1. [DEX '09] ÎNCREMENIRE s. f. Acțiunea de a încremeni și rezultatul ei; nemișcare, neclintire; înmărmurire, consternare; încremeneală. – V. încremeni.
2. [MDA2] încremenire sf [At: DOSOFTEI, V. S. 55 / Pl: ~ri / E: încremeni] 1 Prefacere în cremene. 2 (Fig) Oprire bruscă a unor lucruri aflate în mișcare. 3 (Înv) Înțepenire a unei părți a corpului. 4-5 Imposibilitate de a mai face vreo mișcare (de groază sau) de uimire. 6 (Fig) Uimire. 7 Amorțire. 8 (Înv; fig) Înghețare.
3. [DLRLC] ÎNCREMENIRE s. f. 1. Acțiunea de a încremeni și rezultatul ei; nemișcare, împietrire, neclintire. Se amestecau chemări de paseri: erau cele din urmă călătoare pe șuvoaiele de vînt ale înălțimii, ca pe ape; grăbeau năprasnic spre miazăzi, căci le ajungea din urmă spaima gheții, încremenirea de stîncă a lunilor rele. SADOVEANU, P. M. 88. În solemna încremenire a firii nu se mișca, încet și gînditor, decît doar chipul meu tăiat în umbră pe fundul de lumină al adîncului. HOGAȘ, M. N. 92. Era o tăcere și o încremenire în tot cuprinsul acela, că te credeai pe-o altă lume. VLAHUȚĂ, O. A. 485. 2. Rămînere în nemișcare (de mirare, de frică, de groază etc.); înmărmurire, înlemnire, consternare. În mulțimea adunată la conacul Vîrnavilor a fost o clipă de... încremenire și tăcere. GALAN, Z. R. 230. Legiuni de zugravi și de pietrari erau osîndiți ca să așterne pe ziduri pentru încremenirea viitorimii, toate acele nemărginite epopee vînătorești. ODOBESCU, S. III 80.
4. [DEX '09] ÎNCREMENI, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nicio mișcare, niciun gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene.
5. [MDA2] încremena v vz încremeni
6. [MDA2] încremeni [At: DOSOFTEI, V. S. II, 21/2 / V: (cscj) ~na / Pl: ~nesc / E: în- + cremene] 1 vt (Înv) A preface ceva în cremene. 2 vi (D. lucruri în mișcare) A se opri în loc. 3-4 vtr (Fig) A (se) uimi. 5 vt (Îe) A-și ~ ochii A se holba la ceva sau cineva. 7 vi (Fig) A nu mai putea face nici o mișcare, nici un gest (de uimire sau) de groază. Si: a înlemni (1-2), a înmărmuri (3-4). 8 vi (Înv; fig) A îngheța. 9 vi A amorți.
7. [CADE] ÎNCREMENI (enesc) I. vb. intr. 1 A rămînea pe loc, nemișcat, înțepenit, împietrit, (de spaimă, de uimire, etc.), a înlemni, a înmărmuri: încremeni locului ca trăsnită din cer (ISP.); cînd ajunseră în inima pădurii, încremeniră cu toții ca niște momîi (DLVR.); Toți încremenesc în urmă-ți, privind lacom după tine (VLAH.) ¶ 2 Ⓕ Și pe vinetele-i buze un surîs încremenise (VLAH.) [cremene]. II. vb. tr. A face să rămîie nemișcat, înlemnit, întepenit (de spaimă, de uimire, etc.): îmblînzitorul de fiare intră liniștit în mijlocul tigrilor iînfuriați și-i încremenește c’o privire (VLAH.).
8. [CADE] ÎNCREMENIT adj. p. ÎNCREMENI. Înmărmurit, înlemnit, nemișcat, pe loc (de spaimă, de uimire): împărăteasa rămase ~ă, cînd își văzu soțiorul (ISP.).
9. [DEX '98] ÎNCREMENI, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nici o mișcare, nici un gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene.
10. [DLRLC] ÎNCREMENI, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A rămîne nemișcat (de mirare, de frică, de groază etc.); a înmărmuri, a împietri, a înlemni. Încremeni de groază ca și cînd mișcarea și glasul mulțimii ar fi fost începutul unei noi răzvrătiri. REBREANU, R. II 277. Cînd a dat cu ochii de mine pe loc a încremenit. CREANGĂ, P. 86. Arald încremenise pe calu-i. EMINESCU, O. I 98. ◊ Fig. În tăcere, începu să cînte un corn de vînătoare departe, sus, în cer, sub ghețari, unde încremenise o lumină puternică trandafirie. SADOVEANU, O. V 610. Și pe-a degetelor vîrfuri în iatacul tăinuit Intră – unde zidul negru într-un arc a-ncremenit. EMINESCU, O. I 76. ◊ Tranz. fact. Frumusețea tînărului, privirile lui pierdute cine știe unde, aerul extatic care-i lumina capul, încremeniră pe omul de afară. CARAGIALE, O. I 317. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. Suflările molatice de vînt încremeniră, zgomotul depărtat al văilor frămîntate de vijelia Bistriței amuți. HOGAȘ, DR. II 16. De fiori încremenește Largul apelor adînci. COȘBUC, P. II 12. Soarele părea că încremenise pe loc, încîlcit în crengile copacilor. VLAHUȚĂ, O. A. 120.
11. [Șăineanu, ed. VI] încremenì v. 1. a împietri: ori ce-i viu în lume, acum încremenește EM.; 2. a rămânea locului de mirare sau spaimă; fig. unde zidul într’un arc a ’ncremenit EM. [V. cremene].
12. [Scriban] încremenésc v. intr. (d. cremene; pol. krzemienić, a întări, a face vîrtos ca cremenea). Înlemnesc, înmărmuresc, împetresc, rămîn nemișcat de frică, mirare, frig ș. a. V. tr. Groaza îĭ încremenise.
13. [DOOM 3] încremenire s. f., g.-d. art. încremenirii
14. [DOOM 2] încremenire s. f., g.-d. art. încremenirii
15. [DOOM 3] încremeni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenesc, 3 sg. încremenește, imperf. 1 încremeneam; conj. prez. 1 sg. să încremenesc, 3 să încremenească
16. [DOOM 2] încremeni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenesc, imperf. 3 sg. încremenea; conj. prez. 3 să încremenească
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL