, Z. IV 102. Dar cum i s-a încrețit pielea pe frunte și pe sub ochi! VLAHUȚĂ, O. AL. II 19. ◊ Intranz. (În expr.) A încreți din sprîncene v. sprînceană. 2. Refl. Fig. A se încrîncena, a se înfiora. Se încrețea carnea pe trup, auzindu-se grozăviile și cruzimile făcute de acești tîlhari. GHICA, S. 30. ◊ Tranz. Un vis care m-au încrețit din talpă pîn-în creștet. ALECSANDRI, T. 1086. 3. Tranz. (Cu privire la părul capului, p. ext. la persoane) A face să fie creț, a încîrlionța. Nu m-ai încrețit destul la tîmple. ALECSANDRI, T. 1650. Cu ce să-și încrețească zulufii săi cei mîndri? NEGRUZZI, S. II 179.
9. [Șăineanu, ed. VI] încrețì v. 1. a face creț: a încreți fruntea, părul, rochea; 2. a se sbârci: se încreția carnea pe trup.
10. [Scriban] încrețésc v. tr. Fac creț: a încreți fruntea, păru, pînza. Fig. A-ĭ încreți cuĭva carnea, a-l înfiora, a-l încrîncena. V. refl. Mă fac creț: bătrînilor li se încrețește fruntea de grijĭ. Fig. Mi se încrețise carnea de oroare, mă înfiorasem. V. chĭondorîș.
11. [DOOM 3] încrețire s. f., g.-d. art. încrețirii; pl. încrețiri
12. [DOOM 2] încrețire s. f., g.-d. art. încrețirii; pl. încrețiri
13. [DOOM 3] încreți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețesc, 3 sg. încrețește, imperf. 1 încrețeam; conj. prez. 1 sg. să încrețesc, 3 să încrețească
14. [DOOM 2] încreți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețesc, imperf. 3 sg. încrețea; conj. prez. 3 să încrețească
15. [Argou] a i se încrâncena / a i se încreți carnea pe trup expr. a avea frisoane, a se înfiora.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL