1. [MDA2] înconjurat2, ~ă a [At: CORESI, PS. 76 / V: (reg) ~cun~ / Pl: ~ați, ~e / E: înconjura] 1 (D. un loc, un lucru) Ocolit. 2 (D. persoane) în jurul căruia sunt strânse ființe sau lucruri. 3 (D. persoane) Care trăiește în societatea sau în tovărășia cuiva. 4 Încercuit. 5 (Spc) Care este încercuit de forțe armate Si: asediat2. 6 (Spc) Împrejmuit cu gard Si: îngrădit2. 7 (Fig; d. substanțe, situații sau persoane) Evitat. 8 (Pop; fig) Luat pe departe Si: menajat2. 9 (Îvp; d. locuri, țări, ape etc.) Străbătut în lung și în lat. 10 (Pfm; îlav) Pe ~e Indirect.
2. [MDA2] înconjurat1 sn [At: DA / V: (reg) ~cun~ / Pl: ~uri / E: înconjura] 1-4 Înconjurare (1-4). 5 (Spc) Îngrădire. 6-9 Înconjurare (6-9).
3. [DEX '09] ÎNCONJURA, înconjor, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru, al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur-împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și: înconjur. – Var.: încunjura vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.).
4. [DEX '09] ÎNCUNJURA vb. I v. înconjura.
5. [MDA2] cungiura v vz înconjura
6. [MDA2] înconjur sn [At: NEGRUZZI, ap. TDRG / V: (reg) ~cun~ / A și: înconjur / Pl: (rar) ~uri / E: înconjura drr] 1 Ocolire. 2 (Pop; îlav) Fără ~ Direct. 3 (Pop; îlav) Cu ~ Indirect.
7. [MDA2] înconjura [At: COD. VOR. 99/5 / V: (reg) ~cun~ / Pzi: înconjur, (reg) înconjor / E: în + conjura2] 1 vt A face ocolul unui lucru, al unui loc. 2-3 vtr A(-și) aduna în jur ființe sau lucruri. 4 vr A trăi în tovărășia, în societatea cuiva. 5 vt A cuprinde într-un cerc Si: a încercui. 6 vt (Spc) A încercui cu forțe armate Si: a asedia. 7 vt (Spc) A împrejmui cu gard. 8 vt A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. 9 vt (Fig) A evita ceva sau pe cineva. 10 vt (Pop; fig) A lua pe departe Si: a menaja. 11 vt (Îvp) A umbla mult în căutarea unui lucru. 12 vt (Înv) A ocroti.
8. [MDA2] încungiurat2, ~ă a vz înconjurat2
9. [MDA2] încungiurat1 sn vz înconjurat1
10. [MDA2] încunjura v vz înconjura
11. [MDA2] încunjurat2, ~ă a vz înconjurat2
12. [MDA2] încunjurat1 sn vz înconjurat1
13. [CADE] ÎNCONJURA, ÎNCUNJURA (-jur), Mold. ÎNCUNGIURA (-giur) I. vb. tr. 1 A ocoli, a merge de jur împrejur: se și asvîrle pe iapă și înconjură iazul de trei ori (CRG.) ¶ 2 A face de jur împrejur un gard, un zid, etc., a împrejmui: a înconjurat orașul cu ziduri; Ⓕ: îngrijirea fină și delicată cu care mă înconjura (D.-ZAMF.) ¶ 3 🎖️ A împresura, a așeza de jur împrejur armată: mers-au Kiupruliul la Niș ... și au încongiurat cetatea (NEC.) ¶ 4 A sta, a fi așezat, a se întinde de jur împrejur: și locurile care înconjură satul nostru încă-s vrednice de amintire (CRG.); șoseaua... încunjură tunelul drumului de fier (VLAH.). II. vb. refl. ① A pune de jur împrejurul său diferite lucruri: s’a înconjurat de flori ¶ 2 A strînge în jurul său diferite persoane: s’a înconjurat de tot felul de indivizi de teapa lui [lat. in-congyrare].
14. [CADE] ÎNCONJURĂTOR, ÎNCUNJURĂTOR, † ÎNCUNGIURĂTOR adj. verb. ÎNCONJURA. Care înconjură: șoapele Bistriței și freamătul pădurilor, întreg orchestrul naturii încunjurătoare (GN.).
15. [DEX '98] ÎNCONJURA, înconjur, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru; al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și; înconjor. – Var.: încunjura vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.).
16. [DLRLC] ÎNCONJURA, înconjur și înconjor, vb. I. Tranz. 1. A se mișca în jurul unui punct fix, a umbla de jur împrejur, a face ocolul unui loc. Înconjura casa alergînd. ♦ (Despre grupuri, colectivități etc.) A se afla, a sta, a fi așezat de jur împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a împresura, a încercui. Oamenii veniră în fața lui și-l înconjurară. DUMITRIU, N. 91. Aș vrea să văd, să-mi umplu sufletul de mișcarea și de priveliștile ce mă-nconjoară. VLAHUȚĂ, O. A. 424. Stejarii par o strajă de giganți ce-o înconjoară. EMINESCU, O. I 152. ◊ (Poetic) Pădurea de brazi de la marginea podișului îl înconjoară cu liniștea ei. BOGZA, C. O. 87. ♦ (Cu privire la o casă, un oraș, o cetate etc.) A încercui cu forțe armate, a împresura, a asedia. Înconjurați casa, strigă Măgură. CAMILAR, N. I 13. ♦ Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») A primi pe lîngă sine, a trăi în societatea, în tovărășia cuiva. S-a înconjurat de oameni harnici. 2. A închide, a izola printr-un gard, a face o împrejmuire. A înconjurat terenul cu gard. ♦ A încercui. Susan a măsurat de cîteva ori din ochi ramurile copacului, pe urmă, zgîriind pămîntul cu bățul, a înconjurat tulpina larg, la cinci-șase metri distanță. GALAN, Z. R. 92. ♦ A cuprinde, a îmbrățișa. Pe genunchi îmi șezi, iubito, brațele-ți îmi înconjoară Gîtul... iar tu cu iubire privești fața mea pălindă. EMINESCU, O. I 42. ◊ Fig. Poporul nostru înconjură cu dragostea sa armata populară. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2235. 3. A umbla mult (în căutarea unui lucru), a bate drumurile, a străbate, a cutreiera, a alerga dintr-un loc într-altul. A înconjurat tot orașul. ♦ A face un ocol, a ocoli. Ca să ajungă la gară trebuie să înconjure mult. ▭ Goliciunea înconjură, iară foamea dă de-a dreptul, se spune pentru a arăta că dintre toate nevoile omului foamea e cea mai imperioasă. – Variantă: încunjura (CREANGĂ, P. 278, EMINESCU, N. 9, ALECSANDRI, P. I 10) vb. I.
17. [Șăineanu, ed. VI] înconjurà v. 1. a pune împrejur: a înconjura cetatea cu ziduri; 2. a fi așezat împrejur: locurile cari înconjurau satul; 3. a asedia. [Lat. CONGYRARE, din GYRUS, ocol].
18. [Scriban] cúngĭur, V. înconjor.
19. [Scriban] 2) înconjór și încónjur (vest) și încúnjur și -ngĭur (est), a -á v. tr. (vrom. cóngĭur, d. lat. con-gýro, -áre, a se învîrti împreună în prejuru cuĭva. V. prejur, jur). Pun în prejur: a înconjura cetatea cu zidurĭ. Îs așezat saŭ merg în prejur, ocolesc: locurile care înconjoară satu, am înconjurat satu călare. Asediez, împresor.
20. [Scriban] 1) încónjur (vest) și încúnjur (est) n., pl. urĭ (d. înconjor). Ocol, mergere saŭ stare în prejur: a face înconjuru lumiĭ. Fără înconjur, de-a dreptu, pe față: a vorbi fără înconjur.
21. [Scriban] încúnjur, V. înconjor.
22. [DOOM 3] înconjura (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înconjor, 2 sg. înconjori, 3 înconjoară; conj. prez. 1 sg. să înconjor, 3 să înconjoare; imper. 2 sg. afirm. înconjoară
23. [DOOM 2] !înconjura (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înconjor, 3 înconjoară; conj. prez. 3 să înconjoare
24. [MDO] înconjura (ind. prez. 1 sg. înconjur)
25. [IVO-III] înconjur, -jură 3.
26. [DER] înconjura (înconjur, înconjurat), vb. – 1. A face ocolul unui loc, unui obiect. – 2. A împrejmui, a străjui. – 3. A asedia, a încercui. – 4. A evita, a eschiva. – 5. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. Lat. congyrare (Pușcariu 826; Candrea-Dens., 925; DAR). Rezultatul normal, încunjura, var. destul de frecventă, a suferit o disimilație; cf. jur, împrejur. – Der. înconjurător, adj. (care înconjură); înconjurime, s. f. (împrejurime).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL