1. [DEX '09] ÎNCOLȚIT2, -Ă, încolțiți, -te, adj. 1. (Despre plante) Răsărit2, germinat. 2. Mușcat, prins cu colții. ♦ Fig. Prins la strâmtoare. – V. încolți.
2. [DEX '09] ÎNCOLȚIT1 s. n. Faptul de a încolți; încolțire. – V. încolți.
3. [MDA2] încolțit2, ~ă a [At: CONV. LIT., ap. TDRG / Pl: ~iți, ~e / E: încolți] 1 (D. plante) Germinat. 2 (Fig; d. idei, sentimente etc.) Care a luat naștere. 3 Mușcat2. 4 (Fig; d. persoane) Prins la strâmtoare Si: atacat2, constrâns2. 5 (Pop; fig) Căruia i se fac aluzii răutăcioase Si: înțepat2.
4. [MDA2] încolțit1 sn [At: DA / Pl: ~uri / E: încolți] 1 Germinare. 2 Încolțire (3).
5. [CADE] ÎNCOLȚIT adj. p. ÎNCOLȚI ¶ ¶ C. NEÎNCOLȚIT.
6. [DLRLC] ÎNCOLȚIT s. n. Faptul de a încolți; încolțire.
7. [Șăineanu, ed. VI] încolțit a. fig. strâmtorat, neliniștit: mi-i inima ’ncolțită AL.
8. [Scriban] încolțít, -ă adj. Fig. Strîmtorat, neliniștit: cu inima încolțită.
9. [DEX '09] ÎNCOLȚI, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranz. A înfige colții pentru a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitatea de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț.
10. [MDA2] încolți [At: CANTEMIR, ap. TDRG / Pzi: ~țesc / E: în + colț] 1 vi (D. plante) A răsări din pământ Si: a germina. 2 vi (Fig; d. idei) A începe sa se dezvolte Si: a apărea, a se ivi, a se naște. 3 vt (D. animale) A înfige colții spre a mușca. 4 vt (Fig) A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitatea de retragere Si: a ataca, a constrânge. 5 vt (Pfm; fig; îe) Mă ~țesc nevoile Nu mă lasă nevoile. 6 vt (Fig; d. abstracte) A copleși. 7-8 vtr (Pop; fig) A face aluzii răutăcioase la adresa cuiva Si: a (se) înțepa. 9 vr (Îrg) A se prinde puternic de ceva Si: a se încleșta (6).
11. [CADE] ÎNCOLȚI (-țesc) vb. tr. și refl. 1 A (se) apuca cu colții, cu dinții; a (se) înhăța: întinde de tine ca cîinii, cînd se încolțesc și se încaibără la mortăcină (JIP.) ¶ 2 Ⓕ A împinge în colț, a pune la strîmtoare, a strîmtora: pe mine mă încolțise un autor într’un ungher și-mi spunea viața și operele lui (VLAH.); adevărul însă era... să încolțească pe Ștefan și să-l dea pierzării (ISP.) ¶ 3 🌿 A da colț, a germina, a răsări: încolțise iarbă, să fi zis că a sosit Priar (DLVR.); pică o sămînță dintr’un pom... singură încolțește, prinde rădăcini și trăește (BR.-VN.); Ⓕ: astfel de idei încolțeau pe nesimțite și prindeau rădăcină în mintea mea (GN.); o viață puternică, civilizată, încolțise aci (VLAH.).
12. [DEX '98] ÎNCOLȚI, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranz. A înfige colții spre a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitate de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț.
13. [DLRLC] ÎNCOLȚI, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. 1. (Despre plante) A da colț, a răsări din pămînt, a germina. A încolțit iarba. ▭ A căzut omătul, a suflat vîntul de primăvară, au încolțit mugurii, a dat frunza. DELAVRANCEA, A. 34. Din tulpina bătrînă și putredă a fagului încolțesc vlăstare tinere și vioaie. RUSSO, O. 27. 2. Fig. (Despre idei, sentimente) A apărea, a se forma, a se naște. În același timp, îi încolți în minte o întrebare, ca un cîrlig: ce caută el aici? REBREANU, P. S. 68. Un grăunte de speranță începu să încolțească în mintea ei. BART, E. 241. Și-n piepturile păstorilor tineri, răzimați c-un cot de-o stîncă și c-o mînă pe bîtă, încolțea un dor mai adînc, mai întunecos, mai mare, – dorul voiniciei! EMINESCU, N. 5. II. Tranz. 1. (Despre animale, mai ales despre lupi sau cîini) A înfige colții în..., a ataca și a mușca; a înconjura din toate părțile, atacînd fără posibilitate de retragere. L-au încolțit cîinii. ▭ Încolțit-a lupul vreun juncan? AGÎRBICEANU, S. P. 16. Lupii... i-au încolțit o vită. CONTEMPORANUL, VIII 287. 2. Fig. (Despre oameni) A prinde la strîmtoare, a strînge în chingi, a înghesui. Acu și subprefectul... a început a-l încolți. SADOVEANU, P. S. 66. Pe mine mă încolțise un autor într-un ungher și-mi spunea viața și operele lui. VLAHUȚĂ, O. A. 226. Dacă se văzu încolțit, spuse tot adevărul. ISPIRESCU, L. 179. ◊ (Despre abstracte) Țipă ascuțit, fără nici o legătură cu învinuirile și întrebările care-l încolțeau. DUMITRIU, V. L. 45. Femeia, încolțită de spaimă, a început să-i teamă viața. POPA, V. 313. Într-astă vreme nunta mergea încetinel și îndelete, oprindu-se pe unde da de umbră și benchetuind pe unde încolțea foamea pe nuntași. POPESCU, B. III 111.
14. [Șăineanu, ed. VI] încolțí v. a mușca cu colții: șerpi că l’au mușcat, lupi că l’au încolțit POP.
15. [Șăineanu, ed. VI] încolțì v. a pune în colț, a înfunda, a strâmtora: l’a încolțit cu întrebări.
16. [Șăineanu, ed. VI] încolțì v. 1. a scoate colți sau muguri, a răsări: iarba încolțește; 2. fig. a începe să se nască (o idee, o simțire, un plan): încolția un dor mai adânc EM.
17. [Scriban] încolțésc v. intr. (d. colț). Scot germinele, răsar: sămînța, sîmburele a încolțit. Fig. Răsar, mă produc: în inima luĭ încolțise dorința de a pleca. V. tr. Mușc puțin, múrsec: lupu încolțise oaĭa. Fig. Strîmtorez, atac puțin cu armele saŭ cu vorba: dușmaniĭ ne încolțise.
18. [DOOM 3] încolțit s. n.
19. [DOOM 2] încolțit s. n.
20. [DOOM 3] încolți2 (a ~) (a prinde la strâmtoare) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolțesc, 3 sg. încolțește, imperf. 1 încolțeam; conj. prez. 1 sg. să încolțesc, 3 să încolțească
21. [DOOM 3] +încolți1 (a ~) (a germina) vb., ind. prez. 3 sg. încolțește, 3 pl. încolțesc, imperf. 3 sg. încolțea; conj. prez. 3 să încolțească
22. [DOOM 2] încolți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolțesc, imperf. 3 sg. încolțea; conj. prez. 3 să încolțească
23. [IVO-III] încolțesc, -țească 3 conj.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL